Actualitate

GBG Moldova duce stomatologia autohtonă la un nou nivel: Curs intensiv în utilizarea alignerelor

Profesioniști din domeniul stomatologic din întreaga Republica Moldova s-au reunit pe 11 și 12 octombrie la Chișinău pentru cursul intensiv de două zile „Clear Aligner Therapy. Organizat de Global Biomarketing Group Moldova (GBG Moldova), evenimentul s-a focusat pe avansarea tratamentului ortodontic cu ajutorul aparatelor dentare transparente alignerelor.

„După cum știți, Global Biomarketing Group este promotorul noilor tehnologii în medicină.

Acest eveniment are ca scop promovarea tehnologiilor avansate în domeniul stomatologiei”, a

declarat Tudor Ceaicovschi, directorul GBG Moldova. „Suntem norocoși să avem printre

participanți cei mai profesioniști ortodonți, care au posibilitatea de a învăța de la un expert de

talie mondială.”



Cursul a fost condus de profesorul Vincenzo D’Antò de la Universitatea din Napoli, Italia.

„Aceasta este prima mea vizită în Moldova și sunt încântat să fiu aici. Am fost extrem de

impresionat de nivelul ridicat de profesionalism al medicilor participanți la curs, a remarcat

acesta.

Workshopul a fost împărțit în două segmente: cursul „start up” în prima zi și cursul avansat în

a doua zi. Prima zi a introdus practicienii în principiile fundamentale ale tratamentelor cu

alignere transparente, abordând probleme ortodontice comune, cum ar fi înghesuirea și

spațierea dinților. Participanții au explorat biomecanica de bază, diferitele tipuri de alignere și

strategiile de tratament pentru cei mai tineri pacienți.

În cea de-a doua zi, accentul a fost pus pe metodologii avansate, cu atenția sporită acordată

gestionării malocluziei la copii și adulți. Tematica a inclus malocluzii verticale și transversale,

disfuncția articulației temporomandibulare (ATM) și integrarea dispozitivelor de ancorare

temporară (TAD) în planurile de tratament.

Profesorul D’Antò a remarcat avantajele alignerelor transparente față de aparatele dentare

tradiționale, în special pentru pacienții de vârstă mică. „Majoritatea tratamentelor ortodontice

se efectuează la pacienți în creștere - în principal copii. Când se pot utiliza instrumente mai

puțin invazive, cum ar fi alignerele transparente în locul aparatelor dentare tradiționale, acest

lucru face o mare diferență. Aparatele dentare tradiționale sunt destul de invazive și, sincer,

sunt destul de inestetice. Pe de altă parte, alignerele transparente îmbunătățesc aderența

pacientului, deoarece copiii sunt mult mai dispuși să utilizeze ceva mai puțin vizibil."



Participanții și-au exprimat aprecierea pentru aplicațiile practice ale trainingului. „Alignerele

rezolvă multe probleme legate de ocluzie, dar de asemenea sunt preferate de pacienți și din

motiv că sunt mai practice, ușor de purtat și mai puțin vizibile”, a spus Adelina Galușca, medic

rezident în primul an.



Având în vedere că GBG Moldova este distribuitorul exclusiv al alignerelor Ordoline în

Republica Moldova, există optimism cu privire la viitorul tratamentului ortodontic în țară.

„Cred că domeniul alignerelor va cunoaște o creștere rapidă în Moldova. Acum, când o

companie importantă a devenit distribuitorul exclusiv al alignerelor aici, va crește gradul de

conștientizare atât în rândul medicilor, cât și al pacienților, a declarat profesorul D’Antò.

La ziua de azi, Ordoline, este unicul sistem de alignere înregistrat în registrul de stat al

dispozitivelor medicale al Agenției Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale din Republica

Moldova, fapt care denotă că acest produs a trecut toate certificările și testările necesare și

poate oferi rezultate predictibile și exacte pentru pacienți.

La finalul cursului, participanții au primit certificate pentru 12 ore de educație medicală

continuă, recunoscându-le astfel cunoștințe aprofundate în tratamentul cu alignere

transparente.

Ce cautam?