19/05/2023

Moldova şi SUA au semnat un acord pentru liberalizarea transportului aerian
Moldova şi SUA au semnat un acord pentru liberalizarea transportului aerian Ştiri Moldova

Statele Unite ale Americii și Republica Moldova au semnat Acordul “Open Skies” (Cer deschis), care constituie primul pas pentru liberalizarea transportului aerian între cele două țări. 

Documentul a fost semnat de secretarul de stat adjunct al SUA pentru Management și Resurse, Richard Verma, și de Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, Lilia Dabija.

„Este un moment semnificativ, ce merită sărbătorit, deoarece astăzi stabilim legături moderne în domeniul aviaţiei, fapt ce va determina companiile aeriene să ofere servicii mai calitative şi eficiente. Consolidăm nişte legături de conlucrare care deja au o bază puternică de cooperare moldo-americană”, a declarat în cadrul ceremoniei Richard Verma.

La rândul său, Lilia Dabija a subliniat că acest eveniment vine să completeze ajutorul Statelor Unite pentru ţara noastră, oferit în diferite domenii. „Am fost susţinuţi în sectoarele energetic, sanitar, ecologic, economic, cultural şi altele, iar acum a venit rândul aviaţiei. Astfel, transportul aerian din/spre SUA va deveni mult mai bun”, a relevat ministrul.

Acordul “Open Skies” simbolizează primul pas către liberalizarea transportului aerian între cele două țări. Datorită acestuia vor putea fi construite legături comerciale și economice bilaterale mai puternice, fiind un semnal substanţial al sprijinului american pentru calea continuă a Moldovei de a crea un mediu de afaceri mai deschis și mai transparent.

moldpres.md

Нашли ошибку в тексте? Выделите ее и нажмите CTRL+ENTER

Ați găsit o eroare în text?
Spuneți-ne!

Raportați o eroare

ВАМ ТАКЖЕ МОЖЕТ ПОНРАВИТЬСЯ

Lasa un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate (*).

12 zile 6 ore

206

Publicitate în BC