05/04/2024

A fost semnat Acordul Financiar între Banca Germană de Dezvoltare (KfW) și Republica Moldova, reprezentată de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării și Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului privind facilitarea dezvoltării IMM-urilo
 A fost semnat Acordul Financiar între Banca Germană de Dezvoltare (KfW) și Republica Moldova, reprezentată de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării și Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului privind facilitarea dezvoltării IMM-urilo Ştiri Moldova

5 martie 2024, Chișinău – La Guvern, de comun cu șefa Secției de Cooperare, Ambasada Germaniei în Republica Moldova, Dr. Merle Kreibaum, reprezentanta Băncii Germane de Dezvoltare (KfW), Eva Schlarb, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, și directorul interimar al Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, Gheorghe Iudin, a fost semnat Acordul Financiar privind implementarea proiectului „Facilitatea de Dezvoltare a IMM-urilor din Republica Moldova”.

Acordul prevede o contribuție financiară din partea Guvernului Republicii Federale Germania (Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare) prin intermediul Băncii Germane de Dezvoltare (KfW) în valoare 10,7 mln EUR (asistență nerambursabilă).

Resursele financiare vor fi utilizate pentru îmbunătățirea accesului de finanțare a IMM-lor, în speță refinanțarea exclusivă a împrumuturilor investiționale acordate IMM-lor, prin intermediul Fondului pentru Antreprenoriat și Creștere Economică (FACEM), gestionat de ODA.

Implementarea proiectului se va realiza pe o durată de trei ani și a fost pusă în sarcina Instituției Publice Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), sub coordonarea și supravegherea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Semnarea Acordului Financiar a fost precedată de desfășurarea în vara anului trecut a Misiunii de Evaluare, în care au participat reprezentanți ai Ambasadei Germaniei la Chișinău, Biroului Central KfW din Germania, Oficiului KfW din Republica Moldova.

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, a subliniat colaborarea productivă dintre guvernele celor două state prin proiecte desfășurate în cadrul cooperării germane pentru dezvoltare. Printre acestea se numără dezvoltarea cadrului necesar pentru înființarea Fondului pentru Antreprenoriat și Creștere Economică a Moldovei (FACEM), reglementarea sectorului serviciilor la distanță (BPO), sprijinirea activităților Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) și alte inițiative implementate.

„Republica Federală Germania a fost întotdeauna un partener de încredere pentru Republica Moldova, oferindu-ne sprijin în cele mai dificile situații. Astăzi, statul german își reconfirmă suportul său față de cetățenii țării noastre prin intermediul acestei contribuții financiare nerambursabile, menite să susțină dezvoltarea economică durabilă. Adresez sincere mulțumiri Germaniei nu doar pentru această susținere financiară, deosebit de importantă în contextul actual tumultuos, ci și pentru sprijinul necondiționat acordat în procesul nostru de integrare europeană”, a declarat Dumitru Alaiba.

La rândul său, șefa Secției de Cooperare, Ambasada Germaniei în Republica Moldova, Dr. Merle Kreibaum, a evidențiat faptul că, în contextul obținerii statutului de țară candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană, Republica Moldova realizează acțiuni concrete, inclusiv la nivel economic, marcând astfel progrese semnificative în procesul de integrare.

Îmbunătățirea mediului de afaceri, crearea de locuri de muncă și, prin urmare, o perspectivă pentru tinerii moldoveni acasă este unul dintre obiectivele principale ale cooperării pentru dezvoltare moldo-germane. În acest sens, accesul la finanțare joacă un rol esențial pentru creșterea IMM-urilor, în special pentru femei. Suntem mândri de rezultatele obținute până în prezent împreună cu partenerii noștri și vom continua să însoțim Moldova pe măsură ce aceasta avansează mai departe pe calea integrării în UE”, a menționat șefa Secției de Cooperare.

KfW este foarte încântat să poată semna acest prim Acord de Finanțare cu Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării și ODA în valoare de 10,7 milioane de euro, finanțat de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare și, prin urmare, să stimuleze finanțarea IMM-urilor, investițiile și crearea de locuri de muncă în Moldova pe calea de aderare la UE. Așteptăm cu nerăbdare să ne consolidăm parteneriatul și să implementăm împreună cu succes proiectul”, a menționat Eva Schlarb, manager de portofoliu din cadrul Băncii Germane de Dezvoltare.

În încheiere, Gheorghe Iudin, director interimar al ODA a exprimat recunoștința față de Guvernul Republicii Federale Germania și Băncii Germane de Dezvoltare (KfW) pentru susținerea continuă și pentru parteneriatul valoros.

Suntem încrezători că această inițiativă va contribui semnificativ la consolidarea și stimularea mediului de afaceri din Republica Moldova”, a declarat Gheorghe Iudin.

Нашли ошибку в тексте? Выделите ее и нажмите CTRL+ENTER

Ați găsit o eroare în text?
Spuneți-ne!

Raportați o eroare

ВАМ ТАКЖЕ МОЖЕТ ПОНРАВИТЬСЯ

Lasa un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate (*).

27 zile 11 ore

206

Publicitate în BC