Potrivit bazei de date a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), la sfârșitul lunii septembrie, în Republica Moldova, existau 13 mii de locuri de muncă vacante. Dintre ele, 71% se refereau la muncitori, iar restul de 29% erau pentru specialiști înalt calificați. Cei mai solicitați sunt conducătorii auto/camion, lucrătorii din industria ușoară, muncitorii în construcții, dar și ofițerii în domeniul ordinii publice și securității statului, operatorii la calculatoare/call centre, inginerii din diverse domenii.
În căutarea forței de muncă, angajatorii aplică cele mai variate instrumente – de la salarii promițătoare, la instrumente de stimulare. Acestea sunt tot mai frecvente în ultima perioadă, BusinessClass referindu-se în edițiile anterioare la stimulentele netaxabile, pe care companiile le pot aplica pentru atragerea și loializarea angajaților. Ce ar mai putea întreprinde angajatorii pentru a obține un rezultat imediat, dar și de durată – adică angajări cât mai operative, dar și un grad de reținere a cadrelor cât mai mare?
DOUĂ MII DE LOCURI DE MUNCĂ SCOASE LA TÂRG
O platformă pentru angajatori în identificarea personalului sunt târgurile locurilor de muncă organizate periodic de ANOFM – autoritatea statului împuternicită să asigure implementarea politicii în domeniul promovării ocupării forței de muncă, migrației forței de muncă și asigurării de șomaj. Agenția a organizat, în luna septembrie, tradiționalul târg al locurilor de muncă. Sunt aceste târguri un real ajutor pentru agenții economici care au nevoie de angajați sau doar o platformă de interacțiune și de prezentare a portofoliului?
Potrivit Raisei Dogaru, director ANOFM, evenimentul a reunit 50 de angajatori de top din diverse ramuri ale economiei – servicii, comerț, transport și depozitare, industrie prelucrătoare, sănătate și asistență socială, administrație publică, asigurări sociale, construcții și multe altele – care au oferit în cadrul târgului peste 2000 de locuri de muncă vacante.
Evenimentul a fost deschis pentru toate persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă stabil, inclusiv pentru persoanele strămutate din Ucraina, facilitând interacțiunea directă cu angajatorii, depunerea CV-urilor, negocierea condițiilor de angajare și stabilirea interviurilor pe loc. Evenimentul a atras peste trei mii de vizitatori, confirmând interesul crescut al cetățenilor pentru oportunitățile de angajare disponibile pe piața muncii.
Pe lângă companiile participante, la târg au oferit suport și informații utile pentru cetățeni Confederația Națională a Sindicatelor din Republica Moldova, Congresul Național al Ucrainenilor din Moldova, Asociația MOTIVAȚIE din Moldova, Platforma Națională a Tinerilor pentru Participare Activă, dar și platforma de recrutare RABOTA.MD.
Un punct de atracție al evenimentului a fost Panelul de discuții dedicat tinerilor, unde a fost prezentat Programul național de susținere a tinerilor angajați pentru prima dată „+3000 pentru cariera ta”, care sprijină integrarea tinerilor pe piața muncii.
De asemenea, a fost prezentat conceptul european „Solidarity Action Day”, care promovează implicarea activă a tinerilor în câmpul muncii și în viața comunității.
Raisa Dogaru a declarat că, prin organizarea acestui târg, ANOFM demonstrează că este alături de cetățeni, oferind nu doar informație, dar și soluții concrete pentru integrarea în piața muncii. „Suntem bucuroși să vedem un interes atât de mare din partea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă și a angajatorilor care vin cu oferte diverse. Acest eveniment este un pas important în consolidarea dialogului dintre angajatori și solicitanți, dar și în sprijinirea incluziunii sociale, inclusiv pentru refugiații din Ucraina”, a menționat ea.
Felicia Bechtoldt, secretar de stat al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, a menționat că târgul reprezintă o dovadă că, prin cooperare între instituțiile statului, partenerii de dezvoltare și societatea civilă, pot fi create oportunități reale pentru oameni. „Ministerul Muncii și Protecției Sociale susține inițiativele menite să încurajeze ocuparea forței de muncă, în special pentru tineri, femei și grupuri vulnerabile. O societate puternică se construiește prin muncă decentă și prin solidaritate, iar acest eveniment este un exemplu clar în acest sens”, a subliniat Felicia Bechtoldt.
Târgul de cariere este un pas important în consolidarea dialogului dintre angajatori și solicitanți, dar și în sprijinirea incluziunii sociale, inclusiv pentru refugiații din Ucraina, spune Raisa DOGARU, director ANOFM.
COOPERAREA CU ANGAJATORII, ÎN PRIM-PLAN
În perioada 6-31 octombrie curent, ANOFM a desfășurat o campanie de vizite la angajatori, care și-a propus să stabilească și să dezvolte noi parteneriate pe piața muncii, dar și să identifice locurile de muncă vacante în teritoriu, să sporească nivelul de angajare a șomerilor în câmpul muncii și, nu în ultimul rând, să evalueze așteptările angajatorilor și gradul lor de satisfacție privind angajații.
Obiectivele campaniei se axează pe sensibilizarea angajatorilor la problemele din teritoriu în domeniul ocupării forței de muncă, fiind pus accent pe angajarea persoanelor care necesită suport suplimentar pe piața muncii sau grupurile vulnerabile. Este vorba în special de tinerii NEET care nu fac parte din populația ocupată. Aceștia sunt tineri pe care nu poți să-i identifici la prima vedere. Sunt cumva invizibili și defavorizați, nu numai din perspectivă financiară sau socială, ci și educațională. Mulți adolescenți renunță la școală sau nu sunt interesați de educație, pentru că au o așa-numită lene socială sau au preluat comportamentul părinților. Dacă părinții nu au făcut studii, atunci este posibil ca și copiii să urmeze aceeași cale. Pentru a integra acești tineri, este necesară o abordare complexă, care cuprinde identificarea și implementarea acțiunilor pentru incluziunea socio-profesională a acestora.
