Bursa are scopul de a sprijini dezvoltarea sectorului privat și de a crea un cadru predictibil pentru investiții pe termen lung. Odată cu înregistrarea oficială, BIM își consolidează echipa de conducere și se pregătește pentru lansarea operațională și obținerea licenței de la Comisia Națională a Pieței Financiare.
Conducerea bursei
Veronica Aprintin – Director general; fostă secretară de stat la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.
Andrian Iastremschi – Director general adjunct; specialist în piețe financiare și investiții.
Consiliul de Administrație
Paul Dogaru – Reprezintă Bursa de Valori București.
Dorin Recean – Membru al Consiliului, fost prim‑ministru și emisar special al președintelui pentru dezvoltare și reziliență.
Alexandru Sonic – Vicepreședinte maib, reprezentant al sectorului bancar.
Andrei Plamadeala – Reprezintă investitorii non‑bancari.
Dumitru Vicol – Membru independent.
BIM se pregătește să lanseze operațiunile și să pună în practică proiectele care vor stimula dezvoltarea pieței de capital și investițiile în economie, oferind companiilor locale oportunități mai largi de finanțare și creștere sustenabilă.