ROM-CRIS SRL deține o cotă de piață de 4,6% în sectorul ouălor din Republica Moldova. În 2023, compania a înregistrat un profit de 18,7 milioane de lei, în scădere față de 24,6 milioane de lei în 2022. Cifra de afaceri a companiei a rămas stabilă, atingând 85,4 milioane de lei. Compania este deținută de Tudor Sîrbu.
De menționat că ROM-CRIS SRL este a doua companie din Republica Moldova care primește dreptul de export în UE, după I.M. PB-NORD SRL din Edineț, care a obținut această aprobare pe 8 octombrie 2024.