Actualitate

Aproape 10 milioane de lei pentru fermieri – plăți aprobate într-o săptămână

Într-o săptămână, fermierii moldoveni au primit subvenții de aproape 10 milioane de lei. Cea mai mare parte a fondurilor a fost direcționată către crescătorii de animale, proiecte de dezvoltare rurală și compensarea cheltuielilor pentru energie.

Săptămâna trecută, din Fondul Național pentru Dezvoltarea Agriculturii și Mediului Rural au fost aprobate plăți în valoare de aproximativ 10 milioane de lei. Finanțarea a fost distribuită prin mai multe mecanisme de sprijin – atât pentru investiții, cât și pentru plăți directe către producătorii agricoli.

Cea mai mare parte a fondurilor a fost direcționată către crescătorii de animale – aproape 6 milioane de lei. Alte circa 3,5 milioane de lei au revenit fermierilor care au solicitat finanțare în avans sau au participat la programul LEADER, destinat dezvoltării proiectelor investiționale în mediul rural.

De asemenea, din Fondul de Intervenție statul a acoperit peste 1 milion de lei – sumă alocată pentru compensarea cheltuielilor generate de majorarea tarifelor la energie electrică.

Potrivit Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, cererile pentru acest tranș de subvenții au fost procesate în perioada 11–15 august.

Vă place publicația? Distribuiți!

Ce cautam?