BC: Doamnă Selevestru, în articolele noastre punem accentul pe realism economic și pe maturizarea mediului de afaceri. Totuși, insolvabilitatea rămâne până în prezent un subiect privit cu teamă. Cât de bine înțeleg antrepre - norii că aceasta este o procedură de redresare, nu un verdict?
Irina Selevestru: Din păcate, în Republica Moldova, noțiunea de eșec este încă privită ca o rușine. Continuăm să stigmatizăm greșelile, probabil, dintr-o cultură educațională unde eroarea era un eșec personal, nu o lecție.
Mă întristează când o întreprindere, care chiar depune eforturi de restructurare și caută soluții, este privită cu dispreț. Aceste companii, care au curajul să-și recunoască problemele, se lovesc de bariere suplimentare: furnizorii, inclusiv cei de servicii comunale, le cer plăți în avans, iar statul le exclude de la ajutoare sau granturi. Tocmai aceste companii, care și-au recunoscut dificultățile și au apelat la mecanisme legale de redresare, ar trebui sprijinite, nu izolate. În Statele Unite, de exemplu, antreprenorii vorbesc cu mândrie despre lecțiile învățate dintr-un faliment. La noi, e tăcere. De aceea, educarea societății este esențială.
S-a consolidat percepția greșită că falimentul înseamnă înșelăciune. În realitate, rolul administratorului autorizat este să aplice legea, nicidecum să „ducă" o firmă în faliment și nici să „salveze” ceea ce nu mai are viabilitate. Procedura este menită să salveze ce se poate salva (dacă debitorul s-a adresat la timp), să achite creditorii într-o manieră echitabilă și să sancționeze managementul neonest. Este, până la urmă, un instrument pentru a genera capital și a relansa economia.
În cei 25 de ani de activitate, am învățat să încep cu omulantreprenor. Îl întreb: „De ce crezi că ești aici?” Răspunsul îmi arată dacă există șanse reale de salvare, spune Irina SELEVESTRU, administrator autorizat, președinte MOLDINSOLV.
BC: Ați menționat percepțiile greșite. Care sunt acele mituri, acele narațiuni deseori rupte de realitate, pe care le auziți cel mai des? Și ce face MOLDINSOLV pentru a le dezminți?
Irina Selevestru: Cel mai persistent mit este vechea expresie latină „fallitus ergo fraudator” – „insolvent, deci escroc". Este o prejudecată din dreptul roman, pe care țările dezvoltate au depășit-o.
Astăzi, lideri de afaceri ca Ray Dalio vorbesc despre faliment ca despre „cel mai frumos lu - cru care li s-a întâmplat", iar Robert Kiyosaki povestește în detaliu despre eșecul primei sale afaceri. Chiar și Donald Trump are în biografie șase falimente, tratate ca experiențe formative, nu ca stigmate.
Mi-am pus adesea întrebarea: cum pot eu contribui la schimbarea acestei mentalități? Recent, am început traducerea unei lucrări excepționale, „Istoria Insolvenței și Falimentului dintr-o perspectivă internațională”. Intenționez să o prezint, sub formă de rezumat, la conferința anuală INSOL.LEGAL, organizată de MOLDINSOLV în parteneriat cu Biroul Asociat de Avocați Artur Macovei.
De asemenea, prin club.insolv, promovăm o cultură a transparenței și a înțelegerii corecte a acestor procese. Organizăm discuții, publicăm materiale despre cazuri internaționale relevante, cum ar fi restructurarea companiei americane Fossil. Am publicat și un manual practic, accesibil oricărui antreprenor.
Din păcate, în presă apar adesea informații distorsionate. De aceea, ne asumăm rolul de a oferi informație corectă, bazată pe lege, pentru ca publicul să înțeleagă că insolvabilitatea nu este o rușine, ci un instrument legal de redresare și echilibru economic.
BC: Care sunt subiectele-cheie pe care le veți aborda anul acesta la cea de-a treia ediție a conferinței INSOL.LEGAL?
