Management

Ana Nicolaescu: cum depunem corect declarația privind impozitul pe venit al persoanelor fizice

La 2 mai 2023, expiră termenul limită când persoanele fizice pot depune declarația cu privire la impozitul pe venit. Împreună cu Ana NICOLAESCU, directorul general al companiei Next Generation Accountancy, am trecut în revistă aspectele-cheie ale declarației din perspectiva prevederilor actuale ale Codului Fiscal. De asemenea, am identificat pașii de urmat pentru completarea corectă a acesteia.

BC: Dnă Ana Nicolaescu, ce reprezintă, de fapt, declarația cu privire la impozitul pe venit al persoanelor fizice și cine sunt persoanele fizice care trebuie s-o prezinte?

Ana Nicolaescu: Declarația cu privire la impozitul pe venit al persoanelor fizice reprezintă de fapt cunoscutul formular CET18, elaborat de Ministerul Finanțelor. Formularul este împărțit în cinci secțiuni: informația generală despre depunător, calculul obligației fiscale pentru rezidenții Republicii Moldova, calculul pentru nerezidenți, calculul creșterii sau pierderii de capital, plus o secțiune opțională privind desemnarea procentuală. Dacă dreptul de a prezenta declarația pe venit îl are fiecare persoană, anumite categorii de cetățeni sunt obligate prin lege să facă acest lucru. Vorbim mai ales de persoanele ale căror venituri anuale depășesc 360.000 de lei, persoanele care au obținut venituri de la vânzarea proprietății și persoanele care direcționează 2% din venit asociațiilor neguvernamentale.

BC: Cum se depune declarația? Ce pași trebuie să urmăm pentru a completa corect formularul?

Ana Nicolaescu: Sunt câteva lucruri de care urmează să ținem cont. În primul rând, trebuie respectat termenul limită pentru depunerea declarației și, eventual, achitarea impozitului, astfel încât persoana să nu fie nevoită să achite penalități pentru întârziere. De obicei, declarația se depune până pe 30 aprilie, dar dacă se întâmplă că aceasta coincide cu o zi liberă, cum e în acest an, termenul se prelungește până la următoarea zi lucrătoare. În al doilea rând, datele din declarație se referă la veniturile obținute pe parcursul întregului an fiscal. Prin urmare, persoanele care depun declarația anul acesta trebuie să includă informațiile pentru perioada 1 ianuarie 2022 - 31 decembrie 2022. Declarația poate fi depusă atât fizic, prin prezentarea formularului completat la orice reprezentanță a autorității fiscale de pe teritoriul țării, cât și electronic, prin serviciul „Declarație rapidă” de pe pagina web a Serviciului Fiscal de Stat (SFS). În primul caz, este important ca datele să fie lizibile, scrise cu litere mari și semnate de persoana depunătoare, cu indicarea zilei depunerii. În cazul declarației online, se aplică semnătura electronică sau mobilă. Avantajul metodei electronice este opțiunea „Declarația pre-completată”: toate datele cu privire la veniturile impozabile ale contribuabilului se afișează pe ecran, utilizatorul doar verifică corectitudinea acestora. Suma totală spre plată se afișează în caseta F9 a formularului electronic. Impozitul pe venit poate fi achitat online prin MPay sau la una din băncile comerciale. Termenul limită pentru achitarea impozitului coincide cu cel pentru depunerea declarației. Autoritatea fiscală confirmă primirea declarației pe venit prin aplicarea antetului și prin semnătura oficialului responsabil din cadrul Serviciului Fiscal.

BC: Ce probleme frecvente invocă clienții dvs. atunci când se apropie termenul de prezentare a declarației cu privire la impozitul pe venit?

Ana Nicolaescu: Deseori, persoanele au nevoie de ajutor pentru a înțelege exact la ce se referă noțiunea „venit impozabil”. În alte cazuri, persoanele doresc să înțeleagă dacă veniturile obținute se referă la activele de capital. Codul Fiscal stipulează clar că venitul supus impozitării vizează atât activele imobile - terenuri, case, apartamente, alte bunuri de valoare, cât și cele mobile, cum ar fi acțiuni sau cote părți într-o companie. Unele persoane fizice apelează la experți, pentru că nu sunt sigure dacă fac parte din categoria cetățenilor care trebuie să prezinte declarația în mod obligatoriu. Spre exemplu, în cazul limitei de 360.000 de lei anual, este vorba de venitul cumulativ al persoanei, un lucru extrem de important atunci când vorbim de salariații care lucrează în mai multe locuri. Un alt subiect sensibil este determinarea creșterii de capital la activele tranzacționate. În venitul impozabil se includ 50% din creșterea de capital. Mărimea creșterii de capital provenite din vânzare, schimb sau altă formă de înstrăinare este egală cu diferența dintre venitul obținut și baza valorică a acestor active. În condițiile în care sistemul fiscal devine mai complex, tot mai multe persoane apelează la servicii de consiliere. Doar în 2023 am avut deja șapte  modificări la Codul Fiscal și în jur de șase mii de modificări în toate actele normative ce vizează business-ul. O altă problemă ar fi că persoanele nu cunosc exact ce fel de informații despre venitul lor ajung la Serviciul Fiscal. Puțini sunt cei care înțeleg metodele indirecte prin care Fiscul poate estima suma obligației fiscale a unei persoane. În 2011, în Codul Fiscal a apărut noțiunea de metode și surse indirecte, iar birourile notariale, agențiile de turism, companiile de asigurări, sucursalele băncilor comerciale, chiar și companiile prezintă autorităților, în anumite condiții impuse de legislație, date despre veniturile și cheltuielile persoanelor fizice. Respectiv, și persoanele fizice cad sub incidența verificării și controlului fiscal. Dacă între informațiile deținute de Inspectoratul Fiscal și cea oferită de persoana fizică există un decalaj de peste 100 de salarii prognozate pe economie (în anul curent -  11.700 lei), SFS poate iniția procedura de verificare fiscală a persoanei fizice. Probabilitatea de a fi supus controlului crește dacă persoana nu prezintă declarația privind impozitul pe venit sau dacă datele conținute în aceasta nu corespund informațiilor deținute de SFS.

Vă place publicația? Distribuiți!

Ce cautam?