De la inaugurarea sa la sfârșitul lunii iunie 2023, Arena a găzduit competiții sportive la diverse discipline cum ar fi Tenis, Futsal, Baschet, Volei, Natație, Polo pe apă, Diving, precum și celelalte campionate europene: Haltere (seniori), Judo (U23) și Kettlebell. Totodată, complexul oferă o gamă largă de servicii pasionaților de activități sportive, abonamentele fiind foarte atractive atât pentru persoanele fizice, cât și pentru companii.
ÎNCEPUTUL – MAREA PROVOCARE
Administratorul Arena Chișinău Sergiu Stanciu menționează că, deși începutul a fost plin de provocări, acum, complexul capătă popularitatea și recunoașterea binemeritată. El are așteptări pozitive privind profitul companiei în anul curent. „De obicei, un complex de asemenea anvergură ajunge la profituri într-o perioadă de patru-cinci ani, sper că noi vom reuși în nici trei ani”, spune managerul. Potrivit lui, deși acum întâmpină provocări precum costurile ridicate de întreținere și fluctuația personalului, echipa de management reușește să mențină un echilibru între calitatea serviciilor oferite și rigorile specifice unei întreprinderi de stat.
Potrivit Mihaelei Prepelița, șefa Departamentului Juridic, obiectivul echipei manageriale este extinderea și diversificarea serviciilor pentru atragerea unui număr cât mai mare de clienți. Complexul colaborează activ cu federații sportive, organizații obștești și companii private pentru promovarea unui stil de viață sănătos.
Arena Chișinău este o societate cu răspundere limitată, constituită printr-o hotărâre de guvern și funcționează în cadrul unui parteneriat publicprivat. Capitalul social este deținut integral de stat, prin intermediul Agenției Proprietății Publice (APP). Fiind la autofinanțare, Arena Chișinău poate beneficia de alocări bugetare în baza contractului de parteneriat public-privat. În esență, compania are ca scop generarea de profit, dar și de a-și îndeplini scopul și misiunea de bază. Iuliana Țurcan, responsabilă de resurseleumane și secretariat, spune că una dintre marile provocări ale întreprinderii a fost construirea echipei.
Într-un timp foarte scurt, echipa a crescut de la cinci la 22 de angajați, calificați pentru gestionarea tuturor aspectelor legate de inaugurarea și funcționarea complexului, inclusiv organizarea unor evenimente de amploare precum Zilele ușilor deschise. Acum, în cadrul complexului lucrează 90 de oameni. Un alt aspect important ține de motivarea angajaților, care, potrivit Iulianei Țurcan, are la bază apartenența la un proiect inovator și unic în Republica Moldova. La rândul lor, șefii de departamente au avut un rol esențial în crearea unei atmosfere de lucru pozitive și în menținerea unei comunicări deschise cu echipele.

SIGUR, MODERN ȘI TEHNOLOGIZAT
Potrivit lui Iuri Dementiev, șeful Departamentului Securitate și Ordine Publică, activitatea sa include analiza riscurilor și a informațiilor, elaborarea măsurilor de prevenire, monitorizarea evenimentului și a fluxului de persoane. Totodată, este acordată o importanță deosebită prevenirii și gestionării situațiilor de urgență. Măsurile includ evaluarea riscurilor, planificarea și instruirea personalului. Un accent deosebit este pus pe întreținerea echipamentului, formareaunei echipe de intervenție, comunicarea eficientă, evaluarea și reacția rapidă și asistența post-urgență.
Specialistul subliniază că, pentru asigurarea unui mediu sigur, Arena Chișinău colaborează strâns cu autoritățile competente, inclusiv poliția și serviciile de urgență. Aceasta include evaluări de risc, instruirea personalului, sisteme de supraveghere, comunicare transparentă și evenimente comunitare.
Constantin Cebotari, șeful Departamentului Infrastructură și Patrimoniu, menționează că întreținerea infrastructurii este o chestiune complexă, care necesită o planificare atentă și o abordare proactivă. Importanța unei planificări atente este necesară pentru întreținerea infrastructurii și siguranța continuă a facilităților. Echipa se concentrează pe prevenirea problemelor și eficiența energetică, reducând consumul fără a afecta confortul vizitatorilor.
Vadim Caisin, șeful serviciului BMS (Building Management System), explică faptul că clădirile sunt gestionate printr-un sistem inteligent care monitorizează și controlează de la distanță aspectele tehnice, optimizând consumul de energie. Sistemul ajustează automat temperatura, iluminatul și ventilația, menținând condiții confortabile și un mediu sănătos. De asemenea, sistemul monitorizează în mod constant calitatea aerului, inclusiv nivelul de CO2 și ajustează ventilația pentru asigurarea unui mediu sănătos și confortabil pentru vizitatori.

