17/08/2022

Moldovagaz a solicitat de la Gazprom extinderea termenului de achitare a plății pentru septembrie și august
Moldovagaz a solicitat de la Gazprom extinderea termenului de achitare a plății pentru septembrie și august Ştiri Moldova

Președintele Moldovagaz, Vadim Ceban insistă în continuare că tariful de 22 de lei și 99 de bani cu TVA inclus, aprobat la începutul lunii august, nu permite companiei să își onoreze angajamentele contractuale. Potrivit lui Ceban, situația afectează viabilitatea financiară și funcționarea eficientă a întreprinderii, periclitând furnizarea neîntreruptă a gazelor naturale. 

În context, șeful Moldovagaz subliniază că a solicitat Gazprom să fie extins până la sfârșitul trimestrului patru termenul de achitare a plății pentru luna august a anului curent. 

Vadim Ceban susține că în perioada lunilor ianuarie-iulie 2022, devierile tarifare au constituit 954 milioane lei. În opinia președintelui Moldovagaz, în august acestea vor constitui cca 409 milioane lei, iar în septembrie - cca 623 milioane lei. „Aceste restanțe, de peste 2 miliarde lei, inevitabil urmează sa fie incluse în tariful pentru gaze achitat de consumatori”, susține Vadim Ceban.

„Întârzierea plăților contractuale ridică și suma datoriei față de furnizor, care deja e destul de impunătoare, și compromite relațiile între furnizorul de gaze și SA „Moldovagaz”, mai spune Ceban.

Vadim Ceban mai subliniază că în această situație, Moldovagaz este nevoită să solicite din nou suportul Guvernului în forma de ajutor de stat direct sau achitarea datoriilor istorice ale SA „Termoelectrica” pentru acoperirea decalajului de casă, care va fi acumulat în perioada august-septembrie a anului curent, cu scopul acoperirii depline a costului de gaze naturale importate de la furnizorul principal.

În data de 4 august, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit nou tarif la gazul natural, pentru consumatorii finali. Prin urmare, cetățenii vor trebui să achite 22 de lei și 99 de bani, cu TVA inclus, pentru un metru cub de gaze naturale.

Нашли ошибку в тексте? Выделите ее и нажмите CTRL+ENTER

Ați găsit o eroare în text?
Spuneți-ne!

Raportați o eroare

ВАМ ТАКЖЕ МОЖЕТ ПОНРАВИТЬСЯ

Lasa un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate (*).

4 zile 9 ore

206

Publicitate în BC