Orange Moldova a înregistrat o premieră națională prin inaugurarea Orange Kids, primul spa-țiu din Republica Moldova de îngrijire a copiilor angajaților. Proiectul-pilot a fost implementat cu susținerea Organizației Internaționale a Muncii (OIM) și a Confederației Naționale a Patronatului din Republica Moldova (CNPM). Colaborările au asigurat respectarea întocmai a cerințelor Legii nr.367/2022 cu privire la serviciile alternative de îngrijire a copiilor, care permite angajatorilor să amenajeze astfel de spații pentru copiii angajaților. Prin crearea acestui spațiu, Orange Moldova își consolidează statutul de companie responsabilă social, pentru care bunăstarea angajaților și promovarea echilibrului dintre viața profesională și cea de familie chiar contează.
PARTENERIATELE REZULTĂ ÎN PROIECTE FRUMOASE
Elvira Neamțu, Director Resurse Umane la Orange Moldova, menționează importanța curajului atunci când sunt inițiate proiecte noi. „Atunci când spargi tiparele, ai nevoie de multă susținere. E nevoie de mult curaj, pentru că este vorba despre copii, iar acest subiect este unul sensibil. Guvernul Republicii Moldova, OIM și CNPM sunt foarte deschiși pentru a merge ală-turi de noi în acest proiect-pilot. Fiindcă suntem primii, observăm deja care sunt aspectele din legislație care necesită ajustări și venim cu recomandări. Avem o comunicare strânsă cu partenerii noș- tri în privința aspectelor legate de legile tangențiale, de la standardele de calitate până la chestii pur legale de angajare a personalului. Deschiderea unui asemenea spațiu este un efort financiar, dar merită. Apropo, suntem primii și la nivelul Grupului Orange”, subliniază ea.
UN SPAȚIU SIGUR ȘI PRIETENOS PENTRU CEI MICI
Amenajat în sediul companiei, Orange Kids oferă un mediu sigur și distractiv pentru copiii cu vârsta cuprinsă între doi și opt ani, în timp ce părinții își desfășoară activitatea profesională. Spațiul modern este dotat cu zone de joacă, odihnă și activități creative, asigurând o atmosferă prietenoasă și stimulativă pentru cei mici. Datorită Orange, circa 600 de copii ai angajaților se vor bucura de un spațiu creat special pentru ei, iar părinții acestora vor putea îmbina cu succes creșterea copiilor cu dezvoltarea carierei. Mihaela Pohilă, Coordonator Cultură și Diversitate la Orange Moldova, menționează importanța detaliilor care fac posibilă activitatea Orange Kids. „În principiu, Orange Kids este o soluție pentru necesități ocazionale, nu înlocuiește o grădiniță sau o creșă. Am făcut un calcul minuțios ca să oferim o distribuție echitabilă pentru toți angajații. Am stabilit regula, ca fiecare copil care vine în vizită să fie prezent aici maxim patru ore pe zi, iar într-o lună, cumulativ, cel mult zece ore. În acest fel, când au nevoie să vină la birou pentru o ședință cu prezență fizică, o dată în câteva săptămâni, părinții pot apela la Orange Kids. În ceea ce privește personalul, l-am ales cu atenție și precauție, dar totul a ieșit în mod firesc. Avem angajate care sunt în concediu de maternitate, altele au fost recomandate de membrii echipei”, precizează Mihaela.
PĂRINȚII SĂ FIE APROAPE DE COPII ȘI COPIII –APROAPE DE PĂRINȚI
Orange oferă o soluție concretă pentru problema lipsei de infrastructură de îngrijire a copiilor – o provocare majoră cu care se confruntă multe familii din Republica Moldova. Investițiile ORANGE KIDS – Mai multă grijă pentru copiii angajaților în educația timpurie sunt esențiale pentru un viitor mai bun, iar crearea acestui spațiu este un model de urmat pentru antreprenorii din țară. Elvira Neamțu este de părere că în viitor, mai multe companii vor dori să deschidă astfel de spații. Curiozitatea este prezentă chiar și în interiorul companiei. „Deocamdată, suntem în perioada de adaptare. Toți angajații sunt curioși, au vizitat acest spațiu. În general, acest concept, de familie mare, este foarte frumos. Angajații sunt mult mai zâmbitori, comunicarea neformală este prezentă, iar acest fapt este foarte îmbucurător. Scopul nostru este să ajutăm angajații să se simtă confortabil. Apropo, este un spațiu dedicat nu doar angajatelor mame, ci și angajaților tați. Ne-am gândit la beneficiul tuturor”, subliniază Elvira Neamțu.
„NE GÂNDIM LA VIITORUL NOSTRU”
Pe lângă Orange Kids, compania oferă o gamă largă de beneficii pentru a sprijini familiile angajaților. Este vorba despre suport financiar lunar pentru copiii angajaților, zile suplimentare de concediu, asigurare medicală privată pentru membrii familiei, posibilitatea de a lucra de la distanță și un program flexibil de muncă. Lansarea Orange Kids demonstrează angajamentul companiei de a crea un mediu de lucru prietenos familiilor și de a promova o cultură organizațională bazată pe respect, diversitate și incluziune. Proiectul va contribui semnificativ la îmbunătățirea calității vieții angajaților Orange și a familiilor acestora, consolidând totodată statutul companiei de lider responsabil în economia autohtonă. Orange Kids este nu doar un beneficiu suplimentar, ci și o oportunitate de a facilita participarea deplină a angaja- ților cu copii mici în activitatea companiei. Implementarea unor astfel de programe reprezintă o investiție inteligentă în angajați, familii și societate în ansamblu. Scopul de bază este ca toți angajații companiei să poată reduce stresul legat de îngrijirea copiilor și să-și mențină să- nătatea mintală. Compania își dorește să crească satisfacția la locul de muncă, să poată asigura un echilibru dintre viața profesională și cea personală și să păstreze oportunitatea de dezvoltare profesională continuă.