Ce te-a atras către industria turismului și mai ales către nișa croazierelor? Ce te moti - vează să continui în acest domeniu?
Este o poveste foarte intere - santă. Sincer, nu mă vedeam în industria turismu - lui. Aparent, totul a început dintr-o glumă, dintr-o conversație cu o prietenă. Premisa inițială însă a venit din căutările mele sufletești. Am trecut prin trei mari încercări în viață, momente dificile care m-au făcut să înțeleg că trebuie să schimb ceva. Am conștientizat că viața este aici și acum și fiecare din noi trebuie să ia totul de la ea, desigur – în sensul bun al cuvântului. Fiecare experiență este, de fapt, un punct de reper, iar călătoriile au devenit pentru mine nu doar puncte de reper, ci o adevărată tera - pie. De când am început să călătoresc, am uitat de vizitele la medici și multe alte probleme.
În ce privește croazierele, având deja experiență în alte nișe turistice, mi-am dorit ceva mai mult, dar, în primul rând, să-mi îmbunătățesc calitatea vacanțelor. Totul a pornit din necesitatea personală, scopul meu principal fiind de a călători cât mai mult. Așa am ajuns la ideea că croazierele sunt modalitatea ideală de a face acest lucru. Într-un sejur obișnuit, nu poți fizic să vezi atâtea destinații câte vezi într-o croa - zieră. Spre exemplu, în două croaziere, am vizitat 11 orașe și șapte țări!
Această experiență este practic imposibil de realizat cu mașina sau avionul într-un interval scurt de timp. Plus că este și mult mai avantajos. Pe mine m-a atras foarte mult combinația perfectă dintre explorare, rațio - nament, confort și servicii excelente la un raport excep - țional preț-calitate.
Care sunt cele mai mari provocări cu care te con - frunți în promovarea croazierelor, în special pe piața din Republica Moldova, unde, poate, există mai puțină familiaritate cu acest tip de vacanță?
Provocări sunt, mai ales atunci când promovezi ceva relativ nou pentru o bună parte din ce - tățenii Republicii Moldova. De multe ori, oamenii nu în - țeleg în întregime ce înseamnă o croazieră. Mulți au te - meri bazate pe stereotipuri, se tem de răul de mare, de instabilitate ori sunt convinși că li se pot întâmplă lu - cruri neprevăzute. Le spun oamenilor: am testat per - sonal aceste experiențe și le recomand din toată inima.
Pe mine, aceste provocări mă motivează, pentru că vreau să transform curiozitatea în încredere, să le arăt oamenilor că visul lor de a călători frumos și divers poate deveni realitate. Este o satisfacție enormă să ai posibilitatea de a oferi momente memorabile.
Să revenim la mituri. Unul dintre cele mai răspândite și care mă deranjează cel mai mult este ideea că o croazieră este doar pentru seniori, adică pentru oamenii trecuți de 60 de ani. Este absolut greșit! Dacă alegi nava potrivită, experiența îți va părea desprinsă dintr-un vis, vei vedea lucruri pe care nu le-ai văzut niciodată. Cu atât mai mult că există nave destinate exclusiv tinerilor sau familiilor cu copii mici. Nave cu distracții non-stop, într-un cuvânt, nave pentru toate vârstele. Apropo, că - lătoriile pe navă merită chiar și pentru experiențele cu - linare, cu restaurante cu stele Michelin, bucătării mole - culare, mexicană, hawaiană, italiană – o experiență gas - tronomică de neuitat.
Cum ai descrie experiența de a călători pe o navă de croazieră? Ce o face atât de specială comparativ cu alte tipuri de vacanțe?
Simplu, o navă de croazieră este un oraș plutitor care îți oferă toate condițiile pe care le-ai găsi la sol, dar cu un avantaj incredibil: în fiecare dimineață, te trezești într-o nouă destina - ție! Îți spun „Bonjour! Marsilia”, „Hola! Barcelona”, „Ciao! Napoli” – este foarte interesant. Este o mo - dalitate superbă de a călători în „micul nostru” fel.
Dacă să revenim la experiențele specifice tipurilor de nave, de exemplu, pe navele destinate exclusiv adul - ților, numeroasele experiențe de divertisment sunt pur și simplu fantastice. Pe de altă parte, navele pen - tru familii cu copii oferă kids club-uri, regimuri spe - cializate de alimentație și diverse activități dedicate anume celor mici. Copiii mici se simt extraordinar, au și discoteci dedicate, karaoke, concerte, parcuri acva - tice și tobogane.
