Dnă Doinița Mihai, ce reprezintă, de fapt, un sistem de depozit pentru ambalaje (SDA)?
Sistemul de depozit s-a dovedit un instrument de mediu eficace în susținerea colectării separate cu scopul reutilizării și reciclării ambalajelor pentru băuturi. Este un mecanism prin care diferite părți implicate în lanțul producător-comerciant-consumator-reciclator organizează un sistem de returnare a ambalajelor de unică folosință sau reutilizabile, cu ajutorul unui stimulent financiar numit „depozit”. În acest fel, ambalajul capătă valoare, nu va mai ajunge în gropile de gunoi sau în natură, ci va fi reintrodus în economie.
Partenerul principal în implementarea SDA este cetățeanul care va plăti depozitul la achiziția unei băuturi în ambalaj SD și pe care îl va recupera când va returna ambalajul într-un punct din cadrul magazinelor ce comercializează astfel de băuturi.
Este important de reținut că depozitul nu reprezintă o taxă, suma fiind rambursabilă integral în schimbul predării ambalajului.
Prin ce se explică popularitatea SDA în țările europene?
Contextul european, marcat de Directiva privind plasticul de unică folosință (2019/904) și Regulamentul privind ambalajele și deșeurile de ambalaje (2025/40, PPWR), care impun colectarea separată a 77% din sticlele de plastic în 2025 și respectiv a 90% până în 2029 și un conținut de material reciclat în ambalajele noi de plastic de minimum 30% până în 2030, a condus la adoptarea sistemului de depozit ca soluție eficientă pentru atingerea acestor ținte ambițioase, promovând colectarea de înaltă calitate, circularitatea și prevenirea deșeurilor de ambalaje în întreaga Uniune Europeană.
În Europa, 17 țări au introdus deja un astfel de sistem, șapte dintre care doar în ultimii trei ani. Sistemele de depozit în Europa ating, în medie, o rată de colectare de peste 90%. Republica Moldova va avea, astfel, modele de referință în procesul de implementare.
Am câteva exemple în acest sens. Germania a atins o rată de returnare de peste 98% pentru ambalajele incluse în sistem, reducând semnificativ deșeurile din plastic. Lituania a creat o infrastructură eficientă de colectare, iar în primul an de funcționare, a atins o rată de 74%. România a lansat SDA în 2023, devenind un model pentru țările din regiune, atingând o rată de colectare de peste 85% în mai puțin de doi ani. Prin alăturarea la aceste țări, Republica Moldova nu doar adoptă bunele practici internaționale, ci și își consolidează imaginea de stat european modern, angajat în protejarea mediului și promovarea sustenabilității.
Dar când va începe să funcționeze sistemul la propriu în Republica Moldova și cum va fi organizat?
Conform actelor normative, SDA va deveni operațional din ianuarie 2027, după care va urma și o perioadă de tranziție de șase luni pentru adaptarea la sistem. Sistemul vizează ambalajele de plastic, metal și sticlă de unică folosință și reutilizabile pentru băuturi și va fi obligatoriu pe întreg teritoriul țării, aplicabil tuturor producătorilor locali și celor care importă aceste produse.
El va fi gestionat centralizat la nivel național de o entitate juridică independentă, non-profit, responsabilă și de finanțarea sistemului – Administratorul SDA. Fondatori ai acestei entități vor fi structurile asociative ale producătorilor și structurile asociative ale comercianților care plasează pe piață și comercializează produse în ambalaje SD.
Ce avantaje va aduce cu sine Implementarea Sistemului de Depozit?
Implementarea SDA aduce multiple beneficii, atât pentru mediu, cât și pentru economie și societate.
În primul rând, este reducerea poluării și protejarea mediului. Sistemul contribuie la diminuarea cantității de deșeuri din plastic, sticlă, metal care ajung în gropile de gunoi sau în natură. În Moldova, unde gropile de gunoi sunt supraaglomerate, iar gestionarea deșeurilor rămâne o provocare, acest sistem va reduce semnificativ impactul asupra mediului.
Sistemul va promova economia circulară. Prin colectarea, reutilizarea și reciclarea ambalajelor, materialele sunt reintroduse în procesul de producție, reducând dependența de materii prime noi. Acest lucru scade consumul de resurse naturale și emisiile de carbon asociate producției de noi ambalaje.
Totodată, vor fi create noi locuri de muncă. Implementarea SDA necesită o infrastructură logistică, o rețea extinsă de puncte de colectare, centre de sortare și unități de reciclare. Aceste activități vor genera noi locuri de muncă în industriile de bunuri și servicii locale, contribuind la dezvoltarea economică locală.
Un alt beneficiu important este stimularea responsabilității consumatorilor. Prin introducerea depozitului rambursabil, aceștia sunt motivați financiar să returneze ambalajele, ceea ce crește gradul de conștientizare asupra importanței reciclării și a protejării mediului. Se spune că SDA educă cetățenii „peste noapte”, generând un comportament ecologic și față de alte tipuri de materiale reciclabile.
