Primarul „capitalei de nord”, Alexandr Petkov, a anunțat pe rețelele de socializare că, în data de 17 iunie, a semnat la București un Acord de finanțare pentru două proiecte sociale importante, cu sprijinul RoAid.
Primul proiect vizează iluminarea a 25 de treceri de pietoni din apropierea instituțiilor de învățământ din Bălți, pentru a spori siguranța copiilor. Al doilea proiect constă în dotarea terenului de joacă al grădiniței nr. 3 cu echipamente moderne și sigure pentru copii.
Valoarea totală a asistenței financiare nerambursabile este de aproximativ 1,5 milioane de lei moldovenești. Aceasta este prima finanțare directă oferită municipiului Bălți de către RoAid.
„În cadrul întâlnirii oficiale cu doamna Daniela-Maria Dobre, director general al RoAid, alături de viceprimarul municipiului Bălți, Tatiana Dubițcaia, și reprezentanți ai agenției responsabili de proiectele din Republica Moldova, am discutat propuneri concrete pentru extinderea cooperării în anii următori, în domenii esențiale pentru orașul nostru, precum educația, sănătatea și infrastructura socială”, a menționat Alexandr Petkov.