Odată cu pandemia, oamenii au învățat să aprecieze mai mult timpul petrecut în natură sau în locurile mai puțin aglomerate, de aceea drumețiile au devenit calea cea mai bună de relaxare, în special pentru cei care petrec mult timp în birouri. Pe lângă beneficiile aduse stării de sănătate, drumețiile ameliorează stresul și sporesc starea de bine, la nivel mental. Totodată, trekking-ul (drumețiile pe munte) oferă posibilitatea de a explora orice colțișor montan sau de a vedea priveliști încântătoare de pe munte. Specialiștii susțin că aceste activități îți pot schimba starea mentală și felul de a percepe lumea din jur.
Poți să-ți faci prieteni adevărați pe munte
Irina Benderschi, fondatoarea companiei Smile Club, a descoperit această pasiune acum doi ani, iar ulterior, hiking-ul i-a devenit un mod de viață. Aventura Irinei în natură a început în 2020, atunci când a mers pentru prima dată la Orheiul Vechi. A început de la trasee ușoare, pregătindu-se alături de ghidul montan Andrei Hohlov. Ea practică mai mult trekking-ul, adică drumeții pe munte și în zone montane. Împreună cu ghidul și alți participanți, a mers în expediții în afara țării, mai solicitante și dificile din punct de vedere fizic, dar care i-au adus o satisfacție și împlinire personală enormă. Pentru prima dată, Irina a urcat pe muntele Kilimanjaro, de 5895 de metri, considerat cel mai înalt vârf din Africa. Apoi a urmat expediția la tabăra de bază a celui mai înalt vârf din lume – Everest, care se află la o altitudine de 5364 de metri.
În luna mai 2022, Irina a mers și pe cel mai înalt vârf din masivul munților Atlas, care se află în partea sudică a Marocului (4167 de metri), iar cu o lună mai târziu, a cucerit muntele Ulriken din Bergen, Norvegia, situat la o altitudine de 643 de metri.
Irina a mers și în lanțurile muntoase din România, pe timp de iarnă, cucerind vârfurile Toaca, Postăvaru, Omu. Cel mai recent traseu l-a parcurs în munții Bucegi, ajungând la altitudinea de 1720 de metri, în zona cabanei Mălăiești.
Ea spune că fiecare traseu cere o implicare și un efort fizic diferit, fiindcă diferă prin lungime și dificultate. „Dacă e să compar experiențele de până acum, Kilimanjaro mi s-a părut foarte dificil. Base camp Everest e mai simplu din punct de vedere fizic, dar trebuie mai multă răbdare, fiindcă am ajuns acolo abia după zece zile”, povestește femeia de afaceri.
O expediție în natură este ca un an de mers la psiholog
Irina Benderschi consideră că hiking-ul și trekking-ul reprezintă un mod de viață sănătos, fiindcă implică și o alimentație sănătoasă, o condiție fizică bună și o minte limpede. „Atunci când faci un traseu montan, trebuie să ai putere de concentrare și minte sănătoasă. E ceea ce-mi place cel mai mult la acest hobby”, susține ea.
Și asta, deoarece când urci pe munte, alături de o gașcă de oameni, ajungi să-i cunoști cu adevărat și să-i vezi în ipostaze neobișnuite, cu bune și rele. Astfel, descoperi oameni interesanți cu care legi prietenii solide, bazate pe emoții reale.
„Pot să afirm că la 30 de ani, poți să-ți faci prieteni adevărați, pe munte! Acestea sunt și cele mai mari beneficii ale trekking-ului”, mai povestește Irina.
Cel mai memorabil moment al ei a fost prima expediție pe Kilimanjaro, când a descoperit cât de mult îi place această experiență. „Aceste drumeții reprezintă un fel de terapie în sine, fiindcă o expediție pe munte este ca un an de mers la psiholog”, susține femeia de afaceri.
Vorbind despre beneficiile trekking-ului în viața profesională, ea afirmă că aceasta s-a schimbat sub aspectul branding-ului personal, deoarece promovează un stil de viață sănătos, care se aliniază valorilor din domeniului stomatologic, unde activează.
„Astfel, oamenii ajung să cunoască acest mod de viață ca pe ceva interesant, nou, un hobby atractiv”, conchide Irina.
Care sunt beneficiile drumețiilor?
