În contextul discuțiilor aprinse din ultimul timp referitoare la subiectele fiscale, apare necesitatea de a reveni la origini și de a înțelege cum funcționează  fiscalitatea. Unul din principiile de bază, formulat încă de Adam Smith este echitatea fiscală. Aceasta presupune tratarea egală a persoanelor fizice şi juridice, care activează în condiţii similare, în vederea asigurării unei sarcini fiscale egale. Perceperea modului în care funcționează echitatea fiscală determină oamenii și mediul de afaceri să își achite impozitele și taxele voluntar. Măsurile întreprinse în scopul convingerii contribuabililor să se conformeze benevol îndatoririlor de ordin fiscal costă statul de zeci de ori mai puțin față de cele care impun forțat conformarea fiscală.

Veronica Sirețeanu,  ex-ministru al Finanțelor, coordonator de proiecte la FINEDU

Pentru mediul de afaceri, cel mai bun indicator de echitate fiscală este asigurarea unui cadru, care respectă și încurajează concurența loială, or cel mai des, valoarea și volumul taxelor sunt tratate drept costuri necesare acceptabile, dacă acest principiu este respectat.

Și aici ajungem într-o zonă interesantă or, câteodată, în anumite circumstanțe economice sau socio-politice, acea echitate fiscală și modul în care se percepe aceasta începe a căpăta nuanțe discutabile. Cel mai elocvent exemplu îl reprezintă facilitățile fiscale, cum ar fi scutirea personală, scutirea de taxa pe valoarea adăugată  (TVA) a locuințelor etc..  Acolo unde există o astfel de abatere de la norma generală, există un avantaj economic obținut de o companie care activează în același mediu concurențial. Exact așa funcționează și regimurile fiscale speciale, de exemplu - regimul aplicat activităților independente, regimul aplicat în Zonele Economice Libere etc. Pe de o parte, în dorința de a susține o direcție de activitate, un sector sau o regiune, se instituie un regim fiscal preferențial, sarcina fiscală finală fiind diminuată. Facilitățile se reflectă direct în costurile de producere și, implicit, în costul produsului final propus comercializării. Respectiv, dacă nu beneficiezi de astfel de facilități, riști să ai mai puțini clienți și venituri decât concurentul favorizat și să nu poți face față concurenței de pe piață.

Un alt exemplu ar fi modul de aprobare a impozitelor și taxelor locale. Pe de o parte, autonomia financiar-fiscală a autorităților administrativ-teritoriale este un lucru extrem de important ce trebuie valorificat. Pe de altă parte, existența, la doar câțiva km distanță a unor taxe locale ce diferă de zeci de ori, face apetitul de a investi în lanțuri regionale destul de redus pentru companii. Apropo, despre investiții: protejarea producătorilor autohtoni prin taxe vamale, un lucru pe care majoritatea din noi l-am aproba fără rezerve, este o violare directă a principiului internațional de echitate fiscală. Toate normele comerciale internaționale, dar și angajamentele economice regionale conțin prevederi clare de non-discriminare în acest sens.

În același context vine și neaplicarea pentru companiile din stânga Nistrului a taxelor vamale sau a altor taxe aplicate în mod normal la importul bunurilor. Agenții economici din partea dreaptă a Nistrului, care intră în concurență directă cu cei din regiunea transnistreană, sunt dezavantajați direct de sistemul de impozite și taxe care, pentru a fi respectat, ar trebui să fie unul echitabil. Aici, noi cu toții pierdem de două ori: o dată – atunci când sunt ratate venituri sub formă de taxe neachitate, iar a doua – când facem față unui nivel de conformare voluntară scăzută. Și asta deoarece, pentru a face față competiției cu jucătorii favorizați de pe piață, agenții economici nefavorizați sunt tentați să recurgă la măsuri riscante de activitate din punct de vedere juridico-fiscal.

Problema inechității fiscale a ajuns la începutul anului curent în atenția opiniei publice după decizia autorităților centrale de a restitui companiilor din UTA Găgăuzia a TVA nu din contul bugetului de stat, dar din contul bugetului regiunii. Pe de o parte, similar altor agenți economici, aceștia ar urma să-și obțină restituirea de la bugetul de stat, dat fiind faptul că TVA este un impozit pe consum în toată țară și reprezintă impozit al bugetului de stat. Doar că, spre deosebire de impozitele și taxele de la alți agenți economici, impozitele și taxele achitate de aceștia nu intră în bugetul de stat. Este o inechitate fiscală clară, contestată aprig de alte unități administrativ-teritoriale. În context chiar a fost vehiculată opinia că modelul UTA Găgăuzia, unde TVA, accizele și o parte din impozitul pe profit rămân la dispoziția autorității locale, trebuie replicat și în celelalte regiuni. Propunerea reprezintă, însă, un non-sens din punctul de vedere al funcționării statului. Și asta, deoarece peste 80% din veniturile utilizate pentru compensarea cheltuielilor publice - pensii, drumuri, educație, sănătate etc. - vin din impozitele și taxele acumulate la bugetul central, din care majoritatea covârșitoare o reprezintă veniturile din TVA și accize. În acest context este logic ca  cedarea dreptului de încasare a impozitelor respective autorităților locale urmează a fi însoțită și cu delegarea către acestea și a responsabilității de compensare din fondurile acumulate a acestor cheltuieli generale.

În final, subiectul echității fiscale rămâne deocamdată actual și discutat la toate nivelurile. Fiecare persoană, companie sau chiar întregul stat își stabilește în continuare gradul de acceptare sau deviere de la acest principiu, în funcție de propriile convingeri și interese.  

 „Pe de o parte, autonomia financiar-fiscală a autorităților administrativ-teritoriale este un lucru extrem de important ce trebuie valorificat. Pe de altă parte, existența, la doar câțiva km distanță a unor taxe locale ce diferă de zeci de ori, face apetitul de a investi în lanțuri regionale destul de redus pentru companii”