Xenia, care a fost cel mai mic buget pe care l-ai folosit vreodată pentru o campanie de marketing și ce scopuri ai atins cu ajutorul lui?
Xenia Malaia: Pot menționa aici o campanie de publicitate care a durat circa șase luni și a urmărit sporirea loialității clienților și creșterea gradului de încredere în brandul nostru. Bugetul a variat între 100 și 200 de dolari pe lună pentru publicitate direcționată și aproximativ 50-100 de dolari pentru crearea de materiale post – broșuri, postere, elemente decorative. Ne-am orientat pe costurile de atragere a unui client, costul unui click publicitar pentru a înțelege eficiența reclamei direcționate, conversia, adică procentul de utilizatori care au finalizat acțiunea țintă, vizitare pagină, înregistrare, cumpărare. Nu în ultimul rând, am analizat interacțiunea publicului cu materialele noastre promoționale, aprecierile, comentariile și distribuirile, fapt ce ajută la măsurarea feedbackului din partea clienților.
Ce rețele sociale folosești cel mai des pentru campaniile de promovare și de ce?
Xenia Malaia: După mine, rețelele sociale sunt unul dintre cele mai convenabile și mai rapide instrumente de marketing. Crearea de conținut, implicarea publicului prin postări și story și interacțiunea cu potențialii clienți au un impactpozitiv asupra reputației și vizibilității mărcii.
Cel mai frecvent folosesc Facebook, Instagram și TikTok. Primele două, dar și Google permit să configurați publicitate direcționată cu mare precizie datorită datelor extinse ale utilizatorilor și capacității de a viza publicitatea și de a aloca bugetele rațional. TikTok este cunoscut pentru algoritmul său, care promovează răspândirea rapidă a conținutului făcându-l viral. Astfel, crește gradul de interes și loialitate al utilizatorilor.
Pentru ce instrumente optezi atunci când bugetul este foarte mic sau egal cu zero?
Xenia Malaia: În aceste cazuri, trebuie să-ți folosești inteligența, am în vedere SEO (Search Engine Optimization) pentru trafic organic și crearea unui conținut cât mai ingenios. Marketingul prin e-mail și SMS rămâne în continuare foarte eficient, la fel ca și colaborările de nișă cu micro-influencerii.
Sunt campaniile cu buget mic mai aproape de oameni? Dacă da, cum se întâmplă acest lucru?
Xenia Malaia: Da, campaniile ce implică niște costuri mici se apropie mai mult de oameni grație personalizării, creativității, transparenței și capacității de a asigura conexiuni personale. Aceste aspecte ajută la crearea unor relații mai strânse și de lungă durată cu clienții, ceea ce în final întărește brandul și crește loialitatea față de marcă. Mă refer la evenimente locale, participarea în comunități și crearea de conținut care rezonează cu publicul la unnivel mai profund. Într-o rutină, în care oamenii înțeleg că totul este marketing și este foarte dificil de înțeles dacă decizia le aparține, contactul uman și interacțiunea la nivel de persoană fac eforturile de marketing mai sincere și mai memorabile.
Ai folosit vreodată tehnici de marketing de gherilă, interacțiunile neconvenționale, surprinzătoare cu clienții? Dacă da, cum au funcționat?
Xenia Malaia: Da, desigur. Și lumea le adoră. Acum sunt populare videoclipurile creative și memorabile. Colaborăm și cu afaceri locale pentru a desfășura evenimente comune. Organizăm jocuri sau quest-uri legate de brand. Încurajăm clienții să creeze și să partajeze conținut legat de marcă, competiții pentru cea mai bună fotografie sau videoclip al produsului, hashtaguri pe rețelele sociale. De fiecare dată, funcționează perfect.
Ce provocări întâmpini atunci când desfășori campanii cu buget redus?
Xenia Malaia: Atunci când îți propui un rezultat maxim cu un buget minim, înțelegi că este vorba despre o activitate ce necesită multă meticulozitate și consum de energie. Din experiența derulării campaniilor cu buget redus, am învățat să optimizez procesele, să fiu flexibilă și să mă adaptez rapid, să folosesc datele analitice pentru o eficiență maximă, precum și abilitățile de comunicare. Am dezvoltat capacitatea de a negocia și de a nu rata oportunități de networking. Nu se știe niciodată cine poate să-ți fie de folos sau cui îi poți fi tu de folos. Această provocare m-a ajutat să devin un marketer mai creativ, mai eficient și mai agil.
Ce lecții ai învățat din această experiență și cum te-au ajutat să devii un specialist mai bun?
Xenia Malaia: Am învățat să mă axez pe crearea de conținut de calitate, care să atragă și să rețină publicul. De altfel, specialiștii în marketing au doar câteva secunde pentru a-i face pe oameni interesați de produs. Am învățat să folosesc instrumente de optimizare gratuite și să construiesc relații pe termen lung cu clienții și partenerii, fapt ce duce la creștere organică. Am înțeles că este important să nu-ți fie frică să încerci idei și metode noi, chiar dacă ai îndoieli – experimentează. Campaniile cu buget redus oferă o oportunitate excelentă de testare a flexibilității și capacității de însușire a tot ce-i nou în domeniu.
Ce calități sunt cele mai importante pentru un marketer de succes?
Xenia Malaia: Este vorba despre un set de calități combinate. În primul rând, creativitatea, capacitatea de a veni cu idei noi și originale pentru a promova produse și mărci. În al doilea rând, gândirea analitică, abilitatea de a analiza date și valori pentru a evalua eficacitatea campaniilor de marketing. Un alt aspect important ține de adaptabilitate și dorința de a învăța și observa. Mai este vorba și despre abilitatea de a comunica clar și eficient atât cu echipa, cu partenerii, cât și cu publicul țintă. Alte atuuri clare sunt capacitatea de a utiliza instrumente și tehnologii moderne, dar și abilitatea de a dezvolta planuri și strategii de marketing pe termen lung. Cel mai important însă rămâne a fi dragostea și dăruirea față de ceea ce faci.
Ce sfaturi le-ai oferi specialiștilor în marketing care vor să înceapă o campanie de promovare, dar nu dispun de un buget pe măsură?
Xenia Malaia: În principiu, să se focuseze pe content marketing, optimizarea SEO pentru a atrage trafic organic fără costuri publicitare, dar și optimizarea direcționării publicității. Este foarte bine să profite la maximum de rețelele sociale și marketingul colaborativ. Totodată, este important să cunoască bine punctele forte ale mărcii și ale audienței sale pentru a înțelege cum pot interesa și satisface nevoile consumatorilor și ce anume influențează luarea deciziilor acestora.
Xenia MALAIA, Senior Marketing Manager
„Este bine ca fiecare specialist în marketing să cunoască punctele forte ale mărcii pe care o reprezintă, acest lucru îi oferă puterea de a convinge.”