23/04/2021

OMV Petrom ar putea deveni operator al exploatării de gaze la Marea Neagră
OMV Petrom ar putea deveni operator al exploatării de gaze la Marea Neagră Știri din toată lumea

OMV Petrom anunță că va acționa ca operator al perimetrului Neptun Deep, de exploatare a gazelor de la Marea Neagră, în situația acceptării ofertei Romgaz de către ExxonMobil, anunță compania. Poziția de operator al proiectului este una esențială, iar Romgaz ar fi vrut să preia operarea, dar în cele din urmă cele două companii ar fi ajuns la concluzia că OMV Petrom are mai multă experiență, potrivit surselor Economedia.ro.

Operarea unui proiect de producție offshore este extrem de complicată în comparație cu proiectele onshore din cauza condițiilor speciale. Romgaz nu are nici o experință în acest sens, în timp ce OMV Petrom este implicată în astfel de proiecte în Bulgaria și, recent, Georgia, fără însă să aibă o experiență propriu-zisă.

Compania care operează proiectul conduce de facto operațiunile: pregătirea campaniei de foraj, logistică, eventuale intervenții.

Christina Verchere, CEO OMV Petrom, a declarat: „Marea Neagră este o oportunitate unică pentru România și suntem angajați să contribuim la materializarea ei. OMV Petrom are o experiența de peste 40 de ani ca operator în Marea Neagră și beneficiază, de asemenea, de capabilitățile internaționale în operațiuni de mare adâncime ale grupului OMV”.

„Suntem pregătiți să fim parteneri egali la realizarea acestui proiect strategic. În cazul în care oferta noastră va fi acceptată, OMV Petrom va deveni operatorul proiectului”, a precizat și Aristotel Jude, director general Romgaz.

Romgaz a depus marți, 30 martie, o ofertă angajantă de a prelua subsidiara românească a ExxonMobil, companie care deține o participație de 50% din proiectul Neptun Deep de exploatare a gazelor naturale de la Marea Neagră, potrivit unui anunț al companiei publicat pe Bursă. Valoarea ofertei nu a fost făcută publică și nici nu e clar până la acest moment dacă ExxonMobil a mai primit și alte oferte.

În prezent, ExxonMobil şi OMV Petrom sunt parteneri egali în proiectul de mare adâncime Neptun Deep, unde explorările au relevat zăcăminte estimate la 42-84 de miliarde de metri cubi. Spre comparaţie, România a produs anul trecut 9,2 miliarde de metri cubi.

ExxonMobil a anunțat partenerii români din iulie 2019 că vrea să își vândă participația de 50% din perimetrul de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră. OMV Petrom este partener cu 50%, dar ExxonMobil este și operatorul licenței.

Decizia ExxonMobil de a renunța la proiectul din Marea Neagră a venit pe fondul legislației offshore considerate inacceptabile atât din cauza impozitării prea mari, cât și a impunerii unor proceduri greoaie de avizare. În plus, ExxonMobil a descoperit în ultima perioadă zăcăminte uriașe de hidrocarburi în alte zone, printre care și Cipru, unde rezerva de gaze din perimetrul Glaucus e de trei ori mai mare decât cea din Marea Neagră, și a decis să își concentreze resursele financiare în proiectele unde prognozează venituri mai sigure.

Cu excepția companiei americane BSOG (deținută de fondul de investiții Carlyle), nici o altă firmă cu licență în Marea Neagră nu a luat decizia finală de a începe producția de gaze în Marea Neagră. După opt ani de la primele descoperiri de gaze, zăcămintele sunt neexploatate și mai mulți investitori pleacă.

Нашли ошибку в тексте? Выделите ее и нажмите CTRL+ENTER

Ați găsit o eroare în text?
Spuneți-ne!

Raportați o eroare

ВАМ ТАКЖЕ МОЖЕТ ПОНРАВИТЬСЯ

Lasa un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate (*).

14 zile 19 ore

206

Publicitate în BC