Business Class: Care este istoria și cum a apărut conceptul companiei Life Care?
Cristian Onețiu: Istoria companiei noastre a început în urma a 15 ani de încercări antreprenoriale prin care să ne dăm seama cum se construiește o afacere. E complicat să dezvolți un produs, dar e și mai complicat să dezvolți un context de business, în interiorul căruia să funcționeze nu doar un produs, dar mai multe și să funcționeze într-o piață, în care competiția ta, nu este doar o competiție de produse, ci o competiție de model de business, de management corect, de planificare, de organizare, de marketing, etc. După 15 ani de încercări am reușit să punem la un loc produse, clienți, echipa de management, concept, canale de distribuție și promovare în așa fel, încât toate la un loc să funcționeze.
Cristian Onețiu
Co-fondatorul Life Care Corp.
Business Class: Cum ați reușit să vedeți potențialul unei astfel de afaceri, pe vremea când încă nu exista această tendință pentru produsele BIO pe piață?
Cristian Onețiu: Nu există nici un fel de garanție că ceea ce faci va funcționa. Atunci când pornești un business inovativ la nivel de produs, model de business, model de distribuție, nu ai nicio garanție că ele vor merge. Trebuie să te conectezi la pasiunea ta de a rezolva probleme serioase într-o societate. În cazul nostru, pasiunea noastră a fost activată de faptul că oameni prea tineri mureau prea repede, din cauza chimicalelor. Acest lucru ne-a adus conștientizarea că trebuie de făcut ceva practic în privința aceasta. Să aducem niște produse care să nu-i mai otrăvească pe oameni și să le ofere o soluție mult mai sănătoasă pentru traiul lor zilnic. Noi nu am fost mânați de trend, noi suntem motivați să rezolvăm probleme în societate. Antreprenoriatul înseamnă să rezolvi probleme ale oamenilor, nu să călărești un trend pentru câțiva ani, până el se stinge. Nu ne-am dorit doar o afacere. Am pornit cu mai multe obiective: trebuie să existe profit, trebuie să fie o organizație funcțională, care să știe să gestioneze produsele potrivite într-o piață și în prim plan, să aducem o valoare și să rezolvăm o problemă în mijlocul unui public țintă, care începe să fie conștient că are nevoie de o alternativă. E foarte important să aducem o contribuție generațiilor viitoare prin ceea ce facem în fiecare zi.
Noi nu am fost mânați de trend, noi suntem motivați să rezolvăm problemele oamenilor în societate.
Business Class: În cei 17 ani de activitate, ați realizat o cifra impunătoare de clienți și de produse vândute. Milioane de consumatori unici și milioane de produse vândute în peste 25 de țări ale lumii. Cum v-a reușit performanța?
Cristian Onețiu: Oamenii au apreciat produsul și faptul că noi am reușit să aducem acest produs la un preț cât mai aproape de puterea lor de cumpărare. În al doilea rând, le-a plăcut comunitatea, care nu le oferea doar acces la produse, ci și informații de care aveau foarte mare nevoie, pentru că voiau să învețe cum să își construiască singuri un stil de viață sănătos. Fiecare produs cumpărat de către ei, era un semn că au niște valori care țin de protejarea sănătății și a unei vieți armonioase. O parte de consumatori încep să fie conștienți că fiecare cumpărătură de-a lor alimentează o viziune. Oamenii sunt atrași de această viziune și se bucură de o comunitate, scopul căruia este o viață sănătoasă.
Business Class: Recent v-ați lansat pe piața din Moldova. Cum a apărut ideea extinderii și cu ce v-a atras piața din Republica Moldova?
Cristian Onețiu: Piața din Moldova este o piață cu multe dificultăți pentru noi, fiind neintegrată în UE. Dificultăți legate de vame, de înregistrarea produselor, de transport și logistică. Piața este una complicată și în egală măsură mică pentru noi. Mai important e că toate aceste piedici au fost incomparabile în raport cu dorința și cerința insistentă a multor consumatori, care cunoșteau produsele din România și care le voiau la ei acasă. A fost mai mult o dorință de a servi o piață care vorbește limba noastră și de care ne simțim atrași și apropiați ca și neam. Suntem dornici să-i servim la ei acasă într-un context mai simplu. Sunt nenumărați oameni din Republica Moldova care veneau în România și își comandau produsele noastre, iar noi am vrut să fim aproape de ei și să-i servim mai bine, în condiții mai simplificate.
