Сompanii

CONTURÂND CARACTERUL CREATIV AL SECTORULUI IT ÎN MOLDOVA

Cum o echipă de moldoveni cu un director regional româno-american obține succesul pe piața globală

Cu o inflație în scădere și o deschidere mai mare a partenerilor occidentali după summit-ul istoric din 1 iunie, mediul de afaceri moldovenesc are nevoie de povești de succes, exemple de afaceri, care au reușit să supraviețuiască și să se dezvolte în proximitatea unui război care zguduie continentul european. Sectorul IT moldovenesc pare azi o insulă paradisiacă în mijlocul unui ocean de incertitudini, contribuind cu aproximativ 7% la PIB și sporindu-și încrederea printre clienții din întreaga lume. Printre companiile de tehnologie active în Republica Moldova, fiica firmei americane Mixbook se remarcă atât prin calitatea serviciilor oferite, cât și prin energia și optimismul emanate de directorul său general, George TEODORESCU.

Născut în România și educat în Statele Unite ale Americii, George și-a asumat conducerea diviziei Mixbook din Republica Moldova la scurt timp după crearea acesteia, în septembrie 2016. Tocmai venise la Chișinău de la New York, unde lucrase în domeniul dreptului corporativ. Cunoștea foarte bine realitățile moldovene, deoarece anterior petrecuse mai bine de șase ani aici conducând filiala regională a Vernon David, o firmă americană de consultanță. Cu toate că avea o carieră de succes în calitate de jurist, George și-a dat seama că principalul atu al țării noastre în ochii investitorilor internaționali poate fi, în primul rând, sectorul IT.

Motorul din spatele magiei Mixbook

Propunerea de a conduce Mixbook Moldova a venit de la un prieten american, căruia George îi oferise anterior consultanță.

„A fost o oportunitate de a mă alătura unei industrii și unei echipe de succes, într-un loc de care m-am atașat puternic, într-o industrie pe care vreau să o văd cum crește. După scandalul din sectorul bancar din 2015, mulți investitori au părăsit țara, iar ații au abandonat planurile să vină ori să-și extindă afacerile. De când sunt la Mixbook Moldova, nu cunosc vreun investitor în sectorul IT care să fi plecat, în pofida faptului că sectorul este foarte flexibil și întreaga afacere poate fi mutată în altă locație cu un efort minim", menționează George într-un interviu exclusiv pentru BusinessClass.



Bazele a ceea ce este acum o companie vedetă pe scena IT autohtonă au fost puse acum șapte ani. Azi, Mixbook Moldova are 35 de angajați, care formează coloana vertebrală tehnică a companiei-mamă situată în Redwood City, Silicon Valley. Unul din principalele avantaje ale Mixbook este editorul online intuitiv și puternic, cu ajutorul căruia mai multe persoane pot colabora în timp real pentru a crea amintiri comune sub formă de albume foto, calendare sau artă decorativă, care sunt apoi expediate clienților direct acasă. Inginerii Mixbook, recrutați din cei mai desăvârșiți profesioniști din Moldova, reprezintă principalul ingredient secret al companiei. Dacă admitem că crearea de la zero a unui album foto personalizat înseamnă ceva magic, putem afirma că moldovenii care te ajută să completezi un asemena proiect cu un simplu telefon mobil sau pun la treabă concepte avansate de inteligență artificială ca să facă întreaga experiență un deliciu sunt de două ori magicieni.

Mai mult decât un loc de muncă

E greu să angajezi oamenii potriviți, dar odată ce aceștia au gustat din experiența Mixbook Moldova, este practic imposibil să îi convingi să meargă în altă parte. În afară de diferite beneficii extra salariale, cum ar fi programul de lucru flexibil, călătoriile corporative peste Atlantic și bugete aparte pentru gadgeturi noi, cheia este în cultura antreprenorială a companiei. În esență, departamentul din Moldova este o parte a Mixbook-ului american.

„Nu e ca și cum deciziile importante sunt luate în Silicon Valley, iar noi le implementăm aici. Suntem întotdeauna parte a discuției. Colegii de aici lucrează în aceeași echipă cu cei din Silicon Valley, inclusiv în ce privește strategia și viitorul companiei. Există colegi care merg în SUA să lucreze, există colegi din SUA care vin să lucreze aici. Nu este nicio diferență între birouri și muncim foarte mult pentru a ne asigura ca aceasta să nu apară niciodată. Suntem o echipă în toate sensurile cuvântului", spune George.



