Care sunt consecințele nedeclarării beneficiarului efectiv?
Nerespectarea acestei obligații poate atrage sancțiuni severe. Conform Codului contravențional al Republicii Moldova, persoanele care nu declară beneficiarul efectiv, declară informații incomplete sau incorecte riscă amenzi cuprinse între 1000 și 1500 de unități convenționale (UC), echivalentul unei sume între 50.000 și 75.000 MDL.
Ce înseamnă „beneficiar efectiv”?
În contextul legislației moldovenești, „beneficiar efectiv” este persoana fizică sau persoanele fizice care dețin sau controlează în ultimă instanță o persoană juridică. Conform reglementărilor, o persoană fizică este considerată beneficiar efectiv dacă:
Deține 25% plus o acțiune din capitalul social al unei persoane juridice sau are o participație de 25% sau mai mult în cadrul acesteia.
O altă persoană juridică deține 25% plus o acțiune în acea persoană juridică, iar persoana juridică respectivă este controlată de aceleași persoane fizice.
Cum să verificați dacă ați declarat deja beneficiarul efectiv?
Pentru a verifica dacă ați îndeplinit deja obligația de declarare, puteți comanda un extras din Registrul de stat al persoanelor juridice. Acesta este disponibil online prin portalul oficial https://mcabinet.gov.md/ro, unde veți putea afla cine sunt beneficiarii efectivi ai unității dumneavoastră.
Cum să declarați beneficiarul efectiv?
Dacă nu ați declarat încă beneficiarul efectiv, aveți la dispoziție opțiunea de a o face online, prin trimiterea unui email la adresa inregistrare.ud@asp.gov.md. Documentele necesare pentru această procedură sunt:
Cererea de înregistrare a modificărilor în datele din Registrul de stat al persoanelor juridice.
Formularul nr. BE-3 (declararea beneficiarului efectiv pe propria răspundere).
Confirmarea achitării taxei de înregistrare a persoanei juridice (1149 MDL).
Modelele cererii și declarației sunt disponibile în comentariile de la această postare.
Pentru mai multe informații, suntem aici pentru a vă ajuta!
Nu lăsați pe ultima sută de metri depunerea declarației beneficiarului efectiv! Respectarea termenelor este esențială pentru evitarea amenzilor și pentru conformitatea cu reglementările legale. Dacă aveți nelămuriri, nu ezitați să ne contactați!