BusinessClass: Ce înseamnă sănătate mintală și unde este limita normalității? Cine și cum o stabilește și de unde începe devierea?
Oleg Țurcanu: Sănătatea mintală este esențială pentru bunăstarea individuală și reprezintă capacitatea unei persoane de a menține echilibrul între funcțiile intelectuale și cele emoționale. Deși termenul este adesea asociat cu bolile mintale, sănătatea mintală se referă la starea generală de bine, liniștea sufletească și satisfacție. Aceasta se construiește zilnic, în interacțiunile noastre cu familia, la muncă și în societate, fiind influențată de capacitatea de a armoniza dorințele și ambițiile cu realitatea vieții. Sănătatea mintală implică sentimentul de bine cu sine și cu ceilalți, abilitatea de a face față provocărilor și de a ne adapta schimbărilor. La capitolul devieri, primele simptome țin de pierderea interesului pentru activitățile plăcute, sentimente intense de vinovăție sau inutilitate. Totodată, poate apărea dorința de izolare de ceilalți, anxietatea puternică, scăderea energiei, irascibilitatea, halucinațiile, ideile de conspirație, dorința de a se răni pe sine sau pe alții și schimbările majore în obiceiurile de somn și alimentație. În astfel de cazuri, este important să se consulte un specialist pentru diagnostic și tratament.
BusinessClass: Care este diferența dintre depresie și anxietate, de ce ele afectează starea de spirit a oamenilor de afaceri?
Oleg Țurcanu: Depresia ține de schimbările bruște ale stării de spirit: tristețea, melancolia, demoralizarea și indiferența o pot indica. Ea se manifestă prin pierderea interesului față de activitățile care anterior erau plăcute. Pe de altă parte, depresia nu se manifestă întotdeauna prin tristețe. La adolescenți, ea poate apărea prin comportament rebel, deviant sau antisocial sau comportamente necaracteristice pentru ei. De asemenea, apar schimbări ale mentalității, precum problemele de adaptare, dificultățile de concentrare, gândurile delirante, lipsa de respect față de sine, pierderile de memorie. Poate apărea și pierderea poftei de mâncare sau apetitul exagerat, insomnia și oboseala continuă, dificultăți în relațiile interpersonale și în îndeplinirea sarcinilor de serviciu.
Anxietatea aș numi-o problema acută a societății moderne. Cauzele ei pot fi diverse: de la conflicte interne de care unii nici nu sunt conștienți până la moștenirea de la părinți, conflictele nerezolvate din copilărie, precum sentimentul de inferioritate, dar și factorii externi, cum ar fi declinurile pe plan profesional sau pierderile în afaceri. Chiar și teama de a experimenta anxietatea poate provoca anxietate în sine.
BusinessClass: Cum fac față oamenii de afaceri presiunii și stresului la locul de muncă?
Oleg Țurcanu: În primul rând, prin îmbunătățirea stilului de viață. Vorbim despre practicarea regulată a exercițiilor de relaxare și mișcare, menținerea unei diete corecte și echilibrate și asigurarea unui somn adecvat și suficient. La fel, este important să discutăm cu cei dragi de fiecare dată când simțim că avem o problemă. În al doilea rând, este necesară o monitorizare a momentelor de maximă și minimă activitate pentru a organiza ziua cât mai eficient. E bine să evităm aglomerarea zilei cu sarcini importante, limitându-le la două-trei pe zi, pentru a asigura realizarea lor. O soluție este și gestionarea timpului, prin crearea unui program echilibrat și delegarea anumitor sarcini. Pe de altă parte, gestionarea emoțiilor într-un mod pozitiv și constructiv este la fel de importantă ca și abilitățile intelectuale. Observarea modului în care persoanele stresate reacționează ajută la interacțiunea cu ei. Recomand de fiecare dată gestionarea problemelor cu umor și evitarea gândirii negative. E bine să nu mai încercăm să controlăm ceea ce nu se poate controla și să evităm descărcarea frustrărilor asupra celor dragi. Referitor la spațiul de lucru din birou, acesta trebuie să fie organizat și curățat sistematic.
BusinessClass: Cum pot oamenii de afaceri să mențină un echilibru sănătos între viața profesională și cea personală?
Oleg Țurcanu: Acest echilibru înseamnă să aloci timp suficient pentru muncă, hobby-uri, familie și alte activități importante. Recomand concentrarea pe lucrurile cu adevărat importante. În acest sens, ajută o listă cu sarcini în funcție de importanță și urgență. E bine să știm să spunem NU atunci când nu dispunem de timp pentru a face ceva. De asemenea, activitățile relaxante, precum gătitul, băile calde, plimbările în natură sau exercițiile fizice, ne ajută să ne „deconectăm” și să „reîncărcăm bateriile”. Timpul dedicat socializării cu prietenii, familia și colegii îmbogățește viața emoțională și restabilește echilibrul, dar e bine să fim perseverenți și răbdători cu noi înșine în procesul de recalibrare a vieții cotidiene. Schimbarea necesită timp și efort, iar rezultatele vor aduce o viață mai conștientă, calmă și echilibrată.
