Actualitate

Vinăriile din Moldova au obținut 90 de medalii la concursul național „Vinul Moldovei”.

A treia ediție a concursului național „Vinul Moldovei” a adus vinăriilor din țară 90 de medalii. Astfel, vinurile evaluate au obținut 9 medalii de argint, 73 de medalii de aur și 8 medalii de Mare Aur, informează Noi.md.

Conform regulilor internaționale ale concursurilor de profil organizate de Organizația Internațională a Viei și Vinului, medaliile de aur au fost acordate vinurilor cu un punctaj de 89–92,99, iar medalia de Mare Aur a fost oferită vinurilor care au obținut minimum 93 de puncte.

Printre câștigătorii Marelui Aur se numără:

  • Divin KVINT LEGACY XXO 60 ani (SATÎ KVINT)

  • Divin XO Bardar 15 ani (Î.M. Vinăria-Bardar S.A.)

  • Divin Cuza Vodă Premium 15 ani 40% 500 ml (Distileria Bulboaca SRL)

  • ICE WINE(2021) (Vinăria Purcari)

  • Emipirico Rară Neagră – Malbec (2021) (SC „Consalcom” SRL)

  • ICE WINE Traminer-Muscat Ottonel (2016) (FAUTOR SRL)

  • Vin pelicular IALOVENI Desert reserva (1990) (Vinuri Ialoveni SA)

  • Piatra Neagră (2017) (SA Migdal-P)

Premiile au fost oferite vinăriilor în cadrul unui concert festiv ce a încheiat a treia ediție a Concursului Național „Vinul Moldovei”.

Concursul Național „Vinul Moldovei” din 2024 a fost organizat conform regulilor Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV), care asigură standarde recunoscute la nivel mondial. Juriul, format din 27 de experți locali și internaționali din 7 țări, a degustat peste 300 de vinuri produse din soiuri autohtone, precum Fetească Albă, Rară Neagră și Vișinica, dar și amestecuri cu soiuri europene, subliniind diversitatea vinurilor moldovenești.

Evaluarea a fost realizată pe categorii separate, incluzând vinuri liniștite, vinuri spumante și băuturi spirtoase, fiecare probă fiind analizată de comisii specializate.

Vă place publicația? Distribuiți!

Ce cautam?