Bănci

COMPANIA UCRAINEANĂ NOVAPAY ADUCE UN NOU SERVICIU FINANCIAR ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Pe piața financiară din Republica Moldova a apărut un nou serviciu financiar, prestat de NovaPay, companie ce face parte din grupul ucrainean Nova Poshta. Aceasta prestează un serviciu nou pe piața noastră. Dacă până acum, moldovenii trebuiau să plătească instantaneu pentru produse online comandau, NovaPay oferă cumpărătorului posibilitatea să plătească la livrare. Despre planurile companiei pe piața moldovenească BusinessClass a discutat cu Vadim Colibaverdi, CEO NovaPay în Republica Moldova.

BC: Dle Colibaverdi, ce este NovaPay și cum s-a dezvoltat el în Ucraina?

NovaPay oferă de 11 ani servicii financiare clienților Nova Poshta din Ucraina. Compania și-a dezvoltat propriul sistem de plată, care efectuează zilnic 2,5 milioane de tranzacții – volum comparabil cu cel al magazinelor mari. Plățile online, plățile automate, transferurile de bani etc. sunt disponibile clienților prin intermediul site-ului, aplicației mobile, la sucursale, la curierii Nova Poshta. În urmă cu cinci ani, am început să oferim clienților produse și servicii proprii – toate tipurile de plăți, inclusiv servicii comunale, transferuri interne și internaționale, colete în credit, încasare a veniturilor comerciale și acceptare a plăților fără numerar pentru afaceri.

Cu o cotă de 45% pe piața internă a transferurilor bănești, NovaPay este, de mai mulți ani, liderul printre companiile financiare non-bancare din Ucraina. Practic, fiecare al doilea ucrainean folosește serviciile NovaPay, atât online, cât și în sucursalele Nova Poshta.

În afară de NovaPay, grupul de companii Nova Poshta mai include Nova Post Global, care oferă servicii de tranzacții transfrontaliere în întreaga lume, precum și compania aeriană Supernova Airlines, care efectuează săptămânal livrări de colete pe ruta Riga – Rzeszow. De asemenea, grupul are reprezentanțe internaționale în Polonia, Lituania, Cehia, România și Germania.

BC: Cum și de ce o companie financiară ucraineană a început să opereze pe piața din Republica Moldova?

Nova Poshta activează pe piața moldovenească din 2014, când a intrat cu servicii de livrare prin curier. Începând cu anul 2020, a deschis 19 sucursale și a instalat 215 poștomate în întreaga țară. Misiunea noastră principală este de a oferi servicii financiare atât companiei Nova Poshta și clienților săi, cât și clienților individuali și afacerilor. Prin urmare, este logic ca Republica Moldova să fie a doua țară în care a fost lansat serviciul financiar NovaPay, pentru deservirea clienților Nova Poshta.

Biroul nostru din Republica Moldova este deschis din anul 2021, iar în martie 2022, am obținut licența de la Banca Națională a Moldovei. În prezent, ne concentrăm pe serviciul de plată la livrare ca fiind serviciul cheie, dar intenționăm să obținem o licență extinsă și să mărim semnificativ gama de servicii pe care le oferim atât clienților individuali, cât și clienților business.

În general, am planificat de mult timp să ne extindem în Europa. În anul 2022, NovaPay a deschis un birou și în Vilnius și a depus documentele necesare la Banca Centrală a Lituaniei pentru a obține licență. Aceasta ne va permite să oferim servicii financiare în toate țările europene. În prezent, compania este în dialog cu autoritățile de reglementare din Lituania.

BC: Ce este plata la livrare despre care ați menționat anterior?

Plata la livrare presupune posibilitatea de a plăti produsul după ce l-ați verificat într-o sucursală Nova Poshta în loc să plătiți în momentul achiziționării de pe site. Cu alte cuvinte, plasați comanda în magazinul online, solicitați livrarea cu plata la livrare în sucursală sau prin curierul Nova Poshta și imediat ce primiți coletul, puteți să-l deschideți și să verificați produsul. Doar după ce sunteți satisfăcut de calitatea produsului, îl plătiți. NovaPay, ca serviciu financiar, achită companiei pentru produs.

Prin intermediul acestui serviciu, în primul rând, aveți certitudinea că achiziționați exact produsul dorit și nu cumpărați „orbește” pe site. În al doilea rând, aceasta este o protecție sigură împotriva escrocilor de pe internet.

NovaPay este prima companie financiară de pe piața din Republica Moldova care oferă această posibilitate. Lucrăm deja cu 500 de clienți de afaceri în cadrul serviciului de plată la livrare. În context, vă încurajăm să folosiți acest serviciu și să fiți siguri de achizițiile dvs.

BC: Sunteți un profesionist în domeniul financiar. De ce ați decis să activați anume la NovaPay?

Am o experiență de 25 de ani în sistemul bancar din Republica Moldova. Am început ca expert în credite și am avansat până la funcții de conducere în unele dintre cele mai mari bănci moldovenești. Am parcurs întregul proces de la A la Z – de la înființarea filialelor până la dezvoltarea relațiilor cu clienții, extinderea rețelei și implementarea serviciilor digitale. Prin urmare, propunerea de a conduce biroul NovaPay în Republica Moldova a fost foarte interesantă pentru mine, deoarece aici pot pune în practică toate abilitățile mele.

În acest proiect, sunt implicat în crearea unui serviciu financiar de înaltă tehnologie, nou pe piața noastră. Văd clar rezultatele muncii mele și înțeleg că sunt util atât persoanelor, cât și întreprinderilor. În plus, bunica mea este din Poltava. La fel ca mulți dintre noi, am o legătură strânsă cu Ucraina, atât din punct de vedere profesional, cât și familial.

BC: Ce va oferi NovaPay clienților de pe piața moldovenească, în afară de serviciul de plată la livrare?

Pentru clienții individuali intenționăm să prestăm servicii de transferuri de bani interne și internaționale, deschidere de conturi și emitere de carduri asociate acestora. Astfel, va fi posibilă stabilirea conexiunii dintre locuitorii și afacerile din Ucraina și Republica Moldova și, în viitor, din alte țări europene.

De asemenea, dezvoltăm produse de creditare unice pentru cetățenii moldoveni, cum ar fi „Coletul în credit”. Acest serviciu este solicitat pe piața din Ucraina – în șase luni, ucrainenii au luat 25 000 de colete în credit și achită prețul în rate lunare. Comandați un colet cu plată la livrare la sucursală, verificați conținutul acestuia și, dacă sunteți satisfăcut de produs, în 5 minute accesați serviciul „Coletul în credit”, fără nicio plată. Plățile încep din a doua lună. Sunt sigur că acest serviciu va fi solicitat și la noi, deoarece este foarte avantajos și permite să cumpărați produsele necesare chiar acum, fără a strânge suma necesară timp de luni de zile.

Pentru afaceri, vom lansa servicii de acceptare a plăților fără numerar, transferuri instantanee de bani la nivel intern și transfrontalier, precum și servicii de factoring printre produsele de creditare.

BC: Sună ambițios, dar care sunt planurile NovaPay în general?

Scopul nostru este să creăm un sistem financiar care să conecteze afacerile din toate țările în care este prezent grupul Nova Poshta. În prezent, aceste țări sunt Ucraina, Republica Moldova, Polonia, Lituania, Cehia, Germania și România. O extindere ulterioară este iminentă, deoarece, așa cum am menționat deja, NovaPay a depus documentele pentru obținerea unei licențe europene. Aștept cu nerăbdare ca întreaga Europă să poată aprecia serviciile noastre financiare și avantajele acestora.

 

Ce cautam?