16/08/2022

Aplicarea la programele de suport antreprenorial va fi simplificată
Aplicarea la programele de suport antreprenorial va fi simplificată Ştiri Moldova

Organizaţia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului a anunţat astăzi că, începând cu 15 august, vor fi simplificate procedurile de aplicare la programele de suport antreprenorial, transmite MOLDPRES.

„Antreprenorii vor putea depune online formularele de aplicare şi vor fi scutiţi de prezentarea mai multor acte”, indică ODA.

Astfel, de astăzi în dosarul de aplicare nu va mai fi nevoie de Extras din Registrul de Stat al persoanelor juridice și al Întreprinzătorilor Individuali; Certificat eliberat de bancă cu privire la contul bancar; Declarația cu privire la lipsa restanțelor față de Bugetul Public Național; Copia situațiilor financiare anuale pentru ultima perioadă fiscală prezentate la Biroul Național de Statistică; Actele ce confirmă dreptul de proprietate sau folosință: Extrasul din Registrul bunurilor imobile; Contract de vânzare-cumpărare și altele; Copiile actelor de identitate ale solicitanților/administratorilor și fondatorilor.

Programele ODA sunt diverse şi prevăd susţinere pentru diferite categorii de antreprenori – agricoli, începători, femei, tineri, foşti migranţi etc.

Нашли ошибку в тексте? Выделите ее и нажмите CTRL+ENTER

Ați găsit o eroare în text?
Spuneți-ne!

Raportați o eroare

ВАМ ТАКЖЕ МОЖЕТ ПОНРАВИТЬСЯ

Lasa un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate (*).

6 zile 18 ore

206

Publicitate în BC