Negocierile reprezintă, în sine, o discuție strategică, care implică două sau mai multe părți pentru a rezolva o problemă într-un mod pe care fiecare parte îl consideră acceptabil. Respectiv, pe poziții importante pentru Republica Moldova, dar care nu neapărat coincid cu legislația sau cutuma europeană, poate fi luată una din următoarele atitudini: (i) se acceptă poziția expusă de Moldova, agreându-se o „derogare” temporară (se prezumă că, odată și odată, țara aspirantă trebuie să se conformeze) de la regula de bază; (ii) nu se acceptă poziția Moldovei. Ca regulă generală, este corect să spunem că membrii potențiali ai Uniunii trebuie să aplice integral acquisul comunitar fără nicio excepție. Dar există excepții de la toate regulile. Nici măcar negocierea excepțiilor/derogărilor temporare nu este atât de simplă pe cât ar părea la prima vedere.
Nu există o perioadă fixă de timp, ceea ce înseamnă că durata unui aranjament tranzitoriu trebuie să fie convenită de ambele părți. Prin urmare, cererile pentru astfel de excepții tranzitorii trebuie să fie justificate profesionist și echidistant într-un mod care să fie înțeles și acceptabil pentru UE. Derogările temporare pot fi acordate pentru o perioadă fixă și scurtă de timp, dar nu există o formulă pentru ceea ce este fix și/sau scurt. Lungimea lor variază în funcție de dificultatea estimată și de gradul de ajustare. Mai mult, unele derogări pot fi prelungite, dacă se consideră necesar. Cei mai recenți membri au avut perioade de tranziție variind de la unu la nouă ani, cu o perioadă medie de circa trei ani. Când un potențial membru anticipează dificultăți în respectarea acquis-ului într-un anumit domeniu, poate solicita garanții în loc de derogări. Astfel de garanții permit derogări de este imperativ să se definească derogări specifice în timpul negocierilor.
Garanțiile generale, în special în sectoarele de producție, au fost convenite în toate extinderile anterioare. Judecând după extinderile anterioare, derogările pot fi definite în termeni de produse (de exemplu, prune), sectoare (de exemplu, bancar), standarde (de exemplu, măsuri de mediu), factori de producție (de exemplu, lucrători), măsuri fiscale (de exemplu, cotele accizelor sau activități scutite de TVA), regiuni (de exemplu, anumite zone), spațiul de operațiuni (de exemplu, suma de reasigurare care poate fi efectuată pe piața internă de către companii străine), practici în afaceri (de exemplu, înființarea de companii) sau practici private (de exemplu, cumpărarea de terenuri sau transferuri valutare). Este important de știut că nicio țară nu a fost vreodată în măsură să aplice toate regulile la data intrării în UE. Unele excepții trebuie neapărat acordate, deoarece administrația publică și companiile private au nevoie de timp pentru a se adapta la condițiile de membru. Pe de altă parte, pot exista excepții necesare pentru a evita transferurile prea bruște și prea mari de resurse de la un sector al economiei la altul. Cu toate acestea, sunt introduse și alte excepții, deoarece Uniunea însăși trebuie să se adapteze la tensiunile legate de extinderea numărului de membri.
Veronica SIREȚEANU, ex-ministru al finanțelor, coordonator de proiecte la FINEDU
Nicio țară nu a fost vreodată în măsură să aplice toate regulile la data intrării în UE. Unele excepții trebuie neapărat acordate, deoarece administrația publică și companiile private au nevoie de timp pentru a se adapta la condițiile de membru.
