Marketing

AVICULTORII MOLDOVENI au umplut golul lăsat de suspendarea importurilor cărnii de pasăre din Ucraina

Sectorul avicol autohton tocmai a traversat una dintre cele mai dificile perioade din istoria sa recentă și a trecut testul cu brio. În doar câteva luni, piața locală s-a confruntat cu un scandal de siguranță alimentară declanșat de furaje contaminate cu metronidazol, o suspendare temporară a importurilor ucrainene și o dispută diplomatică cu Kievul.

Pe acest fundal sumbru, a apărut însă și o veste pozitivă: în februarie, Comisia Europeană a autorizat întreg teritoriul Republicii Moldova să exporte carne de pasăre pe piața UE.

Criza metronidazolului a izbucnit pe 9 decembrie 2025, când Institutul de Igienă și Sănătate Publică Veterinară din București a notificat Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) că a detectat metronidazol într-o probă de sersanguin prelevată de la păsări într-un abator comercial din Republica Moldova. Directorul general al agenției, Radu Musteață, a menționat că substanța nu a apărut în mod firesc acolo. „Ea a fost adăugată de un producător de furaje și pentru noi este interesant să înțelegem de ce a fost adăugată, pentru că a avut un impact serios. Consumatorii au fost puși în situația de a cumpăra produse care puteau prezenta un risc pentru sănătatea umană, iar producătorii au fost, la rândul lor, puși și ei într-o situație neplăcută, fiind nevoiți să nimicească acele păsări și ouă. Peste 150 mii de ouă au fost distruse doar în acest caz”, a menționat directorul ANSA.

Cum a reușit furajul contaminat să treacă frontiera? ANSA a recunoscut că metronidazolul nu figura printre substanțele verificate în mod normal la punctele de control vamal, tocmai pentru că este un antibiotic interzis, care nu ar trebui să apară în niciun lot corect certificat. La frontieră, controalele de rutină vizează contaminanți agricoli precum pesticide, micotoxine și metale grele. Furajul contaminat a intrat în țară însoțit de certificate sanitarveterinare ucrainene care atestau, în mod eronat, conformitatea și siguranța produsului.

Urmare a crizei, ANSA a efectuat 17 controale oficiale la ferme avicole, depozite de furaje și abatoare, care au dus la sacrificarea a aproximativ 110 mii de păsări, reche mări de ouă și suspendarea circulației pă sărilor și ouălor pe toate unitățile verificate. Prejudiciile financiare generate de criză au fost estimate la circa 100 milioane de lei, o cifră care surprinde doar parțial amploarea șocului, fără a include pierderile contractuale și logistice indirecte.

Daniela Braga, șefa Serviciului Informare și Comunicare cu Mass-Media din cadrul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, precizează pentru BusinessClass că actualul cadru normativ nu include mecanisme de compensare financiară pentru astfel de situații. „Achiziționarea furajelor implică existența unor contracte care stabilesc expres drepturile și obligațiile fiecărei părți, precum și clauzele de răspundere aplicabile în caz de neconformitate sau alte situații neprevăzute.” În acest context, ministerul încurajează operatorii economici „să acorde o atenție sporită trasabilității produselor, condițiilor contractuale și evaluării furnizorilor, ca parte a unui management responsabil al riscurilor”

Vă place publicația? Distribuiți!

Ce cautam?