29/08/2022

Termoelectrica anunță începerea procedurii de cumpărare a 20.000 de tone de păcură
Termoelectrica anunță începerea procedurii de cumpărare a 20.000 de tone de păcură Ştiri Moldova

Termoelectrica anunță demararea procedurii de achiziție a 20.000 de tone de păcură, pentru a putea funcționa în perioada rece a anului, în cazul sistării livrărilor de gaze din Rusia. Întreprinderea, controlată de stat, argumentează organizarea licitației prin prevederile din Pct. 7.3., din dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, nr. 32 din 8 august 2022, transmite Noi.md cu referire la Mold-street.com. Licitaţie monitorizată de SIS, Procuratură şi CNA . "Prin derogare de la prevederile Legii nr. 74/2020 privind achizițiile în sectoarele energeticii, apei, transporturilor și serviciilor poștale, se permite, în regim de urgență, SA „Termoelectrica” achiziționarea păcurii pentru asigurarea rezervei minime în cantitate de 20,0 mii de tone. La achiziția păcurii, SA „Termoelectrica” va solicita oferte de la potențialii vînzători și va selecta, prin intermediul grupului de achiziție instituit, cîştigătorul/cîștigătorii în baza criteriilor tehnice, economice și financiare și va încheia contractul/contractele de vînzare - cumpărare a păcurii cu vînzătorul/vînzătorii selectat/selectați, în termene restrînse, cu posibilitatea de prelungire a acestora. SA „Termoelectrica” se va ghida de criteriul celui mai mic preț pentru selectarea ofertei/ofertelor cîștigătoare. În grupul de achiziție vor fi invitați, în calitate de observatori, reprezentanți ai Centrului Național Anticorupție, ai Serviciului de Informații și Securitate și ai Procuraturii Generale", se arată în decizia CSE.  Astfel, Termoelectrica, invită participanți la achiziționarea păcurii focar (marca M100) sau echivalentul acesteia şi susţine că invitația de participare și documentația de atribuire va fi publicată atît în Buletinul Achizițiilor Publice – www.tender.gov.md, cît şi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene – www.eur-lex.europa.eu. Achiziţie de circa 400 milioane lei Ţinînd cont de cantitatea de păcură pe care doreşte să o cumpere Termoelectrica şi preţul de 1.072 dolari, cu care anterior Agenţia Rezerve Materiale a achiziţionat acelaşi timp de produs energetic, apoi valoarea achiziţiei se ridică la circa 400 milioane lei. Datele publice arată că din momentul constituirii Termoelectrica în 2015 (prin absorbţia de către CET-2 a CET-1 şi procurarea sub ansamblului funcţional al SA Termocom în procedura falimentului), şi pînă în prezent, întreprinderea nu a achiziţionat o asemenea cantitate de păcură. De notat că încă în iulie ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, anunța că a demarat procesul de achiziție a păcurii în rezerva de stat pentru Termoelectrica. Or, păcura este o alternativă la gaze pentru Termoelectrica, pentru a produce energie electrică și a asigura cu energie termică mun. Chișinău. Totalul necesar este estimat la 216.000 tone de păcură, care pot înlocui aproximativ 312 milioane metri cubi de gaz, ceea ce reprezintă consumul estimat pentru perioada octombrie 2022 – aprilie 2023. În condițiile cotațiilor actuale la bursele internaționale, apoi pentru a procura volumul necesar de păcură menționat de MIDR ar fi nevoie de peste 200 milioane de dolari, în timp ce la volumul de gaz menționat ne-ar costa de circa 3 ori mai mult.

Нашли ошибку в тексте? Выделите ее и нажмите CTRL+ENTER

Ați găsit o eroare în text?
Spuneți-ne!

Raportați o eroare

ВАМ ТАКЖЕ МОЖЕТ ПОНРАВИТЬСЯ

Lasa un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate (*).

3 zile 22 ore

205

Publicitate în BC