10/05/2021

7 recomandări pentru o productivitate mai bună de la Elon Musk
7 recomandări pentru o productivitate mai bună de la Elon Musk Новости мир

Elon Musk și realizările sale, prin intermediul companiilor pe care le conduce, au devenit un punct de referință pentru oamenii de afaceri. Tehnoregele Tesla se bucură, de asemenea, și de o popularitate ieșită din comun pe internet, se poate spune că a dus termenul de „influencer” la un alt nivel.

Indiferent de domeniu, de la meme-uri, criptomonede și până la sfaturi de business, prezența lui Musk în online, și în special pe Twitter, poate genera o reacție în lanț și dărâma principiile economice cunoscute până acum. Cel mai bun exemplu este Dogecoin, care a profitat la maxim de sprijinul miliardarului, chiar dacă funcționează pe un sistem inflaționar. Posibil, în viitor, să putem cumpăra o mașină Tesla cu Dogecoin. Unii internauți chiar susțin că Elon Musk ar vrea acest lucru, dar consiliul executiv de la Tesla nu l-ar lăsa să pună în aplicare acest lucru.

Totuși, în loc să vedem ce mașini conduce Elon Musk, cum se îmbracă sau ce meme-uri postează, ar fi mai productiv să îi auzim sfaturile în materie de afaceri. Nu de alta, dar s-ar putea spune că „știe ce vorbește”. Să vedem cum am putea ajunge să gândim și noi ca Elon Musk și să facem cel puțin un pas către averea lui imensă și către succesul de care se bucură Tehnoregele.

Aceste sfaturi nu au fost postate direct de el, ci de Gabriel Gruber, care s-a informat direct de la „sursă” – un email primit de la Elon Musk. Gabriel Gruber este co-fondatorul și CEO-ul Properati, o platformă pentru vânzarea și închirierea imobiliarelor în America de Sud, înființată în 2012. În 2018 a fost cumpărată și asimilată de către grupul OLX. De asemenea, el a mai înființat Sumavisos/ Adsdeck, un motor de căutare pentru anunțuri specializate în imobiliare, mașini și joburi.

1. Renunță la ședințele mari

„Ședințele excesive sunt pierderea marilor companii și aproape întotdeauna se agravează în timp. Te rog, renunță la ședințele mari, cu excepția cazului în care sunteți sigur că oferă valoare întregului public, caz în care menține-le foarte scurte.”

2. Ședințe frecvente doar în cazuri urgente

„De asemenea, eliminați ședințele frecvente, cu excepția cazului în care aveți de-a face cu o problemă extrem de urgentă. Frecvența întâlnirilor ar trebui să scadă rapid odată ce problema urgentă a fost rezolvată.”

3. Să știi când să ieși

„Ieșiți dintr-o ședință sau renunțați la un apel imediat ce este evident că nu aduceți valoare. Nu este nepoliticos să pleci, este nepoliticos să faci pe cineva să rămână și să-și piardă timpul.”

4. Nu îngreuna procesul de comunicare

„Nu utilizați acronime sau cuvinte fără sens pentru obiecte, software-uri sau procese. În general, orice are nevoie de o explicație îngreunează procesul de comunicare. Nu vrem ca oamenii să memoreze un glosar doar ca să lucreze”

5. Elimină lanțul de comandă în comunicare

„Comunicarea trebuie să parcurgă cea mai scurtă cale necesară pentru a-și atinge scopul, nu prin „lanțul de comandă”. Orice manager care încearcă să impună comunicarea prin lanțul de comandă va lucra, în curând, în altă parte.”

6. Comunicarea eficientă între departamente

”O sursă majoră de probleme este comunicarea slabă între departamente. Modul de a rezolva acest lucru este de a permite fluxul liber de informații între toate nivelurile. Dacă, pentru a face ceva între departamente, un contribuitor individual trebuie să discute cu managerul său, care vorbește cu un director, care vorbește cu un vicepreședinte, care vorbește cu alt vicepreședinte, care vorbește cu un director, care vorbește cu un manager, care vorbește cu cel care face munca propriu-zisă, atunci se vor întâmpla lucruri super-prostești. Trebuie să fie ok ca oamenii să vorbească direct între ei și să facă ceea ce trebuie să facă.”

7. Dacă regula e ridicolă, ar trebui să fie schimbată

„În general, lăsați-vă ghidați de bun simț. Dacă respectarea unei „reguli de companie” este în mod evident ridicolă într-o anumită situație, astfel încât ar crea un desen animat excelent Dilbert, atunci regula ar trebui să fie schimbată.”

Sfaturile postate de Gabriel Gruber îl citează ca sursă pe Elon Musk, care confirmă acest lucru, spunând „exact”.

Ați găsit o eroare în text? Selectați-l și apăsați CTRL+ENTER

Нашли ошибку в тексте?
Сообщите нам!

Сообщить об ошибке

ВАМ ТАКЖЕ МОЖЕТ ПОНРАВИТЬСЯ

Оставить комментарий

Ваш электронный адрес не будет опубликован. Обязательные поля помечены (*).

2 дн. 23 час.

205

Реклама в ВС