Actualitate

Prețul benzinei în Moldova este mai mare decât media mondială: țara noastră ocupă locul 92 în clasament

Potrivit datelor portalului statistic Global Petrol Prices, la 17 februarie 2025, prețul mediu al benzinei în Moldova era de 4,952 dolari (92,26 lei) pe galon sau 1,308 dolari (24,37 lei) pe litru. Aceste valori sunt mai mari decât prețul mediu mondial de 1,24 dolari (23,1 lei) pe litru, ceea ce plasează Moldova pe locul 92 într-un clasament global ce include 169 de țări și teritorii.

Cele mai ieftine prețuri ale benzinei se găsesc în Iran, unde un galon costă doar 11 cenți, iar un litru – 3 cenți (0,56 MDL). Pe locurile 2 și 3 se află Libia și Venezuela, cu aceleași prețuri extrem de scăzute. În topul primelor 10 țări se află și Angola, Egipt, Algeria, Kuweit, Turkmenistan, Malaezia și Kazahstan, unde prețul pe litru variază între 0,33 și 0,47 dolari (6,15-8,76 lei).

În Statele Unite, cel mai mare consumator mondial de benzină, prețul mediu al unui litru este de 0,90 dolari (16,77 lei), iar în Rusia 0,60 dolari (11,18 lei). În Ucraina, prețul este de 1,41 dolari (26,27 lei), iar în România de 1,56 dolari (29,06 lei).

Printre cele mai scumpe prețuri se află în Hong Kong, cu 3,41 dolari (63,53 lei), Islanda – 2,23 dolari (41,54 lei) și Danemarca – 2,12 dolari (39,5 lei).

Prețul benzinei la pompă este influențat de mai mulți factori, printre care costul țițeiului brut, cheltuielile de rafinare, transportul, distribuția și taxele federale, statale și locale. De asemenea, subvențiile guvernamentale pot juca un rol important în stabilirea prețurilor, cum se întâmplă în Iran și Rusia, unde benzina este subvenționată pentru a stimula cererea internă.

În schimb, în Norvegia, cel mai mare producător de petrol din Europa, prețul este ridicat din cauza taxelor mari impuse pentru a reduce consumul de combustibili fosili și a încuraja utilizarea combustibililor alternativi. Astfel, aproape 90% dintre noile mașini din Norvegia sunt electrice.

Comparând prețurile la nivel global, este important de reținut că în multe țări prețul benzinei în dolari poate fi scăzut, dar în raport cu venitul mediu și puterea de cumpărare a populației, acest preț poate fi considerabil mai mare.

Vă place publicația? Distribuiți!

Ce cautam?