Privilegiile vin la pachet cu responsabilitățile, însă acestea din urmă nu reduc din atractivitatea companiei, concurența pentru un post de lucru la Mixbook fiind tot mai strânsă. Potrivit paginii LinkedIn a companiei, în prezent, există 10 candidați pentru postul vacant de Senior Data & Software Engineer. Printre cerințele față de candidați, pe lângă experiența  profesională de cel puțin patru ani și un background tehnic impecabil, se numără capacitatea de a lucra sub presiune, competențe excelente de comunicare verbală și scrisă, precum și gândire analitică și competențe de rezolvare a problemelor. Dar cheia constă în compatibilitatea culturală, gândirea ageră și antreprenorială.

„Sectorul IT, în special când susține proiecte globale, are un ritm propriu și provocări specifice pe care profesioniștii experimentați le cunosc foarte bine. Un atac cibernetic se poate întâmpla la ora trei dimineața, o banală știre viralizată poate duce la accesarea excesivă a site-ulul companiei și blocarea ei când te aștepți mai puțin, un tornado în California poate bloca accesul clienților ce folosesc anumite servere, iar o grevă a postașilor din Canada poate să-ți scadă din vânzări cat ai zice „pește” se amuză George. „O echipă unită de profesioniști știe să facă față și elementelor specifice unei industrii globalizate care nu se încadrează ușor în obligațiile zilnice, știind că vâslim în aceeași barcă.” În rest, angajații sunt liberi să-și facă propriul program în funcție de cum se simt cel mai bine și cum coordonează cu echipa lor, pentru a obține un echilibru optim între viața profesională și cea privată.


Spre deosebire de companiile care se plâng de prăpastia dintre educația oferită de universități și cerințele pieței, Mixbook abordează problema de la rădăcină, investind în formarea continuă a angajaților. Compania are un program educațional intern care poate dura până la trei luni, în cadrul cărora noii angajați – inclusiv cei deja experimentați –învață procedurile, tehnologiile folosite și modalitățile de lucru în echipă. „Trebuie să ne asigurăm că toți noii colegi sunt integrați în echipă de la bun început pe toate palierele, și investim în asta. Vorbim nu doar de partea de execuție, ci și de strategie, securitate cibernetică, Big Data și inteligența artificială", spune George.

I CAN DO IT (O POT FACE)

George Teodorescu ar putea fi o sursă obligatorie pentru o teză despre cultura muncii în diferite țări ale lumii. În calitate de student în domeniul relațiilor internaționale la Universitatea Binghamton la mijlocul anilor '90, a petrecut un semestru într-o universitate din Spania. Chiar și atunci, a fost surprins de diferența de mentalitate dintre tinerii americani și cei spanioli în ce privește planurile de viitor.

„În Spania, mulți visau ca imediat după graduare să studieze intens pentru a trece oposiciones, un fel de examen standardizat extrem de greu, dar care duce la un loc de muncă la stat, în sistemul bugetar. M-a șocat la acea vreme că oameni tineri de vârsta mea visau să știe câți bani vor câștiga cu exactitate până în ziua când vor ieși  la pensie – și doreau să se asigure că vor lucra în aceeași poziție sau instituție pentru restul vieții. Dacă i-ai oferi așa ceva unui student american, se împușcă! Fiecare visează să se ridice în viață pe propriile eforturi, și chiar dacă la început ar lucra „la stăpân”, într-un final va prinde destul meserie să-și deschidă propria tarabă și să lase ceva în urmă – și evident, cel puțin în gândul lui, va deveni miliardar în proces”, spune George.



Ceea ce îi deosebește pe angajații americani de cei din restul lumii este cutezanța, dorința de a lua inițiativa în propriile mâini, faptul că nu se tem de eșec și nu așteaptă niciodată ajutoare de la stat – sau de altundeva. Până și un împrumut luat de la părinți se plătește la timp și adesea cu dobândă! Este o atitudine pe care George o rezumă prin expresia „I CAN DO IT”, ce denotă încrederea în sine care lipsește atât de des prin zona Moldovei și nu numai, și îi convinge uneori pe oameni să renunțe înainte de a începe.