Irina Selevestru: INSOL.LEGAL este o conferință care și-a propus în fiecare an să adune oameni valoroși din domeniul insolvenței, dar și pe toți cei interesați de restructurare și antreprenoriat. La această a treia ediție, care va avea loc pe 27 noiembrie, la Toro Center, ne-am propus să abordăm legislația europeană în domeniu. Este un pas logic, ținând cont că Republica Moldova și-a reconfirmat vectorul de dezvoltare. Desigur, toate directivele Uniunii Europene vor trebui transpuse în legislația națională. De aceea, noi facem practic un prim pas în pregătirea noastră pentru a alinia legislația internă la cea europeană.
Avem invitați foarte valoroși. Avem un reprezentant de la Comisia Organizației Națiunilor Unite pentru dreptul comercial internațional (UNCITRAL), care ne va informa despre acele domenii necesare, primordial de transpus. Avem un oaspete special de la o universitate din Florența, care chiar în acest moment, studiază toată legislația insolvabilității din țările candidate la Uniunea Europeană, pentru a vedea care sunt acele diferențe, în vederea transpunerii.
Desigur, avem și specialiști din Republica Moldova care, la fel, vor fi implicați în transpunerea acestor directive, de la Ministerul Justiției, de la Ministerul Economiei. Este vital ca businessul și autoritățile să comunice pe aceeași lungime de undă. De aceea, conferința va fi una foarte interesantă și foarte valoroasă.
BC: S-au făcut recent modificări la Legea insolvabilității. Cum evaluați impactul acestora – sunt ele suficiente pentru realitatea economică actuală?
Irina Selevestru: Modificările aduc unele îmbunătățiri importante. Printre cele mai relevante se numără introducerea unui prag minim de creanțe pentru depunerea cererii, stabilit acum la 10 salarii medii pe economie. De asemenea, s-a introdus obligativitatea medierii înainte de depunerea cererii și, o măsură extrem de utilă, posibilitatea adunărilor online ale creditorilor – un plus major pentru participarea celor din diasporă.
Totuși, consider că legea trebuie revizuită mai profund. Economia este un mecanism dinamic, iar cadrul normativ al insolvabilității trebuie să evolueze odată cu el.
În privința pragului minim, susțin ideea existenței sale, dar cred că 10 salarii medii este un nivel cam ridicat. Ar fi fost mai realist un prag de 5 salarii medii. Ca referință, în alte state europene, pragurile sunt semnificativ mai reduse: în Italia – circa 2000 de euro, în România – 5000 de euro, iar în unele țări, nu există deloc acest prag.
Referitor la mediere, deși am pledat mereu pentru dialog înaintea acțiunii în justiție, consider că obligativitatea acesteia în toate cazurile este o măsură excesivă. Ar fi fost mai potrivit ca medierea să rămână opțională, la discreția părților.
Există însă și modificări problematice, precum cea privind contestarea hotărârilor comitetului creditorilor. Legea nu prevede un termen clar de la care începe să curgă perioada de contestare. În contextul în care aceste decizii sunt esențiale, lipsa unui termen creează incertitudine juridică. Nimeni nu ar trebui să se trezească peste doi-trei ani cu o decizie anulată. De aceea, MOLDINSOLV a propus introducerea unui termen rezonabil de 30 de zile pentru contestarea acestor decizii, iar creditorii să aibă obligația de diligență, consultând periodic instanțele pentru a urmări mersul procedurilor.
5 ani perioada maximă în care o companie poate rămâne în restructurare
BC: Cât durează, de obicei, o afacere care intră în procedură de insolvabilitate în Republica Moldova?
Irina Selevestru: În principiu, o întreprindere poate fi restructurată într-un termen de până la trei ani. Dacă în primii doi ani, își îndeplinește integral obligațiile față de creditori, procedura poate fi extinsă cu încă doi ani, ajungând la maximum cinci ani. Dacă însă întreprinderea nu dă semne reale de redresare, procedura de faliment ar trebui să dureze cel mult doi ani. Legea insolvabilității se bazează pe un principiu clar: activele trebuie să se afle în mâinile companiilor sănătoase. Dacă o firmă poate fi restructurată, trebuie să i se ofere această șansă; dacă nu, activele ei trebuie transferate cât mai rapid către entități capabile să le valorifice eficient. Menționez și propunerea recentă de Directivă a Consiliului Uniunii Europene privind armonizarea anumitor aspecte ale legislației în materie de insolvență, care pune accentul exact pe această idee – transmiterea cât mai rapidă a activelor către companii sănătoase, pentru a stimula relansarea economică.