BusinessClass: De ce este importantă sănătatea mintală pentru antreprenori?
Oleg Țurcanu: Sănătatea mintală este crucială pentru oamenii de afaceri, influențând direct succesul profesional și personal. Acesta este direct proporțională cu motivația. O minte sănătoasă ajută la gestionarea provocărilor și eșecurilor, creând drumul spre succes. Sănătatea mintală influențează modul în care omul gândește și reacționează la dificultăți. O minte puternică permite reinterpretarea eșecurilor ca oportunități de învățare și menține un „mindset” pozitiv și rezilient. Totodată, o stare mintală sănătoasă este esențială pentru a rămâne productiv și eficient în activitățile zilnice.
BusinessClass: Care sunt semnalele unei probleme de sănătate mintală? Cum prevenim aceste probleme?
Oleg Țurcanu: Semnele de avertizare ale unei probleme de sănătate mintală țin și de sentimente, și de anumite trăiri sau experiențe. Este vorba despre apatie, pierderea plăcerii în viață și a bucuriei de a trăi, persistența sentimentului că nu ai niciun rost sau sentimente puternice de vinovăție. Apare dorința de izolare de ceilalți, dorința de plâns, anxietate intensă, panică sau frică, nivel scăzut de energie. Poate fi și invers: energie excesivă, dar cu dificultăți de concentrare și menținere a unui plan, irascibilitate sau enervare ușoară, apariția unor voci sau imagini pe care ceilalți nu le percep, convingerea că alții conspiră împotriva ta. În stări și mai proaste, apare dorința de a te răni pe tine însuți sau pe altcineva, schimbări semnificative în obiceiurile de alimentație și somn, gânduri sau intenții de sinucidere.
Reziliența la stres trebuie dezvoltată și menținută, dar și mintea trebuie relaxată prin timpul petrecut în natură, meditații, exerciții de relaxare sau rugăciuni.
Oleg ȚURCANU
BusinessClass: Unde pot găsi oamenii de afaceri ajutor pentru problemele de sănătate mintală?
Oleg Țurcanu: Sigur, la un medic psihiatru, pregătit conform ultimelor protocoale clinice de diagnosticare și tratare a problemelor ce țin de sănătatea mintală. De asemenea, un psiholog competent poate să evalueze starea sănătății mintale și să aplice tratamente psihologice bazate pe dovezi. Soluționarea dificultăților psihologice, sociale și medicale se realizează cu ajutorul unei echipe multidisciplinare: psihiatru, psiholog, asistent social, asistent medical, din cadrul Centrelor de Sănătate Mintală. Orice tratament în acest sens necesită acordul informat al pacientului pentru tratamentul farmacologic, iar decizia de inițiere sau oprire a tratamentului se ia doar împreună cu pacientul.
BusinessClass: Ce sfaturi oferă Oleg Țurcanu oamenilor de afaceri pentru a face față provocărilor specifice legate de sănătatea mintală?
Oleg Țurcanu: Prima ține de gestionarea volumului de muncă. Acesta trebuie să corespundă capacităților și timpului pe care îl are la dispoziție persoana. Urmează gestionarea corectă a procesului de muncă. Este important de înțeles dacă există acces la resurse și putere de decizie pentru a menține bunăstarea. De asemenea, recompensele de la locul de muncă ar trebui să fie proporționale cu efortul și timpul investit. Comunicarea trebuie bazată pe corectitudine și valori. Dacă ne uităm la alte aspecte, remarc autoaprecierea și îngrijirea corpului. Am în vedere exercițiile fizice regulate, alimentația sănătoasă, evitarea fumatului și consumului excesiv de alcool și, desigur, evitarea drogurilor. Totodată, e bine ca fiecare om de afaceri să aibă sprijin din partea celor dragi, iar acest lucru vine prin comunicare. Este foarte importantă dăruirea de sine și ajutorul dat celor din jur. Reziliența la stres trebuie dezvoltată și menținută, dar și mintea trebuie relaxată prin timp petrecut în natură, meditații, exerciții de relaxare sau rugăciuni. Și creativitatea este un instrument important: cu ajutorul ei, se evită monotonia. Ca o ultimă recomandare, vreau să repet că e foarte importantă stabilirea obiectivelor realiste, deoarece contrariul provoacă suprasolicitare și dezamăgire. Solicitarea ajutorului unui psiholog sau medic psihiatru nu este ceva rușinos.
BusinessClass: Ce legătură este între sugestie, efectul placebo, nocebo și starea de liniște sufletească sau bunăstare?
