Actualitate

Companiile își reduc economiile în lei, în timp ce depozitele persoanelor fizice cresc

Volumul depozitelor noi la termen s-a majorat în iulie 2025 cu 11,6% față de luna iunie, totalizând suma de 3,84 miliarde lei. O creștere considerabilă, cu 72%, s-a înregistrat în cazul depozitelor în moneda națională, volumul cărora a atins suma 2,77 miliarde lei. Totodată, volumul depozitelor atrase în valută a crescut cu 17,5% ajungând la cifra de 1,07 miliarde lei. 


Aproape jumătate din clienții băncilor au optat pentru depozite pe termen mediu, cu scadențe de 2-5 ani. Acestea cumulează 47% din totalul contractelor încheiate. Urmează depozitele pe o perioadă de 6-12, cu o pondere de 26,7% din.

Depozitele persoanelor fizice au atins cifra de 3,07 miliarde lei, în creștere cu 17,8% față de luna precedentă, deși dobânda la depozitele atrase în moneda națională a scăzut cu 0,04 puncte procentuale.

Raportată la un an, majorarea este semnificativă, depozitele în moneda națională fiind cu 51,8% iar cele în valută cu 19,5% mai mari față de iulie 2024.

Pe de altă parte, persoanele juridice și-au redus considerabil depozitele în moneda națională. Acestea s-au diminuat cu 15,3% față de luna precedentă, ajungând la suma de 0,65 miliarde lei. Depozitele firmelor au scăzut constant în ultimii doi ani. În 2024, depunerile în lei s-au redus cu 10,2%, iar cele în valută cu 21,9%. În iulie însă, volumul depozitelor în valută s-a majorat. 

Rata medie a dobânzii la depozitele în lei atrase de la persoanele juridice s-a majorat cu 0,44 puncte procentuale, ajungând la 3,82%. În schimb, dobânda medie la depozitele în valută a înregistrat o scădere ușoară cu 0,09 puncte procentuale coborând la 1,92%.

Vă place publicația? Distribuiți!

Ce cautam?