LifeStyle

Gladiator Challenge Moldova își propune să ajungă un show internațional în cinci ani

Al doilea an consecutiv, Gladiator Challenge redefinește limitele forței și ale curajului în Republica Moldova. Anul acesta, evenimentul a fost o combinație de forță brută, rezistență fizică și spirit competitiv, totul conectat într-un spectacol inedit. Organizatorii sunt convinși de succesul formatului și vor să-l transforme într-un show sportiv internațional.

SIMBOL AL UNITĂȚII SPORTIVE

Organizatorul competiției Gladiator Challenge, Dragoș Musteață spune că evenimentul este o mare familie pentru sportivi și cei pasionați de sport, iar întreaga competiție este concepută ca un joc pentru toată societatea. „Gladiator Challenge Moldova a devenit o mare familie care unește sportivi din toate disciplinele, de la profesioniști din structurile de forță până la amatori pasionați de sport”, subliniază antreprenorul.

În 2024, competiția a atras peste 600 de înscrieri de participare, iar castingurile au permis selecția celor mai potriviți participanți, analizați inclusiv din punct de vedere psihologic. „Participanții la competiție au fost aleși după trei criterii esențiale: să fii sănătos, să ai peste 18 ani și să iubești sportul. Competiția nu pune la încercare doar rezistența și forța fizică.

Probele noastre testează agilitatea și agerimea minții.

Toate sunt despre strategie, lucru în echipă și inteligență. Nu e doar o demonstrare de putere, ci și de IQ. Anume acest mix de aptitudini atrage participanți din cele mai diverse medii, consolidând prestigiul evenimentului”, povestește omul de afaceri.

VIZIUNE INTERNAȚIONALĂ

Planurile organizatorilor Gladiator Challenge sunt ambițioase. Dragoș compară competiția cu un diamant care își capătă forma ideală în timp. „În următorii patru-cinci ani, ne dorim să extindem conceptul la nivel internațional. Vrem să devină o competiție care să adune oameni din diferite țări, să fie un punct de întâlnire pentru cei mai puternici și inteligenți sportivi, atât amatori, cât și profesioniști”, spune el.

Competiția va fi o platformă pentru dezvoltare personală și o oportunitate de a construi punți între comunități, la nivel local și internațional. În viitor, sportivii selectați vor primi invitații pentru a participa la competiția globală, incluzând formatul „cel mai puternic om din lume”. Comunicarea între participanții din diverse culturi va fi facilitată, iar evenimentul va fi promovat intens printr-un format televizat, pregătit pentru difuzare internațională.

INVESTIȚIA MERITĂ EFORTUL

Un eveniment de o asemenea amploare implică investiții considerabile. Costurile organizării depășesc 200 mii de euro, iar sprijinul sponsorilor, partenerilor și fanilor este crucial. „Proiectele mari necesită rezistență în timp, trebuie să ții lovitura și să mergi înainte”, spune antreprenorul.

Principalul obiectiv al competiției Gladiator Challenge este promovarea unui stil de viață sănătos, iar acest lucru merită a fi susținut. Evenimentul are un impact semnificativ asupra comunității, promovând sportul, un stil de viață activ și renunțarea la vicii. „Evenimentul nu doar unește sportivii, ci inspiră o întreagă generație să adopte valori sănătoase”, menționează organizatorul.

În ce privește partenerii, aceștia au fost extrem de mulțumiți. Mulți dintre ei, inclusiv oameni de afaceri, au participat nemijlocit, experimentând provocările direct. Dragoș menționează că și un aport din partea statului ar fi foarte binevenit, iar faptul că onorariul pentru cea mai puternică femeie a fost oferit integral de Dan Meșina este un exemplu demn de urmat.

CEL MAI PUTERNIC OM

Ștefan Tonu, câștigătorul competiției, care a primit titlul de cel mai puternic om al Moldovei, spune că această experiență este de necomparat. Potrivit lui, succesul său se datorează nu doar forței fizice, ci și echilibrului emoțional și experienței pe care o are. Ofițer la Centrul Național Anticorupție, tată a doi copii și sportiv dedicat, Ștefan a demonstrat că disciplina și dorința de a-ți depăși limitele pot transforma un vis în realitate.

Pentru învingător, participarea la Gladiator Challenge a fost mai mult decât o provocare sportivă. „Mi-am dorit să-mi demonstrez mie însumi că munca depusă în toți acești ani contează. Totodată, voiam să-mi bucur familia, prietenii, cunoscuții, care au avut încredere în mine”, povestește el.

UN ANTRENAMENT AL PERSEVERENȚEI

Ștefan se antrenează de 15 ani, acumulând experiență în diverse discipline, iar de mai bine de 10 ani, practică artele marțiale.. Programul său zilnic include două sesiuni de antrenament a câte două ore fiecare. „Rezistența, echilibrul și experiența se construiesc în timp. Nu vine totul într-o lună-două”, subliniază el.

Participarea la competiții internaționale, inclusiv la campionatul din Bahrain din 2019, i-a oferit un avantaj strategic. „La Gladiator Challenge, fiecare probă cerea mai mult decât forță. Erau necesare și focusare, logică, calm și chiar noroc. Echipa din care am făcut parte a fost esențială în crearea unor strategii eficiente”, explică sportivul.

Câștigătorul menționează că, după victoria în competiție, a primit foarte multe mesaje de sprijin și fascinație, felicitări din partea prietenilor, colegilor și chiar de la oameni pe care nu-i cunoștea. Sportivul consideră Gladiator Challenge o competiție unică, cu un impact major asupra comunității, pentru că sportul unește o națiune, aduce sănătate și disciplină. El îi încurajează pe antreprenori să susțină acest proiect care, în opinia sa, are un potențial național și internațional uriaș.

UN CAMPION CU INIMĂ MARE

Câștigarea premiului a venit și cu un beneficiu practic: un premiu în sumă de 100 mii de lei. Ștefan menționează că și acesta a fost un stimulent de a participa, dar nu principalul, deși această sumă este un spor material binevenit în familie. Cu toate acestea, o parte din premiul câștigat la competiție este direcționat deja în scopuri nobile.

Sportivul spune că va contribui la bunăstarea mai multor familii social vulnerabile „Am ajutat deja cu materiale de construcție o familie care își construiește casă, urmează o familie din Ialoveni și alta din Ungheni. Faptele bune ar trebui să fie un element esențial pentru fiecare din noi”, spune cel mai puternic om din țară.

Pentru cei care ezită să participe, Ștefan are un mesaj clar: „Nu lăsați emoțiile negative să vă oprească. Am văzut persoane mai puțin sportive care au ajuns mai departe decât cei pregătiți fizic, pentru că această competiție testează mai mult decât mușchii – testează mintea și caracterul”. În concluzie, Gladiator Challenge este nu doar un eveniment sportiv, ci o celebrare a curajului și a determinării.

Indiferent dacă alegi să participi ori să urmărești spectacolul, această competiție este foarte marcantă. Anul acesta, Ștefan Tonu a devenit exemplul de perseverență, curaj și modestie, dovadă că adevărata forță a unui campion nu stă doar în mușchi, ci și în inimă și minte.

Vă place publicația? Distribuiți!

Ce cautam?