20/04/2021

Moldova se aliniază la standardele de gestionarea durabilă a pădurilor în Europa
Moldova se aliniază la standardele de gestionarea durabilă a pădurilor în Europa Новости Молдова

Republica Moldova a participat la cea de-a opta conferință ministerială FOREST EUROPE, cu genericul „Viitorul pe care îl dorim: pădurile de care avem nevoie”, organizată săptămâna trecută la Bratislava, Slovacia. În cadrul reuniunii, ţara noastră a confirmat că se aliniază la standardele paneuropene privind gestionarea durabilă a pădurilor în Europa.

Pentru a realiza obiectivele propuse, statele participante au semnat două acte: Rezoluția ministerială din Bratislava privind adaptarea pădurilor europene la schimbările climatice; Declarația miniștrilor „The Future We Want: The Forests We Need”. Părțile semnatare și-au asumat responsabilitatea de a realiza gestionarea durabilă a pădurilor și de a promova Obiectivele de Dezvoltare Durabilă incluse în Agenda 2030.

Pe agenda întrunirii a fost inclusă şi prezentarea unor soluții pentru identificarea noilor politici eficiente de adaptare la schimbările climatice. Astfel, un grup de experți nominalizați de statele semnatare și de Uniunea Europeană au dezvoltat un set de recomandări politice  pentru integrarea măsurilor de adaptare în gestionarea durabilă a pădurilor, în cadrul a două paneluri tematice: Adaptarea pădurilor la schimbările climatice; Gestionarea durabilă a pădurilor – răspunsul nostru comun la conceptul dezvoltare durabilă.

Împădurirea şi starea fondului forestier naţional este un sun subiect abordat la cel mai înalt nivel. Tot săptămâna trecută, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut prima ședință pe platformă prezidențială, la care s-a discutat despre elaborarea și implementarea unui program național de împădurire. 

Ați găsit o eroare în text? Selectați-l și apăsați CTRL+ENTER

Нашли ошибку в тексте?
Сообщите нам!

Сообщить об ошибке

ВАМ ТАКЖЕ МОЖЕТ ПОНРАВИТЬСЯ

Оставить комментарий

Ваш электронный адрес не будет опубликован. Обязательные поля помечены (*).

20 дн. 13 час.

172-173

Реклама в ВС