Actualitate

Aeroportul Chișinău are nevoie de un nou terminal  

În trei-patru ani, Aeroportul Internațional Chișinău va deservi peste cinci milioane de pasageri pe an și infrastructura actuală a aerogării nu va mai face față. Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a menționat în cadrul unei conferințe internaționale, care a avut loc la Chișinău, că infrastructura actuală a aeroportului ajunge doar pentru 3,5–4,2 milioane de pasageri.

„Anul trecut, am avut 2,4 milioane de pasageri. Acum cifrele arată că la finele anului 2024 vom avea între 3,2 și 3,4 milioane de pasageri. Parcările, infrastructura pe care o avem și terminalele din aeroport nu sunt suficiente pentru un astfel de număr”, a spus Spînu.

 

În context, el a susținut necesitatea stringentă de a construi un terminal nou și de a îmbunătăți pistele de aterizare. Până la finele anului, ar trebui elaborat studiul de fezabilitate al acestor lucrări.

„Avem un Acord cu Corporația Financiară Internațională (IFC), parte componentă a Băncii Mondiale, vom începe un studiu de fezabilitate și sperăm că până la finele anului îl vom avea deja elaborat”, a spus oficialul.

Conform datelor prezentate la conferință, terminalul pentru pasageri ar urma să fie construit în două etape: prima etapă prevede spații de 23 mii de metri pătrați, ce vor fi construite în decurs de doi ani și ar fi suficiente pentru un flux de circa 5,5 milioane de pasageri, iar a doua etapă prevede încă 14 mii de metri pătrați. Respectiv, capacitățile vor fi suficiente pentru circa 7,3 milioane de pasageri. Dar aceasta – până in 2050.

Potrivit IFC, valoarea investigațiilor necesare pentru dezvoltarea Aeroportului Internațional Chișinău este estimată între 250 milioane de dolari și circa 300 milioane de dolari.

 

Ce cautam?