Sunt convins că o să reușim să generăm profituri din activitate în nici trei ani de la deschiderea complexului.
Sergiu STANCIU, administrator SRL Arena Naţionala
AQUA CENTRU UNIC
Complexul dispune de un aquacentru modern, dotat cu două bazine de înot, conforme standardelor internaționale: unul de 50 de metri, ideal pentru competiții și antrenamente de performanță și altul – de 25 de metri, destinat antrenamentelor, lecțiilor de înot și activităților recreative. De asemenea, complexul dispune și de o zonă spațioasă de tip aqua park, cu un tobogan cu multiple benzi, oferind distracție pentru toate vârstele. În plus, există și o piscină exterioară de agrement, perfectă pentru relaxare în sezonul cald. Calitatea apei la toate aceste suprafețe este gestionată cu ajutorul unor utilaje performante de filtrare și oxigenare.
Managerul de vânzări al Aqua Center, Nadejda Țîntaru subliniază că acesta oferă o gamă variată de servicii, printre care accesul la bazinele sportive, antrenamente de înot pentru toate vârstele și de fitness. În acest sens, sunt puse la dispoziție diferite tipuri de abonamente: zilnice, lunare, speciale. Există abonamente pentru adulți și pentru copii, pentru sportivi profesioniști și abonamente premium, care includ acces la toate facilitățile complexului: bazine, SPA și sală de forță.
1900 de abonamente la Arena Chișinău au fost procurate de persoane fizice în anul 2024

Potrivit lui Viorel Grigor, manager Aqua Center, în 2024, au fost găzduite diferite competiții sportive, printre care campionatul național la înot, cupa federației de înot și masters, turnee interne și internaționale de polo. Au mai avut loc turnee internaționale de freediving, precum și turnee de înot organizate de școlile Ministerului Educației și Cercetării. Sportivii care se antrenează și participă la competiții în cadrul complexului primesc diverse beneficii și facilități pentru federațiile de profil și sportivii loturilor naționale.
HAI LA TENIS!
Rimma Crețu, manager organizațional al Clubului de Tenis din cadrul Arena Chișinău, povestește despre motivarea sportivilor. Clubul de tenis pune un accent deosebit pe sprijinirea tinerelor talente, oferindu-le antrenamente de înaltă calitate sub îndrumarea unor antrenori profesioniști și calificați. În prezent, peste 100 de copii beneficiază de aceste antrenamente, clubul propunându-și să formeze viitori campioni. Cooperarea cu Federația de tenis a permis organizarea pe corturile clubului a unui număr mare de turnee naționale și internaționale, precum Billie Jean King Cup 2024, 3 Turnee internaționale Europee U12, U14, U16, iar în mai 2025, va avea loc ATP Challenger 50.
Tenis Club al Arenei Chișinău are antrenori calificați, acreditați de Federația de tenis, care oferă planuri de antrenament personalizate și programe de pregătire fizică. Clubul dispune de facilități moderne, incluzând 8 terenuri hard, un teren principal cu tribună de 732 de locuri și vestiare adaptate pentru persoanele cu nevoi speciale.
260 de evenimente au fost organizate la Arena Chișinău de la fondare până în prezent