Vreau să subliniez și un alt avantaj major – un voiaj pe navă scutește oamenii de despachetări intermi - nabile ale bagajelor de la un hotel la altul. Odată in - trat în cabină, omul își lasă lucrurile, iar vacanța începe cu adevărat, fără așteptări prin aeroporturi sau autogări. În plus, călătoriile pe mare contribuie enorm la dezvoltarea interculturală. Personal, am avut ocazia să cunosc oameni din Brazilia, Mexic, Italia, SUA, oameni cu viziuni, idei și concepții di - ferite. În fond, este o lărgire de orizonturi, idei noi, schimbare de anturaj. Este o emoție extraordinară să vezi plaje cu nisip negru, plaje cu nisip roșu, relief variat – este un amalgam de emoții și diversitate pe care nu le poți prinde într-un sejur obișnuit.
Vorbind despre costuri, cât de accesibilă este o vacanță pe croazieră și ce se poate ob - ține la un preț mai ridicat? Cum se raportează prețurile croazierelor la alte tipuri de vacanțe?
Poți merge într-o croazieră chiar și cu un buget foarte modest, evident, totul depinde de durată și destinație. Poți găsi croaziere de două sau trei nopți, începând de la 200-300 de euro de persoană. Spre exemplu, un traseu din Istanbul, cu o zi pe mare, ajungând pe insula Corfu, Grecia și coborând în Bari, Italia, pentru trei nopți, te poate costa în jur de 300 de euro per persoană. Mi se pare extraordinar, având în vedere că în Republica Moldova, un simplu weekend la o pensiune te poate costa cam aceiași bani. Chiar și un city-break într-o capitală europeană poate costa mai scump.
Călătoria pe o croazieră este mult mai avantajoasă, iar raportul preț-calitate este net superior. O recomand, mai ales dacă nu ai fobie, pentru că, oricum, în cameră doar dormi și te schimbi. În ceea ce ține de cazarea pe croaziere – cabinele, mulți optează pentru cabine cu vedere la mare, deoarece sunt mai accesibile ca buget și oferă o priveliște superbă. Desigur, există și cabine cu balcon, care oferă o experiență mult mai romantică și un vibe deosebit, dar prețul crește considerabil. Pentru cei cu bugete mai mari, există chiar apartamente cu servicii de concierge, care includ mic dejun în cameră, șampanie și alte facilități de lux.
În principiu, totul depinde de preferințele și prioritățile fiecăruia. Unii caută să obțină mult pentru bani puțini, iar alții sunt dispuși să investească într-o experiență de lux, deși în ambele cazuri, explorarea lumii ar trebui să fie pe prim-plan.
Cum a evoluat piața croazierelor la nivel mondial și regional și care sunt tendințele pe care le observi în Republica Moldova?
În Republica Moldova, nișa croazierelor a început să se dezvolte abia în ultimii doi ani. La nivel mondial, boom-ul a avut loc imediat după pandemie, deoarece oamenii își doreau o vacanță completă și sigură din toate punctele de vedere. Tendința actuală este de a opta pentru nave care explorează destinații mai exotice, precum Antarctica, Amazonul, Chile, Peru, Brazilia și Argentina, zone mai puțin atinse de turismul de masă. Un alt trend pe care îl observ sunt navele tematice, destinate pasionaților de arte, vinuri sau cultură. Un segment în creștere este și „slow cruising", axat pe rute mai lungi, mai relaxate și care includ porturi mai puțin comerciale, pentru o imersiune mai profundă în cultura locală. Pentru moldoveni, Marea Mediterană – Grecia, Franța, Spania, Italia – rămâne cea mai populară destinație în sezonul cald. Probabil, acest fapt se datorează accesibilității și zborurilor directe către porturile de îmbarcare. În perioada mai rece, Caraibele, Asia, Emiratele și Marea Roșie, Iordania, Egipt sunt opțiunile cele mai atractive. În ce privește numărul de moldoveni care aleg o croazieră, cred că este vorba de circa două mii de călători anual. Sunt sigură că în următorii cinci ani, această cifră va crește până la zece mii de oameni pe an. Oamenii sunt foarte tentați și manifestă un interes crescut. Totuși, piața moldovenească este încă relativ conservatoare, de multe ori, oamenii percep călătoriile drept un moft și nu o necesitate. Referitor la oamenii de afaceri locali, cred că mulți dintre ei aleg croazierele pentru schimbul de experiență pe care acestea îl oferă.
Vreau ca oamenii să înțeleagă că există posibilitatea de a călători altfel, de a beneficia de avantaje și experiența care transformă călătoriile într-un stil de viață.
La ce aspecte logistice trebuie să atragă atenția oamenii care își planifică o croazieră? Există particularități legate de călătoriile cu copii sau animale de companie?
