Importanța echilibrului
Echilibrul dintre viața profesională și cea privată este o combinație armonioasă a tuturor aspectelor vieții referitoare la carieră și la viața personală. Când acest echilibru este atins, munca aduce productivitate și satisfacție, iar viață privată este bogată și variată.
Nu există o rețetă universală care să prescrie câte ore pe zi ar trebui să dedici muncii, câte familiei și câte persoanei proprii. Fiecare are propria linie mediană între muncă și viața personală.
Găsirea echilibrului necesită luarea în considerare a priorităților individuale. Ceea ce aduce satisfacție unei persoane poate fi irelevant pentru alta. Fiecare dintre noi are un set unic de valori.
De exemplu, o persoană care are familie și copii are nevoie de mai mult timp pentru treburile casnice decât o una solitară. Fiecare are propriile priorități: autorealizarea este importantă pentru unii, alții își văd profesia doar ca pe o sursă de venit, dar există și cei care primesc mai multă plăcere din procesul de muncă decât din orice fel de hobby. Toate aceste opțiuni sunt firești.
Scopul menținerii echilibrului este să nu se facă distincția strictă între timpul de lucru și cel personal. Echilibrul dintre viața profesională și cea privată se referă la capacitatea de a găsi un loc pentru toate aspectele vieții: muncă, comunicare, hobby-uri, petrecerea timpului liber activ și relaxant, păstrând în același timp armonia interioară.
Cauzele dezechilibrelor
Una din cauzele principale ale perturbării armoniei interioare constă în incapacitatea de a întrerupe munca. La o astfel de situație se ajunge treptat: inițial, depui mult efort și energie în munca ta, pentru că asta îți aduce satisfacție. Treptat, această dedicație devine un obicei și continui în același ritm, în ciuda faptului că s-ar putea să te simți tot mai obosit. Ți-ar plăcea să te oprești, dar ai lucrat peste program tot timpul și nu îți pare corect să renunți la această obișnuință. Apare un sentiment de vinovăție pentru odihnă.
În urmă cu zece ani, acest fenomen a fost numit „cultul surmenajului”. Ideea este că mulți oameni se scufundă în muncă, pentru că este la modă: dezvoltarea continuă, dorința de auto-perfecționare, veniturile mari și cariera de succes au devenit simbolurile epocii.
Idealizarea muncii nu este un fenomen nou. Încă în secolele XVIII-XIX, în Europa și în Statele Unite, munca grea și căutarea câștigului erau calificate drept valori de bază ale societății, în conformitate cu etica protestantă a muncii.
La sfârșitul anilor 1990 și începutul anilor 2000, startup-urile tehnologice au început să se transforme în corporații gigantice. Antreprenorii de renume din industriile respective, care au devenit eroii noii epoci, și-au propus să schimbe lumea, iar pentru a atinge acest obiectiv, au fost nevoiți să depună foarte multă muncă, energie și efort.
● Bill Gates: „De la 20 de ani, nu mi-am luat niciodată o zi liberă. Nici o zi liberă.”
● Elon Musk: „Acum lucrez 80-90 de ore pe săptămână. Și aceasta este chiar mai bine decât înainte, când lucram 120 de ore.”
● Investitorul Mark Cuban: „Îmi place să fac afaceri. Mă trezesc și lucrez imediat. Pot să lucrez continuu 24 de ore pe zi.”
Orele suplimentare constante și atitudinea fanatică față de carieră duc la un dezechilibru: munca începe să prevaleze asupra altor aspecte ale vieții, pentru care nu mai rămâne nici timp, nici energie.
