DINCOLO DE AGITAȚIA MINȚII
Majoritatea oamenilor de afaceri sunt supuși unui stres continuu și, deseori, unui volum de muncă ce poate deveni copleșitor. Cei care au ales să mediteze pentru a depăși aceste stări au descoperit că practicarea meditației are efecte neașteptate atât în plan psihic, cât și fizic, oferind o capacitate înaltă de muncă și de luare a deciziilor.
Meditația este bazată pe practici de respirație, concentrație și reflecție. Nu este obligatoriu atașată de spiritualitate sau religie. Meditația este precum sportul, rezultatele ei variază în funcție de ceea ce faceți și cât de des vă antrenați mintea. Contează experiența acumulată, durata sesiunilor de meditație, frecvența lor, tipul de meditație practicat și de cât timp meditați.
Miturile legate de tehnicile de meditaţie împiedică oamenii să încerce această formă de relaxare şi să se bucure de beneficiile ei. „Meditația nu are legătură cu o anumită religie și nu este nevoie să fii spiritual pentru a o practica. Ea poate fi abordată fără implicații religioase și este benefică pentru oricine. Nu e nevoie să stai în poziții inconfortabile și mult timp pentru a o practica. Meditațiile sunt scurte, de la trei și până la 20 de minute. Oamenii cu o minte agitată au mai mare nevoie de meditație, decât invers”, dezminte unele dintre cele mai răspândite mituri legate de meditație, Andrei Fedoreev, coach transformațional și instructor de meditație la Academia de Filosofie și Transformare Personală O&O Academy din India.