Începând cu 1 ianuarie 2026, Republica Moldova va anula complet toate standardele sovietice GOST și va trece la sistemul european de standardizare. Anunțul a fost făcut de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugen Osmochescu.
Potrivit ministrului, renunțarea la regulile învechite reprezintă un pas esențial pentru atragerea investițiilor și armonizarea legislației cu cerințele procesului de aderare la Uniunea Europeană.
„Din 2026, GOST-urile nu vor mai fi aplicate. Companiile vor putea lucra după standarde europene, voluntare, și nu după norme rămase din perioada sovietică”, a subliniat Osmochescu.
În paralel, Ministerul Economiei pregătește o amplă deregulare: până la sfârșitul anului vor fi anulate sau comasate peste 100 de acte permisive. Osmochescu a menționat că birocrația excesivă frânează mediul de afaceri, iar autoritățile își propun să creeze reguli transparente și previzibile.
Trecerea la standardele europene presupune utilizarea unor recomandări tehnice, nu a unor reguli obligatorii stricte. Întreprinderile vor putea alege singure modalitatea de conformare, la fel ca în statele membre ale UE. Ministrul a subliniat că tocmai lipsa acestei flexibilități i-a descurajat pe mulți investitori europeni.
„Numeroase companii nu au venit în Moldova pentru că erau obligate să lucreze după norme sovietice. Sistemul european le oferă libertate și deschide calea pentru noi investiții, în special în industrie, construcții și sectorul auto”, a spus Osmochescu.
Digitalizarea rămâne o altă prioritate majoră. În prezent, aproximativ 75% dintre serviciile publice pentru mediul de afaceri sunt deja digitalizate, iar restul vor fi integrate până în 2026. „Ne dorim un stat care funcționează rapid și simplu, fără cozi și dosare cu hârtii”, a adăugat ministrul.
Un alt proiect important este lansarea Bursei de Valori Chișinău, în parteneriat cu Bursa din București. Noua platformă ar urma să devină operațională în mai–iunie 2026 și va permite companiilor moldovenești să acceseze finanțare pe piața de capital după reguli europene.
Reformele anunțate se încadrează în cele nouă capitole de negociere privind economia și digitalizarea din procesul de aderare la UE.
„Este un moment unic pentru Moldova. Trebuie să demonstrăm zilnic că suntem pregătiți pentru piața europeană”, a declarat Osmochescu la Radio Moldova.