Oleg Țurcanu: Prin sugestie, înțelegem influență exercitată asupra conștiinței și voinței cuiva în stare de veghe sau în stare hipnotică, folosită în tratarea unor tulburări neuropsihice. Placebo este efectul pozitiv obținut prin intermediul gândurilor, utilizând un preparat care, de fapt, nu încorporează o substanță activă. Când se face un studiu clinic complex, o substanță activă trebuie să bată placebo, pentru a-și demonstra efectele benefice și a putea fi aprobată pentru uz. Dacă un grup de pacienți primește o pastilă albă cu un șanț pe mijloc, ce conține o substanță chimică, alt grup va primi o pastilă identică din punct de vedere vizual, dar fără aceasta substanță. Lotul al doilea nu va ști că acolo nu există preparat chimic, astfel că toată lumea se așteaptă să obțină efectele terapeutice. La finalul studiului, se analizează rezultatele și pastila cu preparat chimic trebuie să bată efectul placebo. Nocebo este exact opusul placebo și se referă la atragerea unor efecte negative prin intermediul creierului. Uneori, organul suprem pe care încă nu-l cunoaștem suficient poate lucra în detrimentul nostru.
Când vine vorba de sănătate, știm cu toții că pastilele au, pe lângă efectele pozitive, o serie de efecte adverse posibile. Ei bine, aici apare întrebarea: ce rol are creierul în generarea unor efecte adverse? S-au făcut studii serioase și rezultatele sunt surprinzătoare: dacă un medicament are o listă de reacții adverse și omul care își administrează medicamentul zilnic cunoaște aceste reacții, e posibil să le genereze cu ajutorul propriului creier, nu prin mecanismele colaterale și incontrolabile ale substanței.
Prin liniște sufletească, înțelegem o armonie, un echilibru atunci când persoana se simte plină de energie. Corpul și mintea se simt relaxate, asemeni unui instrument muzical cu toate corzile acordate. Totuși, liniștea interioară înseamnă mai mult decât o simplă stare de bine, este un spațiu mintal în care avem loc să ne simțim puternici, capabili să facem față obstacolelor. Chiar dacă acestea apar, rămânem în armonie cu gândurile, emoțiile și trăirile noastre, dar și cu lumea exterioară.
Semnele de avertizare ale unei probleme de sănătate mintală țin și de sentimente, și de anumite trăiri și experiențe. Poate fi vorba atât de apatie, cât și de exces de energie, dar fără capacitatea de concentrare.
Oleg ȚURCANU
BusinessClass: Care este diferența dintre epuizarea fizică și cea mintală?
Oleg Țurcanu: Epuizarea este o stare de oboseală fizică, mintală și emoțională cauzată de stresul prelungit și suprasolicitare. Se manifestă prin diverse simptome și aici includem epuizarea fizică, oboseala persistentă și inexplicabilă, lipsa de energie, dificultăți de recuperare după odihnă, slăbiciune musculară și multe alte simptome. În ce privește epuizarea mintală sau psihică, este vorba despre supra-activitatea creierului. Sentimentele de copleșire de sarcinile de la locul de muncă sau de responsabilitățile față de copii și membrii familiei pot aduce sentimente de frustrare și tulburări mintale. De asemenea, uneori, apare invidia față de oamenii percepuți ca fiind mai relaxați, deoarece nivelul de stres mintal poate duce la detest.
Epuizarea psihică poate fi ușor recunoscută ca un sentiment de „burn out” din cauza stresului excesiv pe termen lung. Ceea ce ține de simptome, acestea pot apărea inițial subtil, dar, în timp, se agravează. Este important de observat că epuizarea psihică se poate manifesta, în cele din urmă, sub forma unor simptome fizice, emoționale și comportamentale, deoarece toate aceste atribute sunt legate de creier. Simptomele fizice pot include sentimentele de oboseală în cea mai mare parte a timpului, imunitate scăzută, frecvente dureri de cap, dureri de spate sau dureri musculare. De asemenea, se pot observa modificări ale apetitului și ale obiceiurilor de somn. Simptomele emoționale se pot manifesta prin neputință, iar sentimentul de îndoială de sine, de eșec copleșesc majoritatea gândurilor pe tot parcursul zilei, ceea ce duce la pesimism și izolare. Simptomele comportamentale țin, din nou, de izolare și de amânarea și retragerea responsabilităților. Este important de înțeles că epuizarea fizică și cea mintală se pot corela și pot amplifica reciproc simptomele.
BusinessClass: Ce metode de relaxare mintală recomandați?
Oleg Țurcanu: Aș porni cu cinci, zece minute zilnice de meditație, care nu ține doar de yoga, ci de orice activitate calmă, repetitivă, mers pe jos, pictură, tricotat. Scopul constă în golirea minții de gânduri negative. Un alt procedeu constă în vizualizarea unui loc relaxant prin crearea de imagini mintale detaliate, scopul fiind înlocuirea stresului cu o imagine calmă. De asemenea, recomand repetarea acestui exercițiu de respirație profundă de minim zece ori pe zi: inspirație adâncă urmată de o expirație lungă, cu fixarea atenției pe zona abdomenului inferior. Totodată, este importantă concentrarea pe o singură activitate la un moment dat și aprecierea lucrurilor simple din jur. Printre alte recomandări, aș menționa ceaiul fierbinte, care reduce nivelul de cortizol, mângâierea unui animal de companie, îmbrățișarea celor dragi, discuții despre realizări. La fel, sunt foarte benefice automasajul, masarea umerilor, gâtului, brațelor, eliberarea tensiunii musculare și muzica relaxantă. Totodată, o pauză de atitudine niciodată nu strică.