Actualitate

Datoria externă a Moldovei a crescut cu 10,5 miliarde de dolari

Datoria externă brută a Republicii Moldova a crescut cu 3%, până la 10,52 miliarde de dolari, în primul trimestru al anului 2025, pe fondul avansului îndatorării sectorului privat (+270,8 milioane de dolari) și al unei creșteri moderate a datoriei publice (+33 milioane de dolari). Raportul datorie externă/PIB s-a majorat cu 1,3 puncte procentuale față de sfârșitul lui 2024, arată datele Băncii Naționale a Moldovei, transmite bani.md. Datoria pe termen lung rămâne dominantă (74,9% din total), urcând cu 1,1% față de finele anului trecut. Împrumuturile scadente în următoarele 12 luni indică o scadență medie implicită de 7,1 ani, semn al creșterii plăților de serviciu ale datoriei și al temperării accesului la noi împrumuturi. Datoria pe termen scurt (25,1% din total) a urcat cu 8,9%, reflectând presiuni suplimentare de refinanțare.

Datoria publică externă s-a cifrat la 4,34 miliarde de dolari (41,3% din total), aproape integral pe termen lung. În structura pe scadență reziduală, 391 milioane de dolari din împrumuturile pe termen lung ajung la maturitate în următoarele 12 luni, administrația publică concentrând 97% din aceste obligații.

Fondul Monetar Internațional este principalul creditor al statului, cu 31,7% din portofoliu (1,38 miliarde de dolari), urmat de Grupul Băncii Mondiale (25,7%) și de Banca Europeană pentru Investiții (10,7%).

Vă place publicația? Distribuiți!

Ce cautam?