„De multe ori, auzi oamenii spunând că ceva nu o să le iasă, ca nu are „krîșă”, că a mai fost unul din sat care a încercat și a eșuat -  sau vânturând cugetări gen „când să-mi fie cel mai rău așa să-mi fie” sau „capul plecat sabia nu-l taie”. În Statele Unite, lucrurile stau mai degrabă invers – există o cultură a riscului, și ca să fie mai interesant, statul nu te prea ajută cu nimic în caz de eșec. De exemplu, dacă îți pierzi locul de muncă, există ajutor de șomaj pentru câteva luni. Dacă nu-ți găsești un job în acel răstimp, nu o să fie deloc vesel! Dar pe de altă parte, când nu îți creezi așteptări, depui toată energia să faci ceva pentru tine. Iei taurul de coarne", subliniază George.

Mixbook își încurajează angajații să fie cât mai inventivi, îndemnându-i să găsească soluții la orice obstacol apărut în cale. „MulțiMulți oameni sunt experți în identificarea problemelor, dar nu atât de mulți sunt cei care caută și chiar găsesc soluții. Însă aceasta este cheia. Americanii așa fac: Uite, aici este problema. Ce am putea schimba? Ce soluție propui? Ajungem la un consens și mergem mai departe”, spune antreprenorul.


De la outsourcing la inovare

Promovarea spiritului antreprenorial a permis Mixbook să atingă niveluri mari de productivitate. Circa șase milioane de clienți din întreaga lume apelează la editorul online pentru a-și transforma și păstra cele mai prețioase amintiri din viață. Mai mult de două treimi sunt femei care locuiesc în Statele Unite, unde se realizează 80% din vânzări. Giganta piață americană este urmată ca importanță de Canada, Marea Britanie și Australia, cele patru țări anglofone asigurând împreună 98% din venituri. Potrivit lui George, în contextul actual, când tot mai mulți oameni „aterizează” pe pagina Mixbook prin intermediul unui smartphone, esențială devine experiența clienților, nu doar produsul în sine.

„Unele dintre serviciile pe care urmează să le introducem sunt axate mai mult pe stilul de viață a persoanei. Trecem printr-un puternic proces transformativ și inovațional, vrem să devenim sediul central al tuturor amintirilor tale", anunță George.

Potrivit lui, sectorul IT din Republica Moldova va continua să crească, mai ales dacă vor fi prelungite stimulentele cheie referitoare la Moldova IT Park prevăzute în legislație, al căror termen inițial expiră la începutul lui 2026. O altă schimbare favorabilă a fost recent adusă de modificările aplicate la Legea nr. 135 privind societățile cu răspundere limitată, care aduc inovații importante atât drepturilor investitorilor de a-și structura afacerile, cât și facilitează stimularea și loializarea angajaților performanți – opțiuni importante în ecosistemele antreprenoriale mature. La toate astea se adaugă programul educațional Profesiile viitorului: începând cu 2022, la UTM, USM, UPS „I. Creangă” și AMTAP pot fi studiate producția multimedia, animația și designul de jocuri care, împreună, constituie sectoarele cu cea mai rapidă creștere în industria creativă globală, cu o cifră de afaceri totală de peste 900 miliarde de dolari.

Potrivit lui George, obiectivul nostru de țară în următorii 10 ani ar trebui să fie trecerea de la statutul de destinație de outsourcing la cel de destinație cu valoare adăugată înaltă în sectorul IT. „Trebuie să existe un sector de afaceri local robust, care să investească în propriile companii, în așa fel încât valoarea adăugată să fie creată și să rămână aici. Dacă am face o paralelă cu lumea modei – nu vrem doar să coasem haine pentru Dolce & Gabbana, vrem să fim Dolce & Gabbana. În Moldova se poate de inovat", conchide George.

www.mixbook.engineer

www.mixbook.com

Nu e ca și cum deciziile importante sunt luate în Silicon Valley, iar noi le implementăm aici. Suntem întotdeauna parte a discuției. Suntem o echipă în toate sensurile cuvântului.

Ne putem permite să angajăm oameni cu diferite seturi de competențe. Vorbim nu doar de partea de execuție, ci și de strategie, securitate cibernetică, Big Data și IA.


6 milioane
numărul de clienți care au accesat www.mixbook.com pentru a-și imortaliza amintirile

35 de persoane
alcătuiesc echipa din Moldova, brațul tehnologic al companiei americane Mixbook

Ce cautam?