Femeia de afaceri a fost îndrumată și antrenată de alpinistul Andrei Hohlov, președintele Clubului Montan din Republica Moldova. Acesta susține că drumeția ajută la îmbunătățirea condiției fizice, care asigură o calitate mai bună a sănătății și a vieții în general. Pentru locuitorii din mediul urban este o modalitate excelentă de a-și îmbunătăți adaptabilitatea și flexibilitatea corpului – două calități esențiale în situații de stres și pericol.
Potrivit ghidului, drumețiile nu sunt doar o modalitate de a face sport, dar și o sursă de dezvoltare spirituală, de consolidare a stării morale și fizice. „De fiecare dată când reveneam dintr-o expediție, mă simțeam alt om”, povestește Andrei Hohlov.
Cea mai bună cale de a intra în conexiune cu natura sunt drumețiile, de aceea specialiștii susțin că beneficiile acestui tip de activitate se referă și la starea mentală a omului, nu doar la cea fizică.
De ce în drumeții avem nevoie de ghid
Andrei susține că îndrumarea unui ghid este necesară pentru începătorii în practicarea drumețiilor, mai ales dacă vrem să-i includem și pe copii în această activitate. Un moment important este însușirea regulilor de comportare în mediul naturii. Ghidul este acea persoană care te informează și te îndrumă, pentru un traseu adecvat nivelului tău de pregătire fizică. „Ar trebui să avem o atitudine foarte responsabilă atunci când alegem ghidul pentru excursia noastră”, susține Andrei Hohlov.
După 20 de ani de practică în domeniu, Andrei a hotărât să-și împărtășească experiența și să îndrume începătorii. Este ghid montan, precum și antrenor al secției sportive Alpinism Moldova și lider al proiectului de turism montan Exitpoint.md. Oferă lecții pentru alpiniștii începători, la panoul de escaladă, dar și cursuri teoretice despre echipamentul necesar în expediții, modul de alimentare în munți și acordarea primului ajutor medical.
Clubul Montan din Republica Moldova îndrumă începătorii
În Republica Moldova există mai multe comunități ale oamenilor pasionați de hiking, trekking sau escalade. Andrei Hohlov a înființat Clubul Montan în anul 2004, a realizat proiecte legate de dezvoltarea unei comunități de sportivi pasionați de munte, promovarea celor mai reușite și importante expediții montane.
Clubul a creat site-ul specializat exitpoint.md pentru toți cei interesați de trasee și expediții, unde sunt prezentate interviuri cu moldovenii care au înregistrat rezultate frumoase, precum și un dosar cu toți sportivii alpiniști din țara noastră, începând cu anii 1970. Tot aici sunt prezentate cursurile pentru doritorii de a învăța să exploreze și să escaladeze, dar și expedițiile care urmează a fi organizate. Experiențele turistice de aici se împart pe categorii: drumeții, trekking, escaladă sau ascensiune.
Începând cu anul 2010, Clubul Montan și-a propus dezvoltarea și amenajarea zonelor din regiunea Butuceni pentru alpiniști, marcajul traseelor, precum și instruirea doritorilor de a bexplora stâncile și zonele montane. În fiecare an, este organizată Școala de alpinism de iarnă. Din aprilie 2022, funcționează Clubul copiilor „Aventura”, orientat spre integrarea și socializarea prin activități sportive a copiilor refugiați din Ucraina.
„Poți mai mult decât crede mintea ta”
Fondatoarea și directoarea Volta Cafe, Viorica Timcov preferă odihna activă, fiind pasionată de drumeții. „Pentru prima dată am mers pe Vârful Moldoveanu, cel mai înalt vârf muntos din România, situat la 2544 de metri. Am mers cu corturile și cu mâncarea în rucsac, așa că prima experiență nu a fost cea mai ușoară. În schimb, am avut parte de vreme bună și de o vedere superbă a Căii Lactee”, povestește Viorica.
Ea a fost inspirată și ghidată de Andrei Carpenco, primul moldovean care a reușit să urce Everestul. Fiind pe munte, Viorica hotărâse deja care va fi următorul său vârf. În scurt timp, au urmat Vârful Negoiu din munții Făgăraș, Omu din Bucegi și munții Ciucaș. Cea mai provocatoare experiență a fost pe Kilimanjaro. Viorica susține că anume asta îi place, să se depășească în situații limită.
