Activitatea de investiții în active imobilizate presupune conversia resurselor materiale, financiare și umane în bunuri durabile, fie corporale, fie necorporale. Acest proces implică realizarea de construcții noi, precum și modernizarea, extinderea, reconstrucția sau renovarea activelor existente în diverse sectoare ale economiei.
INVESTIȚIILE ÎN ACTIVE IMOBILIZATE CRESC CINCI TRIMESTRE LA RÂND
Începând cu mijlocul anului 2024 și până în prezent, investițiile în active imobilizate au crescut timp de cinci trimestre consecutive. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică (BNS), în trimestrul II al anului 2025, investițiile în active imobilizate au fost cu 19% mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent, atingând 9,06 miliarde de lei. Expertul economic Marin Gospodarenco subliniază că evoluția din 2024 nu este întâmplătoare, ci rezultatul unui cumul de factori economici și instituționali.
„Finalul anului a adus o accelerare a proiectelor publice și private în special în infrastructură, energie și digitalizare, finanțate în mare parte din fonduri externe. Acest influx de capital a avut un efect de multiplicare: odată cu investițiile publice și internaționale, mediul privat a găsit motive să reinvestească profiturile”, menționează expertul.