19/02/2021

Moment istoric. Roverul Perseverance, lansat de NASA, a atins suprafața planetei Marte
Moment istoric. Roverul Perseverance, lansat de NASA, a atins suprafața planetei Marte Știri din toată lumea

Roverul Perseverance, trimis de NASA pe Planeta Roșie, a ajuns joi seară pe suprafața planetei marte, la ora 22.55 (ora României), așa cum era programat. Perseverance este cel mai complex laborator științific trimis până acum într-o astfel de misiune. Este al treilea vehicul trimis de pe Pământ, după cele ale Emiratelor Arabe Unite și Chinei, care a parcurs distanța Pământ - Marte în acest an, profitând de o fereastră de oportunitate.

„I am safe on Mars” (Sunt în siguranță pe Marte) este primul mesaj transmis de Perseverance, de la 480 de milioane de kilometri depărtare.  

 

„Perseverance este în viață pe suprafața planetei Marte”, a anunțat NASA pe canalul YouTube.

La câteva minute după amartizare, au sosit și primele imagini luate de roverul Perseverance, în care se vede suprafața aridă a planetei Marte.

 

„Salut, lume. Prima imagine a casei mele pentru totdeauna.” - textul care însoțește poza făcută de Perseverance.

Emoția este la cote înalte în centrul de comandă de la NASA, oamenii de știință aplaudă și se felicită cu lacrimi în ochi.

Roverul va intra în stare de „adormire” în această noapte, timp în care își va încărca bateriile și va face un control al aparaturii de la bord, să se asigure că toate sistemele sunt funcționale, a spus Jessica Samuels, Surface Mission Manager la NASA.

Președintele Joe Biden a urmărit în picioare transmisiunea NASA cu momentul istoric în care roverul Perseverance a ajuns, joi, pe planeta Marte, după o călătorie de șapte luni în care a parcurs 470 de milioane de kilometri. Pe contul oficial de Twitter al Casei Albe a fost postată o fotografie în care președintele american, în picioare, lângă un birou, privește la un ecran aflat pe perete, unde sunt transmise în direct imaginile NASA cu amartizarea roverului Perseverance. Fotografia, însoțită de un mesaj transmis de președintele Biden, a strâns într-o oră zeci de mii de aprecieri.

 

Нашли ошибку в тексте? Выделите ее и нажмите CTRL+ENTER

Ați găsit o eroare în text?
Spuneți-ne!

Raportați o eroare

ВАМ ТАКЖЕ МОЖЕТ ПОНРАВИТЬСЯ

Lasa un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate (*).

7 zile 12 ore

206

Publicitate în BC