07/07/2022

Ceban spune câți metri cubi de gaze poate Moldova păstra în rezervă
Ceban spune câți metri cubi de gaze poate Moldova păstra în rezervă Ştiri Moldova

Statul moldovean poate stoca ca rezervă 100 de milioane de metri cubi de gaze naturale în depozitele din România, a declarat Vadim Ceban, președintele consiliului de administrație al societății pe acțiuni moldo-ruse Moldovagaz.


Potrivit Infotag, într-o emisiune de la TV8 de marți seară, acesta a spus că un asemenea de volum de gaz ar fi suficient pentru ca Moldova să-l consume în august-septembrie, când volumul consumului său nu este la fel de mare ca în sezonul rece, transmite Știri.md.

Întrebat despre capacitățile Moldovei de a stoca gaze naturale în rezervă, el a răspuns că acestea sunt "foarte limitate".

"Pot spune că în februarie şi martie a acestui an am creat o rezervă de aproximativ 24-25 de milioane de metri cubi de gaze", a spus Ceban, atrăgând atenția asupra faptului că vârful consumului de gaze naturale al Republicii Moldova îi revine lunii ianuarie, când volumul ajunge la 200 de milioane de metri cubi de gaze sau chiar depășește acest nivel.

În lunile de vară, volumul consumului scade brusc şi constituie 25 de milioane de metri cubi de gaz.

Consumul crește până la 70 de milioane de metri cubi în octombrie, 150 milioane în noiembrie şi 185 milioane metri cubi în decembrie.

Solicitat să precizeze suma datoriei "Moldovagaz" către concernul rus "Gazprom", acesta a răspuns că este vorba de 709 milioane de dolari, fără includerea penalităților.

Cuantumul datoriei companiei către stat este de 107 milioane lei.

"Aceasta s-a format din vacanța fiscală acordată de guvern la plata TVA. Trebuie să plătim acești bani la timp pentru a achita datoria, dându-i bugetului posibilitatea de a rezolva aspectele legate de sprijinirea oamenilor cu venituri mici", a spus Ceban.

Нашли ошибку в тексте? Выделите ее и нажмите CTRL+ENTER

Ați găsit o eroare în text?
Spuneți-ne!

Raportați o eroare

ВАМ ТАКЖЕ МОЖЕТ ПОНРАВИТЬСЯ

Lasa un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate (*).

7 zile 12 ore

206

Publicitate în BC