24/05/2023

Evoluția creditelor noi acordate în martie 2023
Evoluția creditelor noi acordate în martie 2023 Финансы

Creditele sunt un instrument indispensabil pentru activitatea economică, companiile își finanțează operațiunile, pentru a investi în oportunități de creștere sau pentru a face achiziții mari. În continuare vom vedea care au fost tendințele în evoluția creditelor în sistemul bancar autohton.

 

Din perspectiva termenelor de acordare, cele mai solicitate au fost creditele cu termene de la doi până la cinci ani, cu o pondere de 53,1 la sută în totalul creditelor acordate. Volumul creditelor acordate persoanelor juridice a constituit 39,8 la sută din totalul creditelor. Ponderea cea mai mare a creditelor noi acordate, de 69,7 la sută, a fost contractată de către societățile comerciale nefinanciare. Rata medie nominală la creditele noi acordate în moneda națională s-a micșorat cu 0,06 puncte procentuale comparativ cu luna precedentă și a constituit 14,29 la sută, rata medie la creditele în valută s-a majorat cu 0,05 puncte procentuale, constituind 5,77 la sută. Comparativ cu luna precedentă, în martie, persoanele juridice au solicitat mai multe credite atât în moneda națională – în creștere cu 34,7 la sută, cât și în valută –plus 16,7 la sută, iar creditele atașate la cursul valutei au scăzut cu 7,4 la sută. Rata medie la creditele acordate persoanelor juridice în moneda națională s-a majorat cu 0,10 puncte procentuale, până la nivelul de 13,78 la sută. În același timp, rata medie la creditele acordate în valută s-a majorat cu 0,07 puncte procentuale și a constituit 5,73 la sută.

Alexandru TOMA

Ați găsit o eroare în text? Selectați-l și apăsați CTRL+ENTER

Нашли ошибку в тексте?
Сообщите нам!

Сообщить об ошибке

ВАМ ТАКЖЕ МОЖЕТ ПОНРАВИТЬСЯ

Оставить комментарий

Ваш электронный адрес не будет опубликован. Обязательные поля помечены (*).

2 дн. 23 час.

205

Реклама в ВС