BC: Republica Moldova și-a propus alinierea completă la reglementările UE privind insolvența până în 2026. Din punctul dumneavoastră de vedere, este un termen realist?
Irina Selevestru: În mare parte, legislația Republicii Moldova este deja apropiată de cea a Uniunii Europene. În 2022, a fost implementată Directiva (UE) 2019/1023 privind cadrele de restructurare preventivă, deși aplicarea ei a fost realizată destul de „stingher” și lasă loc interpretărilor. De exemplu, procedura accelerată de restructurare este uneori tratată în practică drept o formă de insolvabilitate, ceea ce necesită clarificări.
Am scris recent un articol despre o nouă propunere de Directivă UE care urmărește armonizarea anumitor aspecte. Unele dintre principiile acesteia se regăsesc deja în legislația noastră, însă altele trebuie ajustate.
Am avut ocazia să discut aceste aspecte și la Congresul InsolEurope de la Viena, unde am participat la un exercițiu practic – „Workout Game” – alături de judecători-sindici, avocați și practicieni în insolvență din diverse țări. Am lucrat în echipă pentru a salva o întreprindere fictivă din „Utopia”, cu trei hoteluri și un cazino. Fiecare dintre noi a jucat rolul unui actor diferit: practician în insolvență, debitor, creditor. A fost o experiență extraordinară, care mi-a reconfirmat un adevăr simplu, dar esențial: în materie de insolvabilitate, succesul nu ține doar de lege, ci și de buna-credință și colaborarea tuturor participanților la proces.
BC: Este un domeniu perceput ca fiind arid și plin de conflicte. Totuși, dumneavoastră vorbiți despre el cu pasiune. De ce ați ales anume insolvabilitatea, o zonă care îmbină rigoarea juridică cu realitatea economică dură?
Irina Selevestru: Este, într-adevăr, un domeniu complex, dar extrem de captivant și dinamic; te obligă să te perfecționezi continuu. Mi-am dorit să fiu antreprenor, însă, la începutul anilor 2000, era dificil. Am iubit mereu cifrele, deși am ales drumul dreptului. Insolvabilitatea mi-a oferit exact puntea dintre rigoarea juridică și analiza financiară. E un domeniu în care poți sprijini oamenii și companiile să creeze, să se restructureze și să prospere.
BC: De ce se spune că un administrator autorizat trebuie să fie și un bun psiholog?
Irina Selevestru: O întreprindere este, înainte de toate, o comunitate de oameni. În spatele fiecărei decizii, se află oameni, iar crizele scot la iveală diferențe de atitudine: unii falimentează, alții își triplează veniturile.
În cei 25 de ani de activitate, am învățat să încep cu omul-antreprenor. Întreb fiecare debitor: „De ce crezi că ești aici?” Răspunsul îmi arată dacă există șanse reale de salvare prin restructurare. Dacă cineva dă vina doar pe „ceilalți” – stat, bancă, fisc, creditori – fără să-și asume partea proprie, șansele de redresare scad.
La fel este și cu creditorii. Da, pierd bani; dar, adesea, adevărata problemă este alta, iar pierderea financiară doar o amplifică. Mulți nu cunosc logica procedurilor și se frustrează din lipsă de înțelegere. De aceea, munca noastră presupune dialog, ascultare și explicații.
Recunosc deschis că și eu am traversat recent o criză, pe care mi-o asum. Probabil, nu am fost suficient de atentă în comunicarea cu un antreprenor, iar asta a generat nemulțumiri. Chiar dacă trei blocuri au fost finalizate cu mare efort și o bună parte dintre oameni au primit cheile apartamentelor, rămân persoane nemulțumite. Ca administrator autorizat, îmi reproșez că ar fi trebuit să acord mai mult timp dialogului, să explic mai mult. Cred că empatia, răbdarea și claritatea sunt la fel de importante ca rigoarea juridică și financiară.
