Auditul Curții de Conturi descrie un mecanism blocat de întârzieri, incoerențe și lipsă de control.
În perioada 2023 – semestrul I din 2025, statul a fost parte în 10 292 de proceduri de insolvabilitate, unde au fost validate creanțe față de bugetul public național în valoare totală de 25,96 miliarde de lei. În realitate, încasările efective au însumat doar 112,7 milioane de lei, adică 0,43% din total.
Auditul Curții de Conturi arată că, deși cadrul legal este definit, administrarea creanțelor este afectată de deficiențe organizatorice, procedurale și interinstituționale, care reduc drastic șansele de recuperare.
În 48 de dosare analizate, cu creanțe de aproape patru miliarde de lei, Serviciul Fiscal de Stat a inițiat procedura de insolvabilitate doar în 18 cazuri, aferente unor creanțe de circa două miliarde de lei. Identificarea și monitorizarea tardivă a debitorilor a diminuat potențialul de încasare.
Auditul arată că depunerea și examinarea cererilor au înregistrat întârzieri de până la 510 zile, iar publicarea hotărârilor a fost amânată chiar și 866 de zile, astfel încât din 200 de hotărâri analizate doar 21 au fost publicate în termen. Aceste blocaje cronice compromit ritmul procedurilor și reduc semnificativ șansele statului de a-și recupera creanțele.
Validarea creanțelor fiscale a întârziat în unele cazuri până la 823 de zile, ceea ce a amânat includerea statului în lista creditorilor și a redus șansele de recuperare. În paralel, dosarele gestionate de administratorii autorizați au prezentat neconformități grave, de la rapoarte trimestriale lipsă în 13 din 16 dosare, până la bilanțuri finale depuse cu întârzieri între 36 de zile și 11 ani, iar unele proceduri rămân neînchise chiar și după opt ani, blocând definitiv procesul de recuperare.