„Sunt momente în care mintea îți spune clar: nu mai poți, dar tu nu asculți și mergi înainte. Peste cinci ore, realizezi că poți, de fapt, semnificativ mai multe decât crede mintea ta”, povestește femeia.
Cel mai mare beneficiu al drumeției, în opinia ei, este resetarea minții. Atunci când mergi pe jos, în natură, unde nimic nu te distrage, când ești implicat într-o activitate fizică, corpul impune mintea să se focuseze în prezent, să reevalueze fricile, gândurile și principiile pe care le avem. Atunci ne gândim la cât de necesare și importante sunt acestea. Cele mai memorabile experiențe ale Vioricăi se leagă de vârfurile vulcanilor activi din Kamchatka, priveliștile din jurul Mont Blanc-ului, apusurile din Africa, priveliștea din Kala Patthar spre Everest.
„Veți auzi deseori de la cei pasionați de munți că atunci când revii acasă dintr-o expediție, apreciezi altfel oamenii, clipele trăite împreună, lucrurile simple, chiar și rutina cotidiană”, menționează femeia de afaceri.
Drumețiile, tot mai solicitate după pandemie
Radu Țurcan, ghid montan de nivel local și național, a organizat primele drumeții în 2019, în România și în Republica Moldova, împreună cu firma Sicro Travel. El spune că drumețiile sunt tot mai solicitate în ultimul timp, oamenii dorindu-și o odihnă activă, mai ales după perioada de pandemie.
„Avem solicitări la trasee și de peste 70 km de mers pe jos într-o tură de trei zile, cu dormitul la cort sau la refugii. La noi în țară, sunt multe trasee marcate pe care le poate parcurge orice doritor. S-au deschis și pensiuni, mici hotele sau gospodării țărănești care oferă cazare, masă și distracții”, povestește ghidul.
În Republica Moldova, există o ofertă variată pentru acest tip de sport. Rețelele de socializare abundă de oferte interesante, care ne propun expediții pe munte, în zilele de weekend, spune Andrei Hohlov. Referindu-se la traseele din țara noastră, el menționează că a efectuat recent un înconjur al lacului Ghidighici, care a fost pentru el la fel de captivant ca urcarea pe muntele Kilimanjaro sau Mont Blanc.
„În Republica Moldova, a existat o tradiție a drumețiilor, încă din vremurile URSS, cu trasee marcate și cluburi specializate, cărți tematice care ofereau toate informațiile necesare. Acum se încearcă restabilirea acestui domeniu, dar procesul este de multe ori haotic, cu toate că au apărut foarte multe hărți și trasee turistice în ultimul timp”, explică alpinistul.
În anul 2022, Asociația Națională pentru Turism Receptor și Intern din Moldova (ANTRIM), susținută de partenerii săi, a elaborat o rețea de trasee pentru drumeții cu lungimea de 48 de km, din zona Codrilor Moldovei. Totodată, a fost întocmit un traseu de drumeții prin preajma cramelor artizanale din zona Centru și Nord.
Ghidul de la agenția Sicro Travel recunoaște că cele mai solicitate trasee rămân a fi cele din România, dar în Republica Moldova, merită a fi explorate zonele din raioanele Râșcani, Edineț și Glodeni.
Recomandări pentru începători
Fiecare drumeț începător trebuie să se informeze înainte de a face o drumeție. Cel mai bine e să apeleze la un ghid sau la o agenție. „Avem nevoie de ghid, pentru că acesta cunoaște traseul și specificul zonei, are experiență pentru situațiile neprevăzute”, spune Radu Țurcan.
Ghidul afirmă că drumețiile și traseele organizate de Sicro Travel sunt recomandate pentru toți, nu există limită de vârstă, gen sau ocupație. Fiecare își alege traseul după nivelul său de pregătire fizică.
Irina Benderschi recomandă să începem drumețiile de la traseele din România, iar pentru iubitorii de altitudine – muntele Kilimanjaro, muntele Toubkal sau base camp Everest, pe care a urcat în anul 2021, împreună cu ghidul și echipa sa.
La rândul său, alpinistul Andrei Hohlov recomandă să apelăm la cei cu experiență, să facem o planificare a traseului din punct de vedere logistic și să avem grijă la alegerea echipamentului. Doritorii de aventură și experiențe la altitudine sunt invitați să se alăture comunității Clubului Montan și să urmărească activitățile organizate – atât expedițiile din viitorul apropiat, cât și sesiunile de informare și pregătire.