Potrivit statisticilor Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV), companiile vinicole din Moldova au produs cu 40% mai puțin vin decât în 2023, când volumul a fost de 180 de milioane de litri, scrie ziua.md.
Șeful departamentului de statistică al OIV, Giorgio Delgrosso, a declarat că industria vinului trece printr-o „furtună perfectă”, cauzată atât de preocupările pentru sănătate, care reduc consumul în multe țări, cât și de factori economici ce agravează situația.
Prețul mediu al unei sticle de vin pe piața mondială a crescut cu aproximativ 30% comparativ cu anii 2019–2020, în timp ce consumul total a scăzut cu 12% în aceeași perioadă. În Statele Unite, cel mai mare consumator de vin din lume, consumul a scăzut cu 5,8%, ajungând la 33,3 milioane de hectolitri.
Producția de vin a fost afectată de condițiile meteorologice extreme: în unele regiuni au fost precipitații abundente, iar în altele — secetă.
La nivel internațional, Italia și-a recâștigat primul loc, cu o producție de peste 44 de milioane de hectolitri în 2024. Italia este, de asemenea, cel mai mare exportator de vin din lume, iar creșterea comerțului este legată de popularitatea vinurilor spumante, precum prosecco.
Pe locul doi se află Franța, a cărei producție a scăzut cu 23%, ajungând la 36,1 milioane de hectolitri — cel mai scăzut nivel din 1957. Spania a produs 31 de milioane de hectolitri, iar producția SUA a scăzut cu 17,2%, ajungând la 21,1 milioane de hectolitri, în principal din cauza caniculei. România s-a clasat pe locul 12, cu 3,7 milioane de hectolitri — o scădere de 20% față de anul precedent.
În Europa, care reprezintă aproape jumătate din vânzările globale de vin, consumul a scăzut cu 2,8% în 2024. OIV nu a putut anticipa dacă acest consum va crește din nou. Reprezentanți ai industriei, cum ar fi rețeaua franceză de magazine de vin Nicolas, vorbesc despre o scădere „generațională” a consumului.
„Oamenii nu mai beau vin doar de sărbători, iar tinerii consumă mai puțin decât părinții lor”, au declarat aceștia agenției AFP. Totuși, au subliniat: „Oamenii beau mai puțin, dar de o calitate mai bună” și sunt dispuși să plătească mai mult pentru vinuri bune.
Potrivit OIV, continuă și scăderea suprafeței viilor la nivel mondial. În 2024, aceasta a scăzut cu 0,6% față de 2023, ajungând la aproximativ 7,1 milioane de hectare.
La acest capitol, Republica Moldova ocupă locul 16, cu 115 mii de hectare de viță-de-vie — suprafață care a rămas la același nivel ca în 2023. Primele cinci poziții după suprafața plantațiilor de viță-de-vie sunt ocupate de Spania, Franța, China, Italia și Turcia.