Cele mai mari fonduri și bănci de investiții la nivel mondial (precum BlackRock, Vanguard, Goldman Sachs, JP Morgan, Morgan Stanley) recomandă investitorilor să se orienteze în 2026 către tehnologie (AI, semiconductori), energie verde, obligațiuni verzi, piețe emergente și diversificare globală. Accentul este pus pe investiții sustenabile și pe protecția împotriva riscurilor geopolitice și inflaționiste.
În Republica Moldova, deși există sume destul de mari, economisite de populație, oamenii încă urmează să învețe a le investi eficient.
Volumul depozitelor - mai mare cu 10 miliarde de lei
La sfârșitul lunii noiembrie din 2025, volumul depozitelor din băncile moldovenești se cifra la 138,87 miliarde lei, 84,55 miliarde din această sumă revenind persoanelor fizice. Dobânzile la depozitele în lei, plătite de către bănci în noiembrie erau de doar 5,11%, pe când rată inflației era la acel moment de 6,99%. Prin urmare, ratele dobânzilor la depozite nu asigurau în întregime păstrarea valorii banilor depuși, această situație perpetuându-se pe parcursul întregului an.
Până la urmă, rolul depunerilor economiilor libere ale populației în bănci este de a păstra valoarea banilor agonisiți, or nimeni nu mai speră la o multiplicarea lor.
Totuși, în cele 11 luni ale anului, soldul depozitelor a crescut cu aproape 10 miliarde de lei, de la 129 miliarde lei la 139 miliarde, consemnând o stare de fapt clară: tot mai mulți moldoveni au surplusuri de bani, pe care încearcă să-i securizeze măcar parțial de inflație, depunându-i în bănci. Spre comparație, la finele lui 2020, soldul depozitelor bancare se cifra la circa 79,6 miliarde lei. Evoluția dinamică a volumului depozitelor din bănci poate fi interpretată diferit. Pe de o parte, se pare că tot mai mulți moldoveni conștientizează faptului că depunerea economiilor în bănci le protejează cel puțin parțial de inflație. Pe de altă parte, acest lucru se întâmplă și din deficit cronic al instrumentelor, care chiar multiplică economiile.