Campania mai vizează tinerii rămaşi fără îngrijirea părintească, persoanele care nu au o profesie/meserie; persoane cu dizabilități, şomerii de lungă durată, persoanele cu vârsta de 50 de ani şi peste, persoanele eliberate din locurile de detenție, victimele traficului de ființe umane, persoanele care se luptă cu consumul de substanțe stupefiante ori psihotrope, după reabilitarea socială şi psihologică, victimele violenței în familie, mamele cu copii mici de până la trei ani.
Totodată, Serviciile Teritoriale ale Ocupării Forței de Muncă (STOFM) urmează să sporească numărul de locuri de muncă vacante înregistrate şi gestionate în concordanță cu nivelul de pregătire al şomerilor sau al persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.
STOFM urmează, de asemenea, să informeze şi să promoveze pe paginile lor de Facebook, cu acordul angajatorilor, informația despre locurile de muncă vacante declarate de către aceştia, dar şi din alte surse sigure pentru a spori gradul de ocupare. Totodată, urmează a fi colectate informațiile relevante referitoare la activitatea angajatorilor, în special a gradului de satisfacție al acestora privind calitatea angajaților atraşi.
Tacticile şi strategiile STOFM dau roade. De la începutul anului 2025, prin intermediul subdiviziunilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, au fost plasate în câmpul muncii 14 002 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.
2000 de locuri de muncă vacante au fost prezentate la târgul de cariere din septembrie
AGENȚIILE HR, INTERMEDIERE CALIFICATĂ PENTRU ADUCEREA ANGAJAȚILOR DIN EXTERIOR
Angajarea cetățenilor străini este o soluție eficientă pentru stabilitatea afacerilor, atunci când este gestionată corect şi strategic, consideră reprezentanții agențiilor de HR.
Eliza Frunză, coordonator Dezvoltare Forță de Muncă Internațională la HR-Consulting SRL, susține că agențiile de resurse umane specializate pot intermedia colaborarea cu parteneri acreditați din străinătate, facilitând identificarea candidaților pregătiți şi motivați. În plus, acestea asigură respectarea aspectelor legale ce țin de angajare, obținerea permisului de şedere şi de muncă, precum şi sprijinul necesar pentru integrarea socio-profesională în Republica Moldova.
„Această practică aduce beneficii reale companiilor locale: asigură predictibilitatea afacerii prin contracte ferme pe 2-4 ani, reduce fluctuația de personal şi oferă stabilitate echipelor. Integrarea culturală şi lingvistică rămâne esențială, iar colaborarea cu agențiile specializate asigură o experiență favorabilă şi procese interne adaptate nevoilor angajaților străini”, spune Eliza Frunză. Cu o abordare bine planificată, angajarea personalului străin nu este doar o soluție pentru deficitul de forță de muncă locală cu care se confruntă piața noastră, ci şi o investiție în diversitate şi competitivitatea afacerilor.
Serviciile noastre asigură predictibilitatea afacerii prin contracte ferme pe 2-4 ani, reduce fluctuația de personal și oferă stabilitate echipelor. Integrarea culturală și lingvistică rămâne esențială, spune Eliza FRUNZĂ, coordonator HR-Consulting.
ADERAREA LA EURES DESCHIDE NOI OPORTUNITĂȚI
Guvernul a aprobat recent Regulamentul de organizare a activităților la nivel național în cadrul rețelei europene de servicii de ocupare a forței de muncă (EURES), care are scopul de a asista lucrătorii în procesul de căutare a unui loc de muncă şi angajatorii în identificarea forței de muncă necesare, în cadrul Uniunii Europene. În primul rând, la nivel național, EURES va contribui inclusiv la facilitarea exercitării dreptului la libera circulație a lucrătorilor din Republica Moldova pe teritoriul UE, dar şi invers, a lucrătorilor din UE pe teritoriul Republicii Moldova.
Felicia Bechtoldt susține că libera circulație a lucrătorilor şi aderarea la EURES va contribui la diminuarea deficitului de forță de muncă prin: posibilitatea atragerii mai multor lucrători din țările UE pe piața muncii (spre exemplu, din România), acoperind locurile de muncă vacante pentru care nu poate fi identificată forță de muncă autohtonă. Prin intermediul EURES, angajatorii din Republica Moldova vor putea beneficia de sprijin în recrutarea lucrătorilor din UE. În prezent, aproximativ un milion de persoane din statele UE sunt în căutarea unui loc de muncă prin rețeaua EURES.
Angajarea specialiştilor din exterior contribuie, potrivit Feliciei Bechtoldt, la aducerea de noi abilități şi cunoştințe din alte țări, ceea ce va contribui la modernizarea şi dezvoltarea sectoarelor economice din Moldova, stimulând astfel inovația şi progresul local. Sectoarele care ar putea beneficia în mod special de mobilitatea forței de muncă sunt, de exemplu, industria IT şi alte sectoare care au cerere de forță de muncă calificată.
Ministerul Muncii și Protecției Sociale susține inițiativele menite să încurajeze ocuparea forței de muncă, în special pentru tineri, femei și grupuri vulnerabile. O societate puternică se construiește prin muncă decentă și prin solidaritate, spune Felicia BECHTOLDT, secretar de stat al Ministerului Muncii și Protecției Sociale.