27/06/2022

Prințul Charles a primit o valiză cu 1 milion de euro de la un șeic din Qatar
Prințul Charles a primit o valiză cu 1 milion de euro de la un șeic din Qatar Știri din toată lumea

Prințul de Wales a primit o valiză cu un milion de euro de la un fost prim-ministru din Qatar, a relatat săptămânalul „Sunday Times”, care precizează că aceasta a fost doar una dintre cele trei donații, în valoare totală de trei milioane de euro, făcute cash de șeicul Hamad bin Jassim al Than.


Potrivit „Sunday Times”, prințul Charles a primit personal toate cele trei donații, în numerar, de la fostul prim-ministru, între 2011 și 2015. O dată, banii ar fi fost înmânați într-o valiză în timpul unei întâlniri la Clarence House. Într-o altă ocazie, susține publicația, banii au fost puși în saci de transport de la magazinul „Fortnum and Mason”, relatează BBC.

Clarence House a reacționat la articolul de presă și a precizat că donațiile de la șeic au fost transmise imediat către una dintre organizațiile caritabile ale prințului și că au fost urmate toate procedurile corecte.

Nu există nicio sugestie că plățile au fost ilegale, a precizat, de altfel, și The Sunday Times, însă grupul anti-monarhie Republic a anunțat că va cere lansarea unei anchete.

Fondul caritabil al Prințului de Wales are drept scop „să transforme vieți și să construiască comunități durabile”, prin acordarea de granturi pentru cauze nobile în domenii precum conservarea, educația, sănătatea și incluziunea socială. Fondul a declarat pentru „Sunday Times” că administratorii săi au ajuns la concluzia că donatorul este legitim și auditorii săi au aprobat donația.

Donațiile către organizațiile caritabile ale prințului Charles au fost analizate în ultimele luni, în urma unor acuzații potrivit cărora una dintre acestea a oferit unui donator saudit ajutor pentru a obține un titlu onorific și cetățenie britanică.

În noiembrie, Michael Fawcett, care zeci de ani a fost mâna dreaptă a prinţului Charles, a renunţat la rolul său de conducere a uneia dintre principalele organizaţii de caritate ale prinţului britanic, la câteva săptămâni după ce „Sunday Times” afirmase că ar fi oferit titluri onorifice în schimbul unor donaţii. Poliţia metropolitană şi Comisia de Caritate din Marea Britanie au investigat aceste informaţii, precizează Reuters.

Нашли ошибку в тексте? Выделите ее и нажмите CTRL+ENTER

Ați găsit o eroare în text?
Spuneți-ne!

Raportați o eroare

ВАМ ТАКЖЕ МОЖЕТ ПОНРАВИТЬСЯ

Lasa un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate (*).

6 zile 10 ore

206

Publicitate în BC