EVENIMENTE PE MĂSURĂ
Dan Suruceanu, vicedirectorul complexului, subliniază interesul sporit al organizatorilor de evenimente față de complex. Calendarul evenimentelor pentru anul 2025 este complet, cu aproximativ 200 de activități de tip show, concert, expoziții etc., programate în diverse locații ale complexului: sala mare, sala mică și VIP lounge. Cea din urmă este concepută ca o entitate separată, oferind spațiu pentru seminare, prezentări și conferințe. Managerul menționează importanța menținerii unui echilibru între diferiți organizatori și a unei etici profesionale, oferirea suportului și consultanței acestora pentru a evita posibilele dificultăți. „Obiectivul principal al Arenei este de a avea mereu sala plină, ceea ce contribuie la imaginea pozitivă a complexului”, subliniază el. Echipa de manageri a complexului își propune ca Arena Chișinău să devină un furnizor de servicii complete pentru organizatori: vânzări de bilete, catering, cleaning și securitate. Aceasta le-ar permite organizatorilor să fie concentrați pe eveniment în sine, fără a avea preocuparea aspectelor logistice.

PROMOVARE CONTINUĂ
Alina Railean, șefa Departamentului Marketing și Vânzări al Arenei Chișinău, spune că promovarea complexului este un aspect important. Pagina web arenachisinau.md este principala sursă de informații despre evenimente, facilități și servicii. Rețelele sociale, în special Facebook și Instagram, sunt esențiale pentru comunicarea directă cu publicul și crearea unei comunități active, iar platforma Arena Ticket facilitează vânzarea online a biletelor. Totodată, vizibilitatea complexului este asigurată de sportivii naționali și internaționali.
Este analizat feedbackul și impactul fiecărei campanii de promovare, dar și a fiecărui eveniment, iar strategiile ulterioare sunt ajustate corespunzător. Feedbackul este valoros pentru crearea serviciilor oferite în centrul acvatic și clubul de tenis. „Tendințele pieței și comportamentul consumatorilor sunt monitorizate, pentru că aceștia sunt cei mai relevanți. Astfel, construirea unor relații durabile cu partenerii și clienții este o prioritate, iar colaborarea se bazează pe înțelegerea nevoilor și cerințelor fiecărui client’’, subliniază managerul.
VIITORUL SUNĂ BINE
Potrivit lui Sergiu Stanciu, obiectivul pe termen scurt este ca Arena să nu mai genereze costuri pentru stat și să devină profitabilă. Pe termen lung, obiectivul constă în transformarea Arenei într-un punct de atracție publică la nivel național și regional, oferind o gamă largă de activități de agrement, divertisment și sportive.
În anul curent, Arena Chișinău va găzdui turneul final al Campionatului european de Futsal U19, un eveniment unic organizat de UEFA. Complexul își propune să continue dezvoltarea și diversificarea serviciilor, inclusiv prin construirea unui parc pentru activități în aer liber, a unui complex de sporturi cu rachetă și dezvoltarea zonei de agrement pentru copii și familii.
Arena Chișinău este deschisă pentru parteneriate private, atât pentru activități conexe, cât și pentru investiții în eficiența energetică, având în plan investiții în energie regenerabilă de aproximativ 11 MW (Megawați). Participarea la evenimente internaționale și parteneriate cu diverse entități sporesc vizibilitatea complexului.
În ce privește planurile de viitor ale Aqua Center, acestea vizează extinderea și diversificarea serviciilor prin dezvoltarea programelor de fitness de apă în grup. De altfel, există discuții avansate cu misiuni diplomatice, dar și cu federațiile de profil pentru construcția unui centru de Judo de talie Europeană și Baschet. Complexul mai colaborează cu diverse ambasade și organizații internaționale pentru atragerea organizatorilor de evenimente și a turiștilor, includerea pe harta circuitului turistic.
În concluzie, Arena Chișinău este un complex multifuncțional modern, care contribuie la promovarea unui mod de viață sănătos și la dezvoltarea sportului, culturii și divertismentului în Republica Moldova.