Actualitate

Camioanele moldovenești au primit permisiunea de a ieși din Federația Rusă

Serviciul Federal Vamal al Rusiei a aprobat deplasarea acestora pe baza permiselor comune din cotele anului 2024, informează Agenția Națională pentru Transport Rutier (ANTA).

În luna ianuarie, operatorii de transport din Moldova au semnalat că li s-a interzis să părăsească Federația Rusă, motivul fiind că autoritățile ruse nu au prelungit valabilitatea permiselor eliberate în anul precedent. În schimb, autoritățile moldovenești au precizat că permisele sunt valabile până pe 31 ianuarie 2025, conform agenției ipn.md.

Guvernul Moldovei a trimis mai multe solicitări către autoritățile ruse, invocând faptul că permisele eliberate operatorilor de transport moldoveni pentru anul 2024 sunt valabile până pe 31 ianuarie 2025 și cerând deblocarea vehiculelor oprite.

„Referitor la cotele permiselor pentru transportul internațional de marfă pe teritoriul Federației Ruse în acest an, ANTA va oferi informații detaliate imediat ce va primi o decizie din partea Ministerului Transporturilor din Rusia”, se arată într-un comunicat al Agenției Naționale pentru Transport Rutier.

Vă place publicația? Distribuiți!

Ce cautam?