Pentru comparație, bugetul alocat PA pentru anul 2024 este de 54.300.600 lei, adică circa 2,857 milioane de euro. Prin urmare, suma necesară pentru ca instituția să își îndeplinească în mod optim atribuțiile aproape s-ar dubla, potrivit lui Iachimovschi.
„Ca să înțeleagă fiecare cetățean care este povara financiară pentru ca PA să funcționeze – fiecare dintre noi scoatem din buzunar în jur de 17 lei anual. Este mult mai ieftin să capacitezi financiar și bugetar PA decât să creezi o instituție nouă, de la zero, cum ar fi PACCO”, a declarat Iachimovschi la TVR Moldova.
Potrivit lui, Procuratura Anticorupție se confruntă cu mai multe obstacole: lipsa unui sediu propriu, lipsa suportului operativ, resurse bugetare insuficiente și conducere interimară. „Mai avem procedura de vetting, mai avem evaluări ordinare care urmează să vină în fața Colegiului de evaluare și selecție, mai avem și o procedură de control dispusă de CSP. Provocările sunt foarte multe, toate acestea nu sunt o justificare pentru a lăsa lucrurile la o parte și să spunem că PA nu lucrează”, a adăugat el.
Avertisment privind crearea PACCO: risc de abuzuri și lipsă de control
În contextul discuțiilor despre înființarea noii Procuraturi Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO), Iachimovschi avertizează că o astfel de structură, cu atribuții extinse, ar putea deveni dificil de controlat și vulnerabilă la abuzuri. „O instituție care investighează deputați, miniștri, judecători, procurori, crimă organizată, ține la controlul frontierei, vama și așa mai departe (...) Riscăm să creăm o astfel de instituție cu peste 200-300 de angajați profesioniști, pricepuți și dacă îi scapi de sub control? Mai ales că va fi o instituție atât de puternică încât nimeni nu va putea să o controleze – ce face, ce dosare investighează și ce informații prelucrează, în privința cui. Deci, putem să avem diferite surprize chiar și de natură politică, camuflate într-o instituție numită PACCO”, a atenționat adjunctul PA.
Context: proiect votat în primă lectură, șefia PA – în reorganizare Proiectul legislativ privind fuziunea PA cu PCCOCS și crearea PACCO a fost aprobat în prima lectură pe 20 februarie, cu votul a 61 de deputați ai PAS. Detalii aici
Între timp, funcția de procuror-șef al PA a devenit vacantă după demisia Veronicăi Drăgălin, care și-a exprimat la rândul său rezervele față de înființarea PACCO. Doi candidați — Marcel Dumbrăvan și Octavian Iachimovschi — au fost admiși la etapa interviului, care va avea loc pe 10 iunie.