Lansarea pe piața Republicii Moldova a fost mai mult o dorință de a servi o piață, care vorbește limba noastră și de care ne simțim atrași și apropiați ca și neam.
Business Class: Cum a fost lansarea în Chișinău?
Cristian Onețiu: Chișinăul ne-a surprins. Noi aveam o sală de 250 de locuri și evenimentul s-a încheiat cu 400 de oameni. Chiar dacă este o țară mică, are o comunitate foarte activă. Noi n-am făcut niciun fel de campanie publică, dar am început să povestim câtorva oameni din Chișinău despre ceea ce vrem să facem și așa informația fost transmisă mai departe. Când vezi că există acest liant social și această orientare către natură, îți dai seama că ai făcut alegerea potrivită și ai venit în țara potrivită și că există potențial. Am văzut că există interes pentru modul sănătos de viață. Am venit să-i celebrez pe cei care au vrut să deschidă o țară complicată din punct de vedere operațional și legal. Să aduci o contribuție în lume e cel mai frumos, dar și cel mai greu lucru pe care poți să-l faci.
Business Class: Care sunt particularitățile piețelor mici precum Republica Moldova?
Cristian Onețiu: Cea mai mare diferență e numărul populației pentru care faci toate eforturile respective, apoi puterea de cumpărare, stabilitatea sau instabilitatea politică și economică în care ei operează. Mai este și o diferență legată de gradul de adopție al categoriei de produse pe care vrei să-l aduci, cât de predispuși sunt clienții din acea țară să adopte un consum de produse, care până acum nu a fost intens promovat. În cazul RM riscurile sunt mai mult legate de fluidizarea procesului operațional. Să cucerești Europa după ce ai validat o țară, două, e mai simplu decât să cucerești RM.
Business Class: Există diferențe între produsele alese de către consumatorii din RM și celalte țări?
Cristian Onețiu: Am constatat că în Moldova există o mai mare apropiere față de produsele naturale, față de vechiul mod de a te simți autonom în privința la sănătatea ta. Oamenii sunt încă bine conectați cu remediile naturale și le apreciază mai mult comparativ cu societatea vestică, care au adoptat filosofia alopată, unde fiecare problema are și o pastilă. Apreciez foarte mult acest lucru la consumatorii din Moldova și acesta a fost unul dintre motivele prioritare pentru care am venit aici. E prima țară Non EU în care ne-am lansat.
Să aduci o contribuție în lume e cel mai frumos, dar și cel mai greu lucru pe care poți să-l faci.
Business Class: Ce v-a motivat să vă extindeți din punct de vedere geografic pe timp de criză?
Cristian Onețiu: Majoritatea companiilor care sunt astăzi în TOP 500 Forbes au fost fondate pe timp de crize serioase sau chiar războaie. Atunci când e cea mai mare criză e și cea mai mare oportunitate de a porni ceva, nu doar când vremurile sunt bune. E nevoie de companii ca și noi, care cred în aceste lucruri. Am sentimentul că aducem o rază de normalitate și de speranță în vremuri foarte complicate. Războaiele trec, moda trece, pandemiile trec, însă dorința oamenilor de a trăi mai bine nu se schimbă niciodată. Adevăratul succes vine atunci când reușești nu doar să crezi în ceva, dar ai și suficiente date, experiență și puțină intuiție, combinată cu multe procese care să diminueze riscurile.
Business Class: Ce așteptări aveți pe termen lung de la colaborarea cu Republica Moldova?
Cristian Onețiu: Sperăm să fim o referință ca și comunitate de oameni care prețuiesc viața și stilul de viață sănătos și își doresc să preia controlul asupra sănătății lor. Vrem ca produsele noastre să-și găsească locul firesc în consumul unui om. Prioritatea noastră e să oferim oamenilor informații care să-i ajute în acest proces. Mi-a plăcut în Chișinău faptul că oamenii au acest interes deja. Există un nucleu de oameni care se pot transforma într-o comunitate activă, care vor promova normalitatea: aceea de a trai în echilibru cu natura. Oamenii de aici sunt foarte apropiați sufletului nostru și ne simțim ca niște frați mai mari care sunt alături în toate începuturile.