În primul rând, este esențial de verificat pașaportul, care trebuie să fie valabil cel puțin șase luni de la începerea călătoriei. După aceea, trebuie de analizat regimul de vize pentru destinațiile incluse în itinerar, deoarece unele țări pot necesita vize chiar și pentru tranzit. Un avantaj al croazierelor este că, în anumite destinații, cum ar fi Arabia Saudită, viza de călătorie se deschide pe navă chiar în momentul în care aceasta tranzitează regiunea. Acest lucru economisește timp și bani.
Asigurarea medicală este un alt aspect la care trebuie de atras atenția – unele linii de croazieră chiar o impun. Este important de reținut că în Europa și în alte părți ale lumii, sistemul medical funcționează diferit față de Republica Moldova, așa că o trusă medicală personală este un „must have”.
În ce privește călătoriile cu copii, aproape toate navele permit acest lucru, cu excepția liniilor destinate exclusiv adulților. Cum am spus și mai sus, croazierele sunt mediul propice pentru dezvoltarea curiozității și exersarea abilităților lingvistice pentru copii. Este o experiență de neprețuit pentru dezvoltarea lor.
Ceea ce ține de animale de companie, există doar o singură linie de croazieră care permite acest lucru. În general, nu este o practică răspândită pe nave.
De ce ar trebui un manager sau un om de afaceri să aleagă o croazieră pentru vacanță sau pentru team building? Ce beneficii specifice găsește acolo?
O croazieră este o oportunitate extraordinară pentru oamenii de afaceri de a se dezvolta și, în același timp, de a-și consolida planurile și strategiile de business. În primul rând, o croazieră oferă relaxare totală fără stres logistic. Persoana este complet degrevată de organizarea vacanței. Odată ce este făcut check-in-ul pe navă, totul este aranjat. Nu mai există alte griji referitoare la transport, cazare, mese sau activități. În al doilea rând, croazierele oferă o oportunitate unică de networking. Ești înconjurat de oameni selecți, cu viziuni, idei și concepții diferite.
Am întâlnit pe nave fotografi, regizori, oameni de afaceri din diverse colțuri ale lumii. Oamenii de afaceri sunt relaxați, deschiși. Și atmosfera aceasta creează un mediu ideal pentru a stabili noi relații, noi prietenii și chiar noi parteneriate de afaceri. Am văzut personal cum o croazieră culinară a inspirat un antreprenor să vină cu idei noi acasă, schimbând fundamental modul de a gândi. Pe lângă asta, este o modalitate excelentă de dezvoltare interculturală. Totodată, risc să mă repet, dar călătoriile pe mare oferă experiențe culinare deosebite. În plus, există oportunitatea de a participa la cursuri și ateliere tematice. Și da, croazierele sunt ideale și pentru team building-uri, deoarece contribuie la adevărate comunități și cluburi de interese.
Așa, ca o concluzie, vreau să zic că oamenii de afaceri sunt cei care prețuiesc timpul și eficiența, iar o croazieră oferă exact asta: maximizezi numărul de destinații vizitate cu un minimum de efort logistic, având, în același timp, acces la un nivel înalt de confort și servicii.
Există un moment „ideal” pentru a începe o croazieră sau a investi în acest tip de experiență? Care este mesajul tău final pentru cei care încă ezită?
Vreau să spun că o călătorie, mai ales o croazieră, este o experiență care chiar relaxează, de asta momentul „ideal” este oricând. Este vacanța în care persoana nu se implică în organizare, ci doar în trăirea momentului. Aș mai sublinia încă o dată faptul că este cel mai sigur mod de a călători, cu cel mai mic număr de incidente. În același timp, este o experiență foarte diversă.
Referitor la alegerea itinerarelor, navelor, potrivirea bugetelor, cu mare drag pot ajuta doritorii în acest sens. Recomandarea pe care o am și pe care mi-aș dori ca fiecare s-o înțeleagă și s-o aplice este să prețuiască timpul, pentru că el este limitat, iar viața nu trebuie amânată, ci trăită. Noi, oamenii, credem adesea că avem tot timpul din lume la dispoziție și așteptăm mereu momentul potrivit. Dar cine poate oferi certitudinea momentului potrivit? Eu merg într-o croazieră de fiecare dată când am ocazia. Asemenea oportunități nu vin în fiecare zi, mai ales că și navele sunt limitate în capacități.
Odihna este o necesitate care aduce foarte multe beneficii. Vreau ca oamenii să înțeleagă că pot călători altfel și pot transforma călătoriile într-un stil de viață, fără să mai aștepte momentul „potrivit”.