18/01/2023

Ministerul Finanțelor a stabilit prioritățile pentru anul 2023
Ministerul Finanțelor a stabilit prioritățile pentru anul 2023 Ştiri Moldova

Ministerul Finanțelor (MF) își va focusa atenția pe un management al finanțelor publice mai riguros. Printre priorități va fi adoptarea Strategiei de dezvoltare a Managementului Finanțelor Publice pe anii 2023-2030, dar și reforma Inspecției Financiare, transmite MOLDPRES.

Declarații în acest sens au fost făcute de ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi, în cadrul consultărilor publice al Planului de acțiuni al Guvernului pentru anul 2023. La dezbatere au participat reprezentanți ai sectorului asociativ, comunității afaceri, de cercetare, precum și alți actori interesați.

„Conceptul noii Inspecției Financiare presupune o instituție cu capacitate analitică și de control mai mare, pentru a ne ajuta la planificarea bugetară: cum au fost cheltuiți banii publicii, cum au fost fundamentate aceste decizii și dacă au fost adoptate decizii corecte”, a spus ministrul Dumitru Budianschi. De asemenea, oficialul a declarat că în următoarea perioadă va urmări consolidarea bazei de impozitare și protejarea celor care plătesc taxe și impozite, dar nu invers.

Alte inițiative prevăzute în Planul de acțiuni al Guvernului pentru anul 2023, în domeniul finanțelor publice, vizează amendarea politicilor fiscale și vamale, îmbunătățirea sistemului de achiziții publice, a sistemelor digitale, salarizarea în sectorul public, majoritatea intervențiilor fiind necesare pentru a armoniza legislația națională la cea europeană.

moldpres.md

Нашли ошибку в тексте? Выделите ее и нажмите CTRL+ENTER

Ați găsit o eroare în text?
Spuneți-ne!

Raportați o eroare

ВАМ ТАКЖЕ МОЖЕТ ПОНРАВИТЬСЯ

Lasa un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate (*).

2 zile 19 ore

205

Publicitate în BC