Nu în ultimul rând, implementarea SDA este un pas esențial pentru alinierea la standardele europene a Republicii Moldova care, în calitate de țară candidat la aderare la UE, trebuie să adopte reglementări care să corespundă acquis-ului comunitar în materie de mediu.
Alăturându-se altor țări care au implementat cu succes sistemul de depozit, Moldova face un pas important către integrarea europeană și construirea unui viitor mai curat pentru generațiile viitoare.
Cine sunt actorii implicați în SDA și ce responsabilități au?
Sistemul depozit implică mai mulți actori, fiecare cu responsabilități clar definite prin actele normative amintite pentru a asigura buna funcționare a mecanismului.
Producătorii și importatorii de băuturi sunt obligați să marcheze ambalajele băuturilor supuse SDA potrivit cerințelor Regulamentului de implementare a SDA și să le înscrie în sistem. De asemenea, ei vor asigura plata depozitului și a unui tarif de administrare pentru fiecare unitate plasată pe piață, tariful reprezentând și una dintre sursele principale de venit ale Administratorului SDA.
La rândul lor, comercianții care vând produse în ambalaje supuse sistemului de depozit au câteva responsabilități esențiale precum: organizarea punctelor de returnare pentru preluarea de la populație a ambalajelor de unică folosință sau reutilizabile, rambursarea depozitului consumatorilor, transmitere rapoartelor specifice, afișarea condițiilor de preluare și rambursare a depozitului și afișarea la raft și pe documentele fiscale a valorii depozitului.
De la astfel de obligații sunt exceptați comercianții care operează în magazine cu o suprafață comercială mai mică de 100 m² în orașe și sate sau în unități cu o suprafață de până la 150 m², cum ar fi tarabele din piețe, chioșcurile, benzinăriile și unitățile de alimentație publică. De asemenea, sunt scutiți comercianții care vând exclusiv prin platforme online sau aparate automate de vânzare. Acești comercianți sunt, totuși, încurajați să organizeze puncte de returnare.
Comercianții pot opta pentru a organiza puncte de returnare cu preluare manuală sau automată prin intermediul sistemelor automate de colectare (Reverse Vending Machines – RVM), care facilitează procesul.
În vederea îndeplinirii acestor responsabilități, comercianții vor primi un tarif de gestionare pentru fiecare unitate de ambalaj SDA preluată și predată Administratorului SDA, proprietarul ambalajelor.
Cât privește administratorul SDA, acesta are o serie de responsabilități, printre care: îndeplinirea obiectivelor de colectare în vederea reutilizării și reciclării ambalajelor, înregistrarea producătorilor, importatorilor și a comercianților, gestionarea infrastructurii SDA, inclusiv a logisticii, sortării și transmiterii ambalajelor în vederea reutilizării și a reciclării, finanțarea sistemului, plata tarifelor de gestionare către comercianți, derularea campaniilor de educare și informare a populației, furnizarea specificațiilor tehnice privind marcajul SDA, precum și a specificațiilor tehnice privind sistemele automate de preluare. De asemenea, va asigura raportarea către populație și autorități a datelor specifice cu privire la îndeplinirea obligațiilor și atingerii țintelor.
Autoritățile publice, inclusiv Ministerul Mediului, împreună cu alte instituții ale statului, vor fi responsa60 bile de desemnarea Administratorului SDA, monitorizarea implementării sistemului, aplicarea sancțiunilor pentru nerespectarea reglementărilor și informarea publicului.
Consumatorii joacă, bineînțeles, un rol central în succesul sistemului, fiind încurajați să returneze ambalajele SD la punctele de colectare pentru a recupera depozitul în valoare de doi lei, plătit la achiziția fiecărei băuturi. Consumatorul se va asigura că ambalajele returnate vor fi întregi, golite de conținut, cu eticheta intactă și cu marcajul SDA.
Trăim în epoca tehnologiei. Ce rol va juca aceasta în funcționarea SDA și cum poate contribui TOMRA în acest sens?
Obiectivul principal al sistemului constă în îndeplinirea țintelor de colectare în vederea reutilizării și reciclării. Începând cu al treilea an de funcționare, performanțele SDA vor trebui să atingă un nivel de colectare de cel puțin 80% pentru ambalajele de plastic și metal și respectiv 75% pentru ambalajele de sticlă. Astfel, sistemul va asigura constant un material reciclabil de cea mai înaltă calitate pentru a fi reutilizat în producția de noi ambalaje. Automatizarea va asigura eficiența procesului, din punct de vedere al costurilor de operare (manipulare, compactare în vederea transportului, stocare temporară etc.), al validării ambalajelor, prevenției fraudării, al conservării calității materialului colectat, al trasabilității, al centralizării datelor ș.a.
TOMRA este lider global în furnizarea de soluții pe bază de senzori, oferind tehnologie inovatoare utilizată în sistemele de depozit pentru ambalajele de băuturi, de unică folosință sau returnabile, precum și a soluțiilor de sortare a materialelor atât din cadrul SDA, cât și din alte fluxuri de deșeuri.
Soluțiile noastre au fost implementate în peste 60 de piețe, cu trăsături comune, dar și cu cerințe personalizate, de gestionare și reciclare a ambalajelor, deșeurilor de ambalaje sau a altor tipuri de materiale.
TOMRA a inventat, în 1972, primul sistem de preluare complet automatizat de tip RVM ca răspuns la nevoia unui mic comerciant de a gestiona eficient ambalajele SD, pentru a-l ajuta să-și optimizeze timpul și resursele. Astăzi, compania pune la dispoziția partenerilor săi un portofoliu complet de soluții compatibile nevoilor de conformare cu sistemele de depozit și know-how din alte peste 60 de piețe la nivel mondial. Astfel de soluții includ atât RVM-uri de mici dimensiuni, cu o amprentă la sol de doar 0,6 mp, cât și sisteme modulare, pretabile punctelor de returnare cu un număr mare de consumatori. De asemenea, oferim soluții de numărare și sortare pentru centrele logistice și de numărare organizate de Administratorul SDA.

Care sunt avantajele tehnologiei TOMRA?
În primul rând, asigură o eficiență înaltă. Soluțiile TOMRA validează și sortează ambalajele în funcție de material (plastic, sticlă, metal), reducând erorile și costurile de procesare.
Alt avantaj este ușurința în utilizare. Consumatorii pot returna ambalajele rapid, primind depozitul înapoi sub formă de numerar sau voucher.
De asemenea, soluțiile TOMRA oferă informații detaliate despre cantitatea și tipul ambalajelor colectate și procesate, permițând operatorului să optimizeze logistica.
Nu uităm nici de sustenabilitate. Automatele sunt proiectate din materiale reciclabile, au un consum minim de energie, aliniindu-se cu obiectivele de eficiență energetică.
Colaborarea cu TOMRA va accelera implementarea SDA în Republica Moldova, oferind infrastructura necesară pentru a atinge țintele de colectare stabilite prin legislația națională, dar și pentru a se alinia la standardele europene privind modul de gestionare al ambalajelor și deșeurilor de ambalaje.
Cât de important este ca un sistem de genul SDA să fie accesibil pentru consumatori?
Succesul sistemului depinde în mare măsură de implicarea consumatorilor. În țările unde SDA este implementat cu succes, rata de returnare a ambalajelor depășește 90% (ex. Germania, Finlanda, Norvegia). Pentru a atinge un nivel similar în Moldova, este necesară o campanie amplă de informare și educare a publicului. Consumatorii vor fi motivați financiar prin rambursarea depozitului, dar și educațional, prin conștientizarea impactului pozitiv al reutilizării și reciclării asupra mediului.
Un aspect extrem de important îl reprezintă accesibilitatea consumatorului la punctele de returnare. Pentru a facilita participarea lor, punctele de preluare vor fi amplasate în locații accesibile, organizate de comercianți în cadrul magazinelor de tip hypermarketuri, supermarketuri, centre comerciale sau magazine de proximitate.
Conform studiului TOMRA „Ce impact au obiceiurile de reciclare asupra comportamentului consumatorilor”, realizat prin intermediul sondajelor în șapte țări cu sisteme de depozit (Suedia, Norvegia, Finlanda, Danemarca, Germania, Țările de Jos și Slovacia), când consumatorii aleg locul de returnare a ambalajelor, cele mai importante trei criterii sunt posibilitatea de a returna ambalajele în magazinul de la care cumpără în mod uzual, proximitatea magazinului față de propria locuință și posibilitatea colectării automate. Funcționarea corectă a RVM-urilor a fost chiar mai importantă decât accesul ușor la parcare.

Ați menționat că unul din obiectivele principale ale SDA este reintroducerea materialelor reciclate în economia locală. Ce beneficii comportă acest lucru?
Ambalajele colectate, sortate, procesate și transformate în materii prime secundare pot fi utilizate pentru fabricarea de noi ambalaje și produse. Acest proces are multiple beneficii economice, precum reducerea dependenței de importuri, reducerea emisiilor de carbon, dezvoltarea industriei locale sau costuri mai mici pentru producători.
Adoptarea sistemului SDA reprezintă un moment de cotitură în tranziția către o economie sustenabilă. Prin reducerea poluării, promovarea reutilizării și a reciclării, crearea de locuri de muncă și alinierea la standardele europene, acest sistem promite să aducă beneficii pe termen lung pentru mediu, economie și societate. Implicarea activă a consumatorilor, susținută de tehnologii inovatoare, va conduce la reforma absolut necesară în domeniul gestionării resurselor, în timp ce reintroducerea materialelor reciclate în economia locală va stimula